Dana Doltu - Psihoterapie de grup

Dana Doltu - Psihoterapie de grup Bună!

sunt psiholog cu 25 ani experiență în domeniu, psihoterapeut EFT (Psihoterapia centrată pe emoții). Întreaga mea carieră a fost despre a cunoaște oamenii, a-i ajuta și a-i însoți atunci când fie era prea greu, fie era neclar.

„Prezența unui părinte absent emoțional doare adesea mai mult decât lipsa lui fizică.”Clientul din fața mea îmi povestea...
09/10/2026

„Prezența unui părinte absent emoțional doare adesea mai mult decât lipsa lui fizică.”

Clientul din fața mea îmi povestea cm e să crești într-o casă plină de adulți, dar în care nimeni nu te vede cu adevărat. Câtă singurătate și câtă confuzie pot încăpea într-un suflet de copil care simte că nu are voie să existe pe deplin.

Ne bucurăm adesea când vedem copii „foarte cuminți”. Copii comozi, care nu deranjează, nu plâng, nu cer nimic și par maturi înainte de vreme. Doar că, de multe ori, în spatele acestei cumințenii nu stă o maturitate timpurie, ci o strategie de adaptare: convingerea dureroasă că ești iubit doar dacă ești util, discret și dacă nu creezi probleme.
Acești copii devin adulții care au învățat să ducă totul pe cont propriu și cărora le e incredibil de greu să ceară o îmbrățișare sau un sprijin, chiar și de la cei mai dragi oameni. Adulți care nu vor să fie văzuți atunci când le este cel mai greu. ”Nu sunt prezent în viața mea. Simt cm trece viața pe lângă mine și eu nu mă pot bucura.” ”Trăiesc pe jumătate.” În spatele acestor afirmații este convingerea că nu merită o viață frumoasă, luminoasă.

Uneori, clienții simt alături de un psihoterapeut că pot fi acceptați așa cm sunt, cu toate umbrele din sufletele lor, cu toate îndoielile de sine. Aici găsesc refugiu în care nu mai trebuie să-și aline singuri spaimele.

Toți avem nevoie să fim ținuți în brațe și să auzim că suntem iubiți așa cm suntem.

Astăzi a fost o zi mohorâtă și gândul mi-a fugit la mine, dar la adolescenta de 16–17 ani.Cu nostalgie, mi-am amintit cu...
21/09/2026

Astăzi a fost o zi mohorâtă și gândul mi-a fugit la mine, dar la adolescenta de 16–17 ani.
Cu nostalgie, mi-am amintit cm era fata aceea din liceu…
Era timidă. Avea sufletul plin de îndoieli și de întrebări. Trăia cu impresia că nu va reuși, că nu e la fel de deșteaptă, de frumoasă sau de descurcăreață ca ceilalți. Deși avea câteva prietene, nu îndrăznea să spună nimănui ce era în mintea și în inima ei.
Dacă m-aș putea întâlni astăzi cu ea, fie și doar pentru cinci minute pe o bancă, oare ce i-aș spune?
Cred că, înainte de orice cuvânt, aș îmbrățișa-o. Probabil că mi-ar topi inima văzând atâta tristețe și nesiguranță în ochii ei. Aș strânge-o tare în brațe și i-aș șopti: „Știu cât îți e de greu acum. Ai încredere în tine, ai puțină răbdare cu tine. Lucrurile se vor așeza mult mai frumos decât îți poți imagina azi. Faptul că acum îți e greu nu înseamnă că așa va fi toată viața ta. Ridică-ți privirea și zâmbește. Ai curaj și mergi înainte.”
Mă întreb uneori cm ar fi fost dacă aș fi mers atunci la terapie. Dacă mi-ar fi prins bine să fac parte dintr-un grup pentru adolescenți.
Cu siguranță, da.
Doar că, pe atunci, nici măcar nu știam că pot exist astfel de spații. Locuri în care să poți spune exact ce simți, fără teama că vei fi judecat. Spații în care să descoperi că nu ești singurul care se îndoiește, care se teme, care se compară sau care se întreabă dacă va fi vreodată „de ajuns”.
Poate tocmai de aceea îmi doresc atât de mult să creez aceste grupuri pentru adolescenți.
Îmi doresc ca niciun adolescent să nu mai rămână singur cu fricile și îndoielile lui. Îmi doresc un spațiu în care tinerii să se întâlnească și să simtă, cu adevărat, că nu sunt singuri. Un loc unde să se simtă ascultați și înțeleși și unde, împreună, să găsim resurse pentru tot ce e greu.
Un spațiu în care să primească exact ce aș fi avut eu nevoie la 16 ani: acceptare, o îmbrățișare caldă, încredere și speranța că viitorul poate fi privit fără teamă.

Începând cu 1 octombrie, deschidem un nou grup de psihoterapie pentru adolescenți. Dacă simți că adolescentul tău (sau tu, dacă citești asta) are nevoie de un astfel de loc de sprijin, te aștept cu drag să ne cunoaștem.
Prima întâlnire: 1 octombrie
Joi, 15:00–17:00 | EFT HUB, Str. Moldovei nr. 60
Pentru elevi de liceu, 16–18 ani
Înscrierile sunt deschise aici: https://forms.gle/GwLQrxahSwBnQUCd7

Așa cm și după cea mai înnorată zi apare soarele, tot așa putem crea împreună un cer colorat.

Uneori vii într-un grup de psihoterapie ca să vorbești despre tine și descoperi că nu ești singur în ceea ce simți.Când ...
21/09/2026

Uneori vii într-un grup de psihoterapie ca să vorbești despre tine și descoperi că nu ești singur în ceea ce simți.

Când te simți ascultat, înțeles și acceptat, se pot naște legături foarte apropiate. Iar uneori, oamenii pe care îi întâlnești în grup pot deveni prieteni adevărați.

Pentru că e mai ușor să te apropii de cineva atunci când poți fi tu, fără să te prefaci.

„Nimeni nu bănuia nimic.” 💔Acesta este titlul care încearcă să aducă mai multă lumină în cazul adolescentei care a ales,...
18/09/2026

„Nimeni nu bănuia nimic.” 💔

Acesta este titlul care încearcă să aducă mai multă lumină în cazul adolescentei care a ales, mult prea devreme, să plece din această lume.

Ca în atâtea alte cazuri, cei din jur nu au văzut semnele. Părea o fată cu preocupări firești pentru vârsta ei. O zi care a început la fel ca multe altele s-a terminat tragic. Ce poate fi mai dureros pentru o familie? Oare ce nu s-a văzut, ce nu s-a înțeles?

Avem tendința să credem că în astfel de situații părinții erau absenți. Însă de multe ori este exact invers: sunt părinți prezenți, care își doresc enorm să ajute. Doar că drumul spre sufletul adolescentului este blocat.

De ce își ascund adolescenții suferința față de acești părinți?

Din dorința de a-și proteja părinții: știu că le-ar fi greu să le ducă durerea, nu vor să fie o povară suplimentară.

Din teama de hiper-focus pe ei: se tem că părinții se vor îngrijora excesiv, iar presiunea va deveni și mai greu de suportat.

Așa apare scenariul clasic: „S-a întâmplat ceva?” / „Lasă-mă, sunt bine!” — urmat de ușa închisă și căștile pe urechi.

Ce este de făcut în acest impas?

Adolescența este vârsta a două nevoi aparent contradictorii: „Lasă-mă să zbor, ai încredere în mine!” și „Am nevoie să știu că ești aici să mă prinzi dacă voi cădea.”

Când vezi că se întâmplă ceva, dar ești lăsat pe dinafară:

Validează-i nevoia spațiul, dar rămâi prezent: Spune-i blând: „Văd că treci prin ceva greu. Te las câteva minute, dar voi reveni, pentru că vreau să fiu lângă tine.”

Oferă-i prezență tăcută: În cabinet aud adesea cât de mult ar fi contat ca părintele pur și simplu să stea în tăcere alături, să își țină copilul de mână.

Când copiii suferă, cel mai de preț ajutor este să ne liniștim mai întâi propriile furtuni interioare. Apoi, doar să fim acolo: o strângere de mână, o îmbrățișare, o prezență sigură.

E un „tratament” pe cât de simplu, pe atât de vindecător.

”De ce este atât de important ce cred ceilalți despre mine?”„Oare am spus ceva greșit?”„Dacă spun nu, se supără pe mine?...
16/09/2026

”De ce este atât de important ce cred ceilalți despre mine?”

„Oare am spus ceva greșit?”

„Dacă spun nu, se supără pe mine?”

„Dacă nu mă plac?”

Dacă ai între 16 și 18 ani, este absolut firesc să îți pui astfel de întrebări. Nevoia de a aparține și de a fi acceptat este una normală. Răspunsuri precum „Nu mai pune la suflet!” sau „Să nu-ți pese de ce zic alții!” nu ajută cu adevărat.

Adevărata provocare este alta: Poți să fii tu însuți fără să renunți la tine?

Poți să spui un „nu” ferm, fără să simți că trebuie să te justifici?

Poți avea o opinie diferită și să rămâi în continuare conectat cu cei din jur?

Poți accepta că nu trebuie să fii pe placul tuturor pentru a fi valoros?

Aceste lucruri nu se învață din sfaturi teoretice, ci prin experiențe directe.
La grupul de psihoterapie adolescenții vor experimenta în siguranță aceste lucruri.

Poți fi înconjurat de oameni și, totuși, să te simți singur. Din experiența mea de cabinet, singurătatea este una dintre...
12/09/2026

Poți fi înconjurat de oameni și, totuși, să te simți singur.
Din experiența mea de cabinet, singurătatea este una dintre experiențele despre care adolescenții vorbesc prea puțin. La o primă vedere, ei par a fi mereu conectați online cu cineva, pot crea cu ușurință impresia că au prieteni, colegi. Adevărul este că, în unele cazuri, se pot simți că nu au cu adevărat un loc al lor.

Uneori adolescenții se adaptează atât de mult ca să fie acceptați, încât ceilalți ajung să cunoască doar o imagine construită. Aici este și un paradox: adolescenții își doresc să fie unici, însă ajung să construiască fațete care să corespundă grupului, să fie asemeni prietenilor lor: același stil vestimentar, același limbaj și nepăsare aparentă. A arăta emoțiile , a spune ceea ce gândești poate deveni foarte periculos. Prețul plătiti pentru toate acestea este apariția sentimentului de însingurare.

Grupul de psihoterapie va fi mai mult decât un loc în care discutăm despre emoții și relații. Îmi doresc să devină o mică comunitate. Un loc în care adolescenții să se întâlnească cu alți adolescenți, să descopere că nu sunt singuri în ceea ce trăiesc și să poată fi, treptat, mai mult ei înșiși în relație cu ceilalți.

10/09/2026

Ce se întâmplă, de fapt, într-un grup de psihoterapie pentru adolescenți?

Poate când auzi „grup de psihoterapie" te gândești la un cerc de scaune, unde fiecare așteaptă rândul să vorbească despre problemele lui personale. Înțeleg de ce ai putea crede asta și că este posibil să apară neliniște în corpul tău — dar nu e ceea ce vreau să construim împreună.

Vom vorbi, sigur. Dar mai ales vom trăi lucruri, aici, în grup, pe viu.

Începuturile pot avea provocările lor. Vom observa ce se întâmplă cu noi când intrăm într-un spațiu nou, printre oameni pe care nu-i cunoaștem. Ce simțim când vrem să spunem ceva, dar ne e teamă că vom fi judecați. Ce facem când cineva nu e de acord cu noi. Cum ne comparăm, în tăcere, cu ceilalți. Cum căutăm să fim acceptați. Cum ne apropiem de câte cineva — sau, dimpotrivă, cm ne retragem, fără să știm bine de ce.

Grupul de psihoterapie va fi o experiență cât mai apropiată de realitatea pe care o trăiesc adolescenții. Vom porni de la situații concrete și vom avea momente de lucru în perechi și în grup, experiențe emoționale reale și mici provocări, pe care fiecare le poate lua apoi cu el, în viața de zi cu zi.

În EFT noi știm că nu poți învăța să dansezi tango doar citind o carte. Relațiile se învață fiind în relație cu cineva, încercând, greșind, făcând mai bine.

Ceea ce îmi doresc cel mai mult este ca acest grup să devină un loc suficient de sigur, încât fiecare adolescent să poată încerca aici lucruri pe care poate le este greu să le facă în altă parte: să spună ce simte, să ceară, să refuze, să fie vulnerabil, să nu fie de acord cu cineva, să repare o legătură după un conflict — și să descopere că poate fi acceptat așa cm e, fără să fie nevoit să joace un rol tot timpul.

Uneori, anumite experiențe depășesc granița unei simple formări profesionale și ajung să te atingă profund, ca om. Așa a...
08/06/2026

Uneori, anumite experiențe depășesc granița unei simple formări profesionale și ajung să te atingă profund, ca om. Așa a fost pentru mine participarea la masterclassul despre abordarea traumei prin EFT susținut de dr. Leanne Campbell. Plec cu mai multă claritate, mai multă inspirație și mai multă încredere în puterea conexiunii umane de a vindeca. Plec cu recunoștința de a fi întâlnit un om excepțional și cu amintiri care vor rămâne cu mine pentru totdeauna.

Totodată, simt o profundă recunoștință față de Simona Herb EFT / Terapia Centrată pe Emoții și Irina Rusu: vă mulțumesc pentru mentorat, pentru dedicarea cu care susțineți dezvoltarea comunității EFT și pentru că ați făcut posibil acest eveniment. Fără voi, această experiență nu ar fi existat în forma în care am trăit-o, iar eu nu aș fi avut șansa de a fi acolo.

Sunt momente în care întâlnim oameni care ne îmbogățesc profesional și oameni care ne transformă. În comunitatea Simona Herb EFT / Terapia Centrată pe Emoții, aceste lucruri se întâmplă la fiecare eveniment.

Ieri am avut ultima întâlnire cu grupul nostru de adolescenți.Am început cu nod în gât, cu nostalgie și cu sentimentul ă...
29/05/2026

Ieri am avut ultima întâlnire cu grupul nostru de adolescenți.

Am început cu nod în gât, cu nostalgie și cu sentimentul ăla că se termină ceva frumos. Dar, în același timp, am râs și am povestit exact așa cm ne-am obișnuit: cu sinceritate, curaj și multă, multă conexiune.

În toate aceste săptămâni, ne-am descoperit unii pe alții și ne-am privit în oglindă mai mult ca niciodată. Am pus pe masă temeri, speranțe și gânduri pe care poate nu le mai spusesem nimănui. Iar la final, am plecat acasă cu cele mai frumoase „evantaie” din viața noastră – acele bilețele cu feedback sincer și cuvinte calde, prin care ne-am dat seama că, în ochii celorlalţi, suntem valoroşi.

Ca psihoterapeuţi care am facilitat acest grup, plecăm din experiența asta cu o recunoștință uriașă. Ne-am simțit onorate de cât de deschiși ați fost ”adolescenţii noştri”, de curajul lor de a se arăta vulnerabili și de felul în care s-au sprijinit unii pe alții. Ne-au topit pur și simplu cuvintele voastre de la final și fiecare pas pe care l-am făcut împreună.

Plecăm cu amintiri pe viață și cu siguranța că fiecare dintre voi are tot ce îi trebuie pentru a reuși pe drumul lui.

Ne-a fost tare drag de voi și a fost o onoare să vă fim alături. ❤️

Uneori, adolescenții nu vorbesc. Pare că nu le pasă.Pare că se retrag, că răspund urât, că explodează sau că spun mereu ...
15/05/2026

Uneori, adolescenții nu vorbesc. Pare că nu le pasă.
Pare că se retrag, că răspund urât, că explodează sau că spun mereu „bine”, chiar și atunci când nu este.

Dar în interiorul lor, de cele mai multe ori, se întâmplă mult mai mult decât se vede. Adolescența este o perioadă în care conflictele apar peste tot: în familie, în prietenii, la școală, în relația cu propriul corp, cu emoțiile, cu identitatea lor.

Unii luptă.
Ridică tonul, se apără, atacă, pentru că în interior se simt răniți, neînțeleși sau nedreptățiți.

Unii fug.
Se retrag, evită, dispar din conversații, pentru că tensiunea devine prea greu de dus.

Unii îngheață.
Nu mai găsesc cuvintele, nu mai știu ce să spună, iar corpul și mintea lor se blochează.

Iar alții încearcă să îi mulțumească pe toți.
Zâmbesc, spun „nu-i nimic”, încearcă să păstreze pacea, chiar dacă în interior doare foarte tare.

În spatele tuturor acestor reacții există, de multe ori, aceleași nevoi profunde: de a aparține, de a fi acceptați, de a conta pentru cineva, de a se simți văzuți și importanți.

În spatele unei reacții dificile, este important să vedem nu doar comportamentul, ci și durerea, frica sau nevoia care încearcă să fie protejată.

Address

Iasi

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Dana Doltu - Psihoterapie de grup posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Dana Doltu - Psihoterapie de grup:

Shortcuts

Share

Category