ADI Zona Metropolitană Iași

ADI Zona Metropolitană Iași ADI Zona Metropolitană Iași este o organizație ne-guvernamentală, condusă de Consiliul Metropolitan.

Consiliul este format din reprezentanți delegați de către Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași și UAT-urile membre. Oraşele parcurg azi o nouă etapă în dezvoltare, etapa în care, după fenomenele de concentrare urbană şi structurare a suburbiilor, se extind şi antrenează în procesele de creştere zonele adiacente alcătuind entităţi socio-spaţiale denumite, după scara lor de cuprindere, zone metropolitane sau regiuni metropolitane; acestea cuprind oraşul care generează procesele de interdependenţă şi localităţile care susţin aceste procese prin relaţii reciproce. Zona metropolitană presupune abordarea în parteneriat a dezvoltării pe termen mediu şi lung. Acest parteneriat vizează o nouă ofertă de posibilităţi de locuire, recreere şi relaxare pentru toţi cetăţenii regiunii, oportunităţi de afaceri, investiţii mult mai consistente decât poate oferi un oraş, amplasamente pentru instituţiile academice şi de cercetare cele mai avansate în sprijinul dezvoltării, este singurul nivel capabil să abordeze şi să rezolve la o scară eficientă problemele de mediu, poate mobiliza şi atrage fonduri pentru o reţea de infrastructură care să favorizeze o dezvoltare teritorială durabilă pentru o constelaţie de localităţi.

🏆 Cupa Metropolitană de Fotbal – Ediția a II-a a ajuns la final!Au fost două zile pline de fotbal, emoții și bucurie, în...
28/09/2026

🏆 Cupa Metropolitană de Fotbal – Ediția a II-a a ajuns la final!

Au fost două zile pline de fotbal, emoții și bucurie, în care cele 10 echipe participante au oferit meciuri frumoase și multă energie pe teren. ⚽

La finalul competiției, clasamentul primelor patru echipe este:

🥇 Comuna Tomești – Campioană
🥈 CS Ciurea – Finalistă
🥉 Metropolitan Jr. Holboca – Locul III
🏅 Școala Scânteia – Locul IV

Felicitări câștigătorilor și tuturor echipelor participante pentru evoluție, ambiție și fair-play!

Ne bucurăm că această a doua ediție a adus din nou împreună copii pasionați de fotbal, antrenori, părinți și susținători ai sportului juvenil. Astfel de competiții le oferă celor mici ocazia să joace, să capete experiență și, cel mai important, să se bucure de fotbal.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea și buna desfășurare a competiției, precum și partenerilor și sponsorilor care ne-au fost alături.

Felicitări tuturor și ne revedem la următoarea ediție! ⚽🏆

Clasamentul după prima zi a Cupei Metropolitane de Fotbal U15!Comuna Tomești conduce Grupa A, iar Metropolitan Junior Ho...
26/09/2026

Clasamentul după prima zi a Cupei Metropolitane de Fotbal U15!

Comuna Tomești conduce Grupa A, iar Metropolitan Junior Holboca ocupă primul loc în Grupa B!

👏 Felicitări tuturor echipelor pentru meciurile disputate! Mâine continuăm cu noi confruntări și emoții pe teren!

Prima zi a Cupei Metropolitane de Fotbal U15 s-a încheiat!Meciuri spectaculoase, multe goluri și multă ambiție pe teren!...
26/09/2026

Prima zi a Cupei Metropolitane de Fotbal U15 s-a încheiat!

Meciuri spectaculoase, multe goluri și multă ambiție pe teren! 🔥

Iată rezultatele din Grupele A și B!

👏 Felicitări tuturor echipelor pentru efort și fair-play! Ne revedem mâine pentru noi confruntări pline de emoție!

Astăzi dăm startul competiției! Echipele din Grupele A și B intră pe teren, pregătite să demonstreze talent, ambiție și ...
26/09/2026

Astăzi dăm startul competiției! Echipele din Grupele A și B intră pe teren, pregătite să demonstreze talent, ambiție și spirit de echipă! 🔥

Două zile pline de fotbal, emoții, goluri și pasiune pentru sport! Le urăm mult succes tuturor echipelor participante și îi invităm pe susținători să fie alături de tinerii fotbaliști! 👏

⚽ Competiția este în plină desfășurare! Rămâneți alături de noi pentru rezultate și momente de pe teren!

Mâine dăm startul celei de-a doua ediții a Cupei Metropolitane de Fotbal U15!Pe 26 și 27 septembrie, Baza Sportivă Șorog...
25/09/2026

Mâine dăm startul celei de-a doua ediții a Cupei Metropolitane de Fotbal U15!

Pe 26 și 27 septembrie, Baza Sportivă Șorogari, din comuna Aroneanu, va găzdui echipele înscrise în competiție, pentru două zile pline de fotbal, ambiție și dorință de victorie.

Le urăm mult succes tuturor participanților și îi invităm pe iubitorii fotbalului să vină să susțină tinerii jucători.

Ne vedem mâine la Șorogari, în comuna Aroneanu!

🌿 Economia circulară – tehnologii care dau valoare resurselor! ADI Zona Metropolitană Iași, în parteneriat cu Primăria C...
23/09/2026

🌿 Economia circulară – tehnologii care dau valoare resurselor!

ADI Zona Metropolitană Iași, în parteneriat cu Primăria Comunei Aroneanu, vă invită la un workshop gratuit dedicat economiei circulare și soluțiilor tehnologice care contribuie la valorificarea eficientă a resurselor în administrație, servicii publice și firme.

Vom explora modul în care inovația și tehnologia pot sprijini utilizarea responsabilă a resurselor și dezvoltarea unor comunități mai sustenabile.

📅 Joi, 24 septembrie;
🕑 Ora 14:00;
📍 Căminul Cultural Aroneanu
Strada Aron Vodă, Nr. 54
🎟️ Participare gratuită.

Vă așteptăm să descoperim împreună noi oportunități pentru un viitor mai verde, bazat pe inovație și economie circulară!

Inteligența artificială și securitatea cibernetică – tehnologii pentru un viitor digital sigur!ADI Zona Metropolitană Ia...
22/09/2026

Inteligența artificială și securitatea cibernetică – tehnologii pentru un viitor digital sigur!

ADI Zona Metropolitană Iași, împreună cu Primăria Comunei Holboca, organizează un workshop dedicat inteligenței artificiale și securității cibernetice.

Vom explora modul în care noile tehnologii pot contribui la valorificarea și protejarea datelor în administrația publică, serviciile publice și mediul de afaceri.

📅 Miercuri, 23 septembrie;
🕑 Ora 14:00;
📍 Primăria Comunei Holboca;
🎟️ Participare gratuită.

Vă invităm să descoperim împreună oportunitățile oferite de inteligențan artificială și importanța securității în mediul digital!

Elevii Școlii Gimnaziale „Costache Antoniu” din Țigănași au participat la Caravana Muzeelor ,,Prin lumea scriitorilor’’,...
10/09/2026

Elevii Școlii Gimnaziale „Costache Antoniu” din Țigănași au participat la Caravana Muzeelor ,,Prin lumea scriitorilor’’, o activitate care le-a oferit prilejul de a descoperi locuri importante pentru cultura și literatura română.

Prima oprire a fost la Muzeul „Ion Creangă” – Bojdeuca, un spațiu în care memoria marelui povestitor este păstrată cu grijă. Vizita le-a oferit elevilor ocazia de a se apropia de universul lui Ion Creangă și de a descoperi atmosfera în care acesta și-a desfășurat o parte importantă a vieții și activității sale literare.

Călătoria culturală a continuat la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, loc legat de una dintre cele mai importante perioade ale culturii române. Aici, elevii au aflat despre societatea Junimea, despre personalitățile care s-au întâlnit în acest spațiu și despre contribuția lor la dezvoltarea literaturii și culturii române.

Prin astfel de activități, lecțiile de istorie, literatură și cultură capătă o altă dimensiune, iar elevii au posibilitatea de a descoperi, dincolo de manuale.

Participarea la Caravana Muzeelor ,,Prin lumea scriitorilor’’ a fost o experiență educativă și memorabilă, care a îmbinat învățarea cu bucuria descoperirii.

-,,PrinlumeaScriitorilor’’

Elevii Școlii Gimnaziale „Axinte Uricariul” Scânteia au avut parte de o zi specială, în care au descoperit literatura și...
09/09/2026

Elevii Școlii Gimnaziale „Axinte Uricariul” Scânteia au avut parte de o zi specială, în care au descoperit literatura și istoria într-un mod diferit, prin intermediul proiectului Caravana Muzeelor ,,Prin lumea scriitorilor”

Alături de cadrele didactice, copiii au vizitat Bojdeuca lui Ion Creangă și Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, două locuri care păstrează povești și mărturii importante despre cultura și literatura română.

De la universul lui Ion Creangă până la atmosfera Casei Junimii, fiecare oprire le-a oferit elevilor ocazia să descopere lucruri noi și să privească literatura dintr-o perspectivă mai apropiată și mai vie.

Experiența nu a fost doar o lecție de literatură și istorie, ci și o călătorie în timp, în care elevii au avut șansa de a înțelege mai bine epoca, oamenii și valorile care au contribuit la dezvoltarea culturii române.

Astfel de activități demonstrează că învățarea poate depăși limitele sălii de clasă, oferindu-le copiilor oportunitatea de a învăța prin explorare, observație și descoperire.

Prin proiectul Caravana Muzeelor – „Prin lumea scriitorilor”, copiii din cadrul Miroslava Literară au avut ocazia să des...
05/09/2026

Prin proiectul Caravana Muzeelor – „Prin lumea scriitorilor”, copiii din cadrul Miroslava Literară au avut ocazia să descopere literatura română dincolo de paginile cărților. Vizitând Bojdeuca lui Ion Creangă și Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, au pășit în locurile în care s-au născut povești, idei și opere care fac parte din patrimoniul nostru cultural.

Fiecare încăpere, fiecare obiect și fiecare poveste le-au oferit o nouă perspectivă asupra scriitorilor pe care îi cunosc din manuale. Au înțeles că în spatele fiecărei opere se află oameni, locuri și istorii care merită descoperite și prețuite.

Ne dorim ca astfel de experiențe să le deschidă orizonturile, să le trezească dragostea pentru lectură și să îi apropie de valorile culturale care ne definesc identitatea. Pentru că patrimoniul nu înseamnă doar trecut, ci o moștenire vie, pe care avem responsabilitatea să o cunoaștem și să o ducem mai departe.

Caravana Muzeelor înseamnă mai mult decât o excursie – înseamnă experiențe care inspiră, formează și rămân în suflet.

Address

Bulevardul Tudor Vladimirescu, Nr. 32
Iasi
700074

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Telephone

0232-266.553

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ADI Zona Metropolitană Iași posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to ADI Zona Metropolitană Iași:

Shortcuts

Share