Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Fundația Serviciilor Sociale Bethany Fundația Serviciilor Sociale Bethany Iași susține copiii cu dizabilități și tinerii în dificultate, oferindu-le sprijin terapeutic, psihologic și material.

Ajutăm oamenii să descopere ceea ce este mai de preț în ei și în cei din jurul lor, dincolo de prejudecăți, discriminare și sentimente de neputință. Ne îndreptăm mereu atenția spre familiile care și-au pierdut din echilibru din cauza unei probleme financiare, medicale sau de înțelegere şi lucrăm pentru a găsi soluții împreună. Serviciile şi programele prin care venim în ajutorul celor ce au nevoie de sprijinul nostru vizează:

- programe integrate de terapie pentru copiii și tinerii cu dizabilități;
- programe de consiliere și de educație parentală;
-programe educaționale dedicate copiilor și tinerilor din mediul rural sau din familii defavorizate;
- sprijin psiho-social pentru tinerii aflați în situații dificile;
- formare de specialişti în domeniul asistenţei sociale;
- programe de voluntariat;
- evenimente și campanii care aduc comunitatea mai aproape de cauzele noastre.

Educația nu poate alege locul în care se naște un copil, dar poate schimba locul în care va ajunge.Din convingerea că me...
05/10/2026

Educația nu poate alege locul în care se naște un copil, dar poate schimba locul în care va ajunge.
Din convingerea că mediul în care crește un copil sau dificultățile prin care trece nu ar trebui să stabilească limitele viitorului său, pornește o mare parte din munca noastră la Bethany.
De dragul educației și al schimbărilor pe care le poate înfăptui, construim contexte în care copiii și tinerii vulnerabili pot să învețe, să recupereze, să-și descopere abilitățile, să primească îndrumare și, treptat, să capete încrederea că pot merge mai departe.
De Ziua Mondială a Educației, vorbim despre ea așa cm o vedem noi: nu doar ca acces la școală, ci ca posibilitatea reală a fiecărui copil de a-și valorifica potențialul și de a-și construi propriul viitor. Iar un viitor mai bun pentru copii înseamnă un viitor mai bun pentru comunitățile în care vor crește.
În acest mod, poate că educația va primi și puterea de a schimba locuri, pregătindu-le să devină potrivite pentru dezvoltarea fiecărui copil. 💙

Experiența sprijinirii refugiaților din Ucraina nu rămâne doar o lecție, ci poate deveni un model de bună practică. Pe 6...
02/10/2026

Experiența sprijinirii refugiaților din Ucraina nu rămâne doar o lecție, ci poate deveni un model de bună practică. Pe 6 octombrie, Fundația Serviciilor Sociale Bethany și ADV Group lansează Blueprint-ul EU4UA - un ghid practic, construit din experiența reală a două țări.

Blueprint-ul propune un model european de servicii integrate de tip one-stop-shop, prin care mai mulți furnizori coordonează împreună serviciile de care are nevoie o persoană. Un model replicabil, adaptat nevoilor reale din teren. Blueprint-ul este rezultatul a 18 luni de cercetare, pilotare și validare în cadrul proiectului EU4UA: A Comprehensive One-Stop Service for Refugees!, co-finanțat de Uniunea Europeană prin Social Innovation+ Initiative.

La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență, Beatrice Darie și Ramona Marian, care vor prezenta rezultatele proiectului, și Munteanu Mihaela Steliana - FONSS, care va vorbi despre pregătirea organizațiilor pentru viitoare situații de criză. La fundamentarea cercetării au contribuit prof. univ. dr. Conțiu Tiberiu Șoitu, conf. univ. dr. Romeo Asiminei și doctorandul Cristina Velicico, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

📅 Marți, 6 octombrie | 14:00–15:00 | Online
📋 Înregistrare: https://forms.gle/PtAr2uAUVKsp4Gon6
🔗 Consultă Blueprint-ul pe www.eu4uablueprint.org

Să avem alături un profesionist care știe când și cm să ne stea alături, să ne dea încredere, să ne susțină planurile ș...
01/10/2026

Să avem alături un profesionist care știe când și cm să ne stea alături, să ne dea încredere, să ne susțină planurile și proiectele încă de când erau doar visuri în care nu îndrăzneam să credem pe deplin, a dat formă felului în care am crescut ca echipă, ca fundație.
Diana Cristea, Președintele Fundației Bethany, ne inspiră să gândim despre bine, să propunem, să construim și să ne asumăm. Îi simțim sprijinul atunci când venim cu o idee nouă și avem libertatea să o dezvoltăm, când trebuie să luăm o decizie și știm că expertiza noastră este respectată.
Mulțumim, Diana, pentru că ne ești aproape și pentru că ne dai curajul și libertatea de a face lucrurile tot mai bine.

Lecțiile din sprijinirea refugiaților din Ucraina pot fi utile și în alte programe sociale sau situații de criză. Pe 6 o...
30/09/2026

Lecțiile din sprijinirea refugiaților din Ucraina pot fi utile și în alte programe sociale sau situații de criză.

Pe 6 octombrie, ADV România și Fundația Serviciilor Sociale Bethany organizează evenimentul online de Lansare Blueprint EU4UA: un model european pentru servicii integrate. Blueprint-ul valorifică ceea ce au învățat organizațiile și instituțiile din România și Polonia în această intervenție.

Întâlnirea se adresează celor care organizează servicii, pregătesc proiecte de integrare sau elaborează politici publice. Discuțiile vor urmări colaborarea dintre instituții și societatea civilă și folosirea lecțiilor din teren în viitoarele programe de sprijin.

Blueprintul este rezultatul a 18 luni de cercetare, pilotare și validare în cadrul proiectului EU4UA: A Comprehensive One-Stop Service for Refugees!, co-finanțat de Uniunea Europeană prin Social Innovation+ Initiative.

La cercetarea care a fundamentat modelul au contribuit prof. univ. dr. Conțiu Tiberiu Șoitu și conf. univ. dr. Romeo Asiminei, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, precum și Cristina Velicico, doctorandă la Univ.Al.I.Cuza.

Vor fi alături de noi:
Departamentul pentru Situații de Urgență va aborda rolul complementar al instituțiilor publice și al societății civile în sprijinirea refugiaților ucraineni din România.

Ramona Marian, ADV România, și Beatrice Darie, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, vor prezenta blueprintul și concluziile testării modelului one-stop shop, prin care mai mulți furnizori coordonează serviciile de care are nevoie o persoană.

Munteanu Mihaela Steliana, FONSS, va prezenta Centrul de formare pentru societatea civilă în situații de urgență socială și pregătirea organizațiilor pentru viitoare crize.

📅 Marți, 6 octombrie
⏰ Orele 14:00 – 15:00
📝 Formular de înregistrare: https://forms.gle/PtAr2uAUVKsp4Gon6

Consultă Blueprintul pe www.eu4uablueprint.org și vino la eveniment cu întrebări despre adaptarea modelului la proiectele tale.

Sănătatea mintală a adolescenților ajunge deseori în atenția adulților atunci când apar deja semnale de alarmă. Dar spri...
29/09/2026

Sănătatea mintală a adolescenților ajunge deseori în atenția adulților atunci când apar deja semnale de alarmă. Dar sprijinul poate începe mult mai devreme: cu adulți care știu ce să observe, cm să asculte și când să intervină.

În cadrul Zilelor CJRAE Iași, ediția a X-a, colegele noastre Beatrice Darie și Roxana Mihai au facilitat atelierul „Sănătatea mintală la adolescenți – Platforma EMBRACE”, alături de profesori-consilieri școlari, logopezi, profesori itineranți și de sprijin și cadre didactice.

Am vorbit despre adolescență dincolo de etichete și presupuneri, despre starea de bine emoțională și resursele concrete dezvoltate prin Embrace Future (https://embrace-future.eu/): materiale educaționale, ghiduri și instrumente practice care pot fi integrate direct în activitatea celor care lucrează zi de zi cu tinerii.

Ne bucurăm să vedem că resursele EMBRACE ajung acolo unde ne-am propus: la specialiștii din sistemul educațional care zilnic previn și protejează sănătatea mintală a copiilor și tinerilor.

Anul acesta, în cadrul evenimentului caritabil Balul de La Castel am reușit să mobilizăm împreună 292.800 Euro, sumă car...
28/09/2026

Anul acesta, în cadrul evenimentului caritabil Balul de La Castel am reușit să mobilizăm împreună 292.800 Euro, sumă care va fi direcționată spre programele Fundației Bethany și va deveni terapie, educație, consiliere și sprijin pentru copiii, tinerii și familiile cu care lucrăm.
Mulțumim partenerilor și tuturor celor care au ales să se implice, celor care au licitat, au donat, au deschis uși, au oferit resurse, timp și încredere.
Cei 292.800 Euro poartă semnătura fiecăruia dintre voi, iar noi ne angajăm să îi direcționăm acolo unde este nevoie, în cel mai 𝑀𝐸𝑀𝑂𝑅𝐴𝐵𝐼𝐿 fel: în sprijinul celor vulnerabili.

La ediția a XIII-a a Balului de La Castel, comunitatea noastră a transformat generozitatea în ceva concret: 292.800 de euro strânși pentru programele Fundației Bethany.

Fiecare donație, fiecare obiect adjudecat și fiecare gest de susținere înseamnă mai mult decât o sumă. Înseamnă acces la educație, terapie, sprijin și oportunități pentru copiii și tinerii care au nevoie de ele.

Vă mulțumim tuturor celor care ați făcut parte din această ediție memorabilă!

25/09/2026

De 13 ediții plănificăm, organizăm, așteptăm cu nerăbdare fiecare seară de Balul de La Castel, în care ne punem emoțiile, gândurile cele mai bune și speranțele că binele va fi, din nou și din nou, MEMORABIL.
Ne vedem în câteva ore. 🤍

Schimbările în bine se construiesc prin statornicie și planuri pe termen lung, prin oameni cu viziune care rămân să găse...
23/09/2026

Schimbările în bine se construiesc prin statornicie și planuri pe termen lung, prin oameni cu viziune care rămân să găsească soluții, să creadă, să schimbe.
Diana Paius este acest om pentru noi, omul care ne-a unit, ne-a inspirat, ne-a făcut să credem că generozitatea poate schimba vieți și lumi chiar și când statisticile nu ofereau la fel de multe șanse.
În curând se fac 20 de ani de când este în Bethany, 20 de ani care nu înseamnă doar timp și experiență. Înseamnă mii de decizii despre ce trebuie făcut, cm trebuie făcut și, uneori, despre ce nu trebuie făcut în numele schimbării. Ne inspiră cu principiile sale, cu valorile care stau la baza fiecărei decizii, fiind unul dintre oamenii pentru care binele nu justifică orice mijloc, iar profesionalismul, responsabilitatea și principiile etice nu sunt negociabile în nici un context.
Ca Director Regional Bethany face eforturi constante pentru dezvoltarea și consolidarea organizației, formând echipe mai pregătite să ofere intervenții care răspund unor probleme reale și soluții care construiesc un viitor mai bun pentru cei vulnerabili. Și poate chiar aceasta este una dintre cele mai generoase forme de creștere pe care Diana le cultivă: cea a formării oamenilor. Îi place să dea mai departe ceea ce știe, să ofere încredere și să creeze spațiu pentru ca alți profesioniști să devină mai buni.
Mulțumim, Diana, pentru statornicie, pentru lucrurile pe care le construiești cu gândul la ce rămâne și pentru oamenii pe care îi ajuți să crească, fiindu-le mentor, coleg, prieten, în ordinea potrivită și, mai ales, la timpul potrivit. 💙

Cât de repede poate acoperi terapia golurile care îi despart pe copiii cu dizabilități de realizarea unor activități apa...
21/09/2026

Cât de repede poate acoperi terapia golurile care îi despart pe copiii cu dizabilități de realizarea unor activități aparent banale?
Ce înseamnă răbdarea și sprijinul în vremuri care ne învață să vrem totul acum?
În terapie, succesul nu înseamnă întotdeauna achiziții spectaculoase sau schimbări care se văd de la o ședință la alta. Uneori, succesul înseamnă că un copil rămâne pentru prima dată în cabinet fără părinți, că acceptă să înceapă o activitate sau că reușește să o ducă până la capăt. Din exterior, aceste lucruri pot părea firești sau nesemnificative. În realitate, ele sunt rezultatul a zeci de ședințe, al unei relații construite cu răbdare, al adaptării permanente a intervenției și al unei munci susținute, atât din partea terapeutului, cât și a familiei.
Terapia este un proces de durată care are nevoie de stăruință și de încredere. Înțelegând procesul, reușim să celebrăm și micile victorii care stau la baza celor mai mari, făcându-ne un prieten care găsește resurse pentru toți copiii: timpul. ∞

Între ceea ce facem și ceea ce spunem este Andreea, colega noastră care ne este aproape de 12 ani. A ajuns la Bethany pr...
18/09/2026

Între ceea ce facem și ceea ce spunem este Andreea, colega noastră care ne este aproape de 12 ani. A ajuns la Bethany printr-un internship în timpul facultății, și... 2 copii și zeci de proiecte mai târziu, a devenit Manager comunicare în cadrul fundației.
Andreea are grijă ca proiectele noastre să prindă voce în comunitate, fiind puntea dintre activități, cauze, intervenții, proiecte și oamenii care le pot susține.
Pentru Andreea, valorile Bethany nu sunt doar concepte ”instagramabile”, ci lucruri pe care le înțelege și prin propria ei poveste. A învățat cât de important este ca un copil sau un tânăr să afle la timp că are opțiuni, că poate primi ajutor și că viitorul nu trebuie să îi fie limitat de locul din care pornește.
Mulțumim, Andreea, pentru că prin comunicarea cu autenticitate aduci oamenii mai aproape, povestind lumii despre bine. 💙

Address

Varianta Uzinei Nr. 1
Iasi
700013

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Telephone

+40232278535

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Fundația Serviciilor Sociale Bethany posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Fundația Serviciilor Sociale Bethany:

Shortcuts

Share