Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Iași Infrastructură

  • Home
  • Romania
  • Iasi
  • Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Iași Infrastructură

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Iași Infrastructură Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Iași Infrastructură, Non-Governmental Organization (NGO), Boulevard Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 69, cam. 49, et. 1, Iaşi, Iasi.

Asociație fondată de Consiliul Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, Primăria Orașului Hârlău, Primăria Orașului Podu Iloaiei, Primăria Miroslava, Primăria Aroneanu, Primăria Tomești, Primăria Golăiești, Primăria Deleni și Primăria Scobinți.

12/06/2026

În ultimele ore am fost contactat de mai multe publicații pentru a-mi exprima punctul de vedere cu privire la contestația depusă în cadrul procedurii de achiziție pentru proiectarea și execuția Variantei de Ocolire Podu Iloaiei.

Consider important să clarific public câteva aspecte.

În primul rând, dreptul de a formula contestații este unul legal și firesc într-o procedură de achiziție publică. Nu contestăm acest drept și vom respecta decizia instituțiilor competente.

Totuși, obligația noastră, ca autoritate contractantă, este să protejăm interesul public, banii europeni și implementarea corectă a unui proiect extrem de important pentru județul Iași și pentru miile de oameni care tranzitează zilnic Orașul Podu Iloaiei.

Documentația de atribuire nu a fost construită pentru a restrânge concurența, ci pentru a ne asigura că viitorul constructor are capacitatea tehnică și financiară reală de a duce la bun sfârșit o investiție complexă, într-un termen care să respecte cu strictețe condițiile impuse de finanțarea europeană.

Am ales să introducem criterii tehnice clare și măsuri contractuale ferme tocmai pentru a evita situațiile pe care România le-a văzut de prea multe ori: întârzieri majore, șantiere abandonate, litigii interminabile și pierderea finanțărilor europene.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea sunt direct legate de riscurile reale pe care le presupune nefinalizarea investiției în termen. Dacă un proiect finanțat din fonduri europene întârzie din vina executantului, consecințele financiare pot deveni uriașe pentru bugetul public.

Ca inginer și ca director al ADI Iași Infrastructură, cred că responsabilitatea noastră nu este să organizăm proceduri de licitație lipsite de substanță, ci proceduri serioase, predictibile și sigure pentru comunitate.

Varianta de Ocolire Podu Iloaiei nu este doar un simplu proiect. Este o investiție așteptată de foarte mulți ani, necesară pentru reducerea traficului, creșterea siguranței rutiere și dezvoltarea județului Iași.

Vom continua să tratăm această procedură cu transparență, profesionalism și responsabilitate.

Astăzi a fost semnat al doilea contract cu finanțare SAFE pentru A8, respectiv tronsonul 3 Lețcani (DN28) – DN24 (Iași),...
29/05/2026

Astăzi a fost semnat al doilea contract cu finanțare SAFE pentru A8, respectiv tronsonul 3 Lețcani (DN28) – DN24 (Iași), un sector foarte important pentru dezvoltarea județului Iași și pentru conectarea Moldovei la rețeaua europeană de infrastructură.
Contractul, în valoare de 3,93 miliarde de lei fără TVA, a fost semnat cu compania spaniolă FCC Construccion, un antreprenor cu experiență solidă în proiecte mari de infrastructură.
Vorbim despre un proiect complex, care include:
✅ 18 poduri și pasaje
✅ 6 tunele și un centru de monitorizare tunel
✅ 2 noduri (nod rutier la intersecția cu DJ 282 și nod rutier la intersecția cu DN 24).
Durata totală a contractului este de 46 de luni: 10 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție.

📢 A fost publicat anunțul de participare pentru proiectarea și execuția obiectivului:„Drum de conectivitate între A8 și ...
27/05/2026

📢 A fost publicat anunțul de participare pentru proiectarea și execuția obiectivului:

„Drum de conectivitate între A8 și DN 28 (Varianta de ocolire Podu Iloaiei)”, județul Iași.

✅ Investiția, în valoare estimată de peste 96,6 milioane lei fără TVA, reprezintă un proiect strategic pentru descongestionarea traficului de pe DN28 / E583 și pentru asigurarea unei conexiuni moderne cu viitoarea Autostradă A8.

📍 Principalele elemente ale proiectului:
• lungime traseu: 4,377 km
• viteză de proiectare: 90 km/h
• două intersecții giratorii și noduri rutiere
• pod nou peste râul Bahlui
• conexiuni cu DJ 282D și DC 89
• lucrări complete de drenaj, siguranță rutieră și iluminat public

📌 Contractul include:
🔹 proiectarea tehnică și obținerea autorizației de construire
🔹 execuția integrală a lucrărilor de infrastructură

📆 Termen limită pentru depunerea ofertelor: 10 iulie 2026.

Proiectul este finanțat prin Programul Transport 2021–2027 și de la bugetul de stat, având ca obiectiv creșterea fluenței traficului, reducerea timpilor de deplasare și îmbunătățirea siguranței rutiere în zona Podu Iloaiei.

25/05/2026

Vești bune despre Centura Podu Iloaiei.

14/05/2026
14/05/2026
În contextul informațiilor apărute recent în spațiul public, potrivit cărora „Centura Podu Iloaiei și Varianta Uricani -...
07/05/2026

În contextul informațiilor apărute recent în spațiul public, potrivit cărora „Centura Podu Iloaiei și Varianta Uricani - Cicoarei mai așteaptă: nu se regăsesc la cheltuielile CJ Iași pentru anul în curs”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Iași Infrastructură” consideră necesare câteva clarificări cu privire la situația reală a celor două obiective majore de investiții.

Centura orașului Podu Iloaiei și Varianta de ocolire Uricani - Cicoarei nu sunt proiecte implementate prin aparatul de specialitate al Consiliului Județean Iași și, în consecință, cheltuielile aferente acestora nu au cm să fie prevăzute în mod direct în bugetul anual al Consiliului Județean Iași.

Aceste investiții sunt implementate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Iași Infrastructură”, entitate juridică distinctă, constituită special pentru dezvoltarea, coordonarea și implementarea proiectelor majore de infrastructură rutieră la nivel metropolitan și județean.

Consiliul Județean Iași are calitatea de membru al ADI „Iași Infrastructură”, alături de alte nouă unități administrativ-teritoriale: municipiul Iași, orașul Hârlău, orașul Podu Iloaiei, comuna Miroslava, comuna Aroneanu, comuna Golăiești, comuna Tomești, comuna Scobinți și comuna Deleni.

Prin urmare, absența acestor cheltuieli din bugetul Consiliului Județean Iași nu reprezintă un indiciu al blocării, amânării sau abandonării proiectelor, ci reflectă exclusiv cadrul administrativ, juridic și instituțional în care acestea sunt gestionate.

Președintele Asociației este președintele Consiliului Județean Iași, domnul Costel Alexe, însă ADI „Iași Infrastructură” funcționează ca structură distinctă de implementare, cu responsabilități proprii, mecanisme specifice de finanțare și proceduri administrative separate.

Cele două proiecte beneficiază deja de cadrul legal necesar pentru implementare, prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici la nivel guvernamental.

Astfel, pentru obiectivul „Drum de conectivitate între A8 și DN 28 (Varianta de ocolire Podu Iloaiei)” a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 4/2026 din 14 ianuarie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 27 din 15 ianuarie 2026, prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți investiției. Actul normativ prevede în mod expres că finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite, iar implementarea revine Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. (CNAIR) în calitate de lider și Iași Infrastructură, în calitate de partener.
Studiul de fezabilitate pentru Centura Orașului Podu Iloaiei a fost recepționat de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași în data de 5 martie 2026, iar la numai două luni de la preluarea documentației tehnico-economice, ADI Iași Infrastructură se află în etapa pregătirii lansării procedurii de atribuire. Termenul este unul considerabil mai scurt decât cel estimat în mod obișnuit pentru proiecte de o asemenea complexitate, ceea ce demonstrează preocuparea constantă pentru accelerarea implementării investiției.

În ceea ce privește Varianta de Ocolire Uricani–Cicoarei, aceasta este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 1108/2025 din 18 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1182 din 19 decembrie 2025, privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului „Varianta de ocolire a Municipiului Iași – Etapa I – Varianta Sud Obiect 4 – Varianta trafic ușor (sector km 0+000 – km 8+185) și penetrație Cartier Dacia”, județul Iași. Și în acest caz, sursa de finanțare este reprezentată de fondurile externe nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027, implementarea revine Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. (CNAIR) în calitate de lider și Iași Infrastructură, în calitate de partener.

În cazul acestui proiect, a fost recepționată doar o parte a documentației tehnico-economice în data de 05 mai 2026, respectiv studiul de fezabilitate și documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire (DTAC). Pentru inițierea procedurii de atribuire este însă necesară și predarea proiectului tehnic de către DRDP Iași, document aflat încă în curs de finalizare.

„Este esențial ca opinia publică să înțeleagă corect cadrul instituțional al acestor investiții. Faptul că aceste proiecte nu se regăsesc în mod direct în bugetul Consiliului Județean Iași nu reprezintă un semn de întârziere sau de lipsă de asumare, ci rezultă din faptul că acestea sunt implementate de ADI „Iași Infrastructură”, structură distinctă, creată special pentru gestionarea proiectelor majore de infrastructură rutieră la nivelul Județului Iași. Existența hotărârilor de Guvern care aprobă indicatorii tehnico-economici și stabilesc sursele de finanțare prin Programul Transport 2021–2027 confirmă fără echivoc caracterul strategic și prioritar al acestor investiții. Mai mult, la doar două luni de la recepționarea documentațiilor, procedurile administrative fiind avansate, ne pregătim de inițiere a procedurii de atribuire”, a declarat directorul ADI „Iași Infrastructură”, dr. ing. Marius Lucian Lupu.

ADI „Iași Infrastructură” își reafirmă angajamentul ferm pentru dezvoltarea unei infrastructuri rutiere moderne și pentru susținerea proiectelor care contribuie în mod direct la decongestionarea traficului, creșterea siguranței rutiere și îmbunătățirea mobilității la nivelul zonei metropolitane și al întregului județ Iași.

Asociația va continua să informeze transparent opinia publică cu privire la stadiul proiectelor și la demersurile întreprinse pentru implementarea acestora.

CNAIR a depus documentația necesară pentru obținerea avizelor, etapă esențială pentru demararea unuia dintre cele mai im...
28/04/2026

CNAIR a depus documentația necesară pentru obținerea avizelor, etapă esențială pentru demararea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră pentru județul Iași.

🛣️ Varianta de Ocolire Iași-Est va avea o lungime totală de 37,2 km și va asigura o conexiune strategică între zona metropolitană a Iașului, viitorul Spital Regional de Urgență, Aeroportul Iași și Autostrada Unirii A8.

📍 Traseul va traversa municipiul Iași și comunele Aroneanu, Holboca, Țutora, Comarna, Costuleni, Schitu Duca și Prisăcani, având un rol esențial în descongestionarea traficului urban și periurban, dar și în creșterea mobilității regionale.

📍 Structura traseului:
▪️ aproximativ 17 km cu două benzi pe sens
▪️ aproximativ 20 km cu o bandă pe sens

📍 Proiectul include conexiuni importante cu:
▪️ DN24
▪️ DN28
▪️ DJ249C
▪️ DJ249A
▪️ DJ249E
▪️ DJ249B
▪️ mai multe drumuri comunale

De asemenea, sunt prevăzute lucrări complexe de infrastructură, precum un pasaj peste calea ferată CF600 și traversări peste râul Jijia.

Această investiție nu înseamnă doar fluidizarea traficului, ci și dezvoltare economică, siguranță rutieră și o conectare mai eficientă a întregii zone metropolitane a Iașului la marile coridoare de transport.

Iașiul are nevoie de infrastructură modernă, iar acest proiect este un pas important în direcția corectă.

🚧 Un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii din regiune: ultimul tronson al Autostrăzii A8, între Iași și g...
23/04/2026

🚧 Un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii din regiune: ultimul tronson al Autostrăzii A8, între Iași și granița de la Ungheni, a fost atribuit!

Asocierea de firme din Italia, coordonată de Itinera S.p.A., a fost declarată câștigătoarea licitației organizate de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

💰 Valoarea contractului este de 3,57 miliarde de lei (fără TVA), semnificativ sub estimarea inițială, iar proiectul vizează proiectarea și execuția a 15,5 km de autostradă, până la viitorul pod peste Prut.

📌 De ce este acest proiect atât de important?
• Este primul tronson de autostradă care va continua efectiv peste Prut, către Republica Moldova
• Include aproximativ 5 km de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova
• Asigură o conexiune strategică între România și rețelele de transport din estul Europei

🏗️ Detalii tehnice relevante:
• 14 poduri și pasaje
• 2 tuneluri (cel mai lung ~1,7 km)
• 2 noduri rutiere majore
• Conexiune directă cu viitorul Spital Regional și Aeroportul Iași

⏱️ Durata proiectului: 46 luni
• 10 luni – proiectare
• 36 luni – execuție

Un element esențial este tronsonul de 2,77 km dintre nodul Golăiești și podul de la Ungheni, care va fi realizat cu prioritate.

👷‍♂️ Din asociere fac parte companii cu experiență solidă, inclusiv firme italiene precum ICM și Saipem, alături de parteneri români.

📊 În același timp, situația celorlalte loturi din județul Iași rămâne în dinamică:
• Moțca – Târgu Frumos este în reevaluare
• Târgu Frumos – Lețcani și Lețcani – Iași sunt în faza de contestații

💡 Proiectul este finanțat prin programul european SAFE, iar autoritățile urmăresc accelerarea procedurilor pentru începerea lucrărilor cât mai curând.

Address

Boulevard Ştefan Cel Mare şi Sfânt, Nr. 69, Cam. 49, Et. 1, Iaşi
Iasi
700075

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Iași Infrastructură posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share