07/04/2026
COMUNICARE PUBLICĂ - A8
Autostrada Unirii A8 riscă să piardă din nou finanțări esențiale din cauza întârzierilor administrative, a blocajelor din procedurile de achiziție și a unei grave rătăciri de priorități instituționale
Autostrada Unirii A8, una dintre cele mai importante investiții de infrastructură pentru Moldova și pentru întreaga Românie, se află din nou într-un punct critic. De această dată, pericolul nu mai este unul abstract și nici unul care poate fi ascuns sub un strat de optimism administrativ sau de declarații politice liniștitoare. Pericolul este concret: depășirea termenelor asumate prin mecanismele de finanțare și, în consecință, pierderea fondurilor destinate unor sectoare esențiale ale proiectului.
Situația de pe tronsonul Moțca – Lețcani – Ungheni trebuie tratată cu maximă seriozitate. Termenele sunt deja împinse la limită, iar ritmul actual al procedurilor administrative și al licitațiilor arată limpede că există un risc major ca finanțarea prin programul SAFE să fie compromisă, exact în aceeași logică în care s-au compromis anterior finanțări pe alte loturi ale A8 incluse inițial în PNRR.
Aceasta este, de fapt, problema centrală: nu vorbim despre o simplă întârziere birocratică, ci despre posibilitatea reală ca România să repete greșelile recente, cu consecințe directe asupra unui proiect strategic. Iar când vorbim despre A8, nu discutăm despre un drum oarecare, ci despre o axă vitală pentru conectarea Moldovei la restul țării și la infrastructura europeană.
Un calendar împins la limită
Datele existente arată că toate cele patru tronsoane ale sectorului Moțca – Lețcani – Ungheni se află într-o zonă de risc.
Pe fiecare dintre aceste tronsoane, durata contractuală estimată este de 46 de luni: aproximativ 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. În condițiile în care termenul final pentru închiderea programului SAFE este 31 decembrie 2030, devine evident că fiecare lună pierdută acum înseamnă o presiune suplimentară uriașă asupra întregului calendar de implementare.
Dacă proiectarea și execuția însumează deja aproape patru ani, înseamnă că tot ceea ce ține de finalizarea licitațiilor, semnarea contractelor, ordinele de începere, avizele, acordurile, etapele birocratice intermediare și emiterea autorizațiilor de construire trebuie să se consume într-un interval extrem de scurt. Cu alte cuvinte, proiectul nu mai are rezervă de timp. Orice contestație, orice reevaluare, orice blocaj administrativ poate împinge unul sau mai multe loturi în afara termenului de eligibilitate pentru finanțare.
Situația concretă pe tronsoane
Analiza stadiului actual al procedurilor indică faptul că întregul sector este afectat de întârzieri:
1. Moțca – Târgu Frumos se află într-o situație deosebit de sensibilă. Procedura a fost afectată de decizia Curții de Apel București, care a anulat decizia comisiei de licitație și a obligat CNIR la reevaluarea rezultatului. Asta înseamnă timp pierdut, reluarea unor etape și menținerea lotului într-o stare de incertitudine administrativă exact într-un moment în care timpul rămas până la termenul final este deja critic.
2. Târgu Frumos – Lețcani se află încă în evaluarea ofertelor. Chiar dacă procedura nu a fost anulată, ritmul ei nu oferă nicio marjă de confort. În mod realist, fiecare săptămână în plus consumată în evaluare reduce șansele ca acest lot să intre suficient de repede în faza de implementare efectivă.
3. Lețcani – Iași (DN24) pare, la acest moment, cel mai avansat dintre tronsoane, întrucât a fost desemnat câștigătorul. Dar nici aici lucrurile nu sunt sigure. Dacă vor exista contestații, și acest lot poate intra într-o spirală a întârzierilor care să îl aducă în aceeași zonă de risc.
4. Iași – Ungheni, inclusiv componenta de legătură spre frontieră, se află, la rândul său, în procedură de licitație, cu toate etapele critice încă în față. Or, dacă și acest tronson va întârzia, problema nu va mai fi una punctuală, ci una sistemică, la nivelul întregului sector.
Lecția PNRR nu a fost învățată
Ceea ce îngrijorează cel mai mult este că România a mai trecut deja printr-un asemenea episod. Loturi importante din A8, precum Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Moțca, au ajuns în situația de a pierde finanțarea prin PNRR tocmai din cauza întârzierilor și a imposibilității de a se încadra în termenele asumate.
Așadar, nu mai putem vorbi despre un risc abstract sau despre scenarii alarmiste, ci despre un precedent clar. Am văzut ce se întâmplă atunci când procedurile sunt întinse peste limită, când evaluările se blochează, când instituțiile reacționează lent, iar deciziile operative nu sunt luate la timp. Tocmai de aceea, orice discurs liniștitor care ignoră aceste realități este nu doar inadecvat, ci periculos.
Autostrada Unirii A8 nu-și mai permite încă un eșec de acest tip.
O gravă rătăcire de priorități
Cu atât mai greu de înțeles este faptul că, în loc ca energia instituțională să fie concentrată pe remedierea vulnerabilităților apărute în licitațiile organizate de CNIR, pe accelerarea procedurilor și pe salvarea calendarului proiectelor, în special al Autostrăzii Unirii A8, există tot mai multe semnale că atenția conducerii CNIR și a Ministerului Transporturilor este deturnată spre conflicte colaterale, reglaje interne și reacții defensive față de criticile publice.
În locul unei mobilizări administrative reale pentru depășirea blocajelor, opinia publică vede cm se consumă timp și resurse pe chestiuni care nu apropie cu nimic A8 de execuție: fabricarea unor dosare disciplinare întemeiate pe ipoteze nereale sau forțate, eliminarea din Consiliul de Administrație a unor membri percepuți ca incomozi și o preocupare disproporționată față de apariția siglei companiei în postări critice, în locul unei preocupări autentice pentru motivele care generează acele critici.
Această inversare de priorități este profund nocivă. Ea transmite că, pentru unii decidenți, problema nu este blocajul din proiect, nici întârzierile, nici riscul de pierdere a finanțării sau erorile din proceduri și nici semnalele de alarmă trase public, ci simplul fapt că aceste lucruri sunt spuse cu voce tare.
Or, într-un proiect de importanța Autostrăzii Unirii A8, critica publică nu ar trebui tratată ca o agresiune de imagine, ci ca un mecanism legitim de presiune civică și de corecție democratică. Când societatea civilă, foști sau actuali actori implicați în proiect și cetățenii interesați atrag atenția asupra întârzierilor și riscurilor, reacția sănătoasă a instituțiilor nu este să se lamenteze pe tema folosirii unei sigle în spațiul public sau să încerce neutralizarea vocilor incomode, ci să răspundă prin eficiență, transparență și rezultate.
În fond, nu logo-ul companiei pune în pericol finanțarea A8, nu o postare critică întârzie licitațiile. Nu o voce incomodă scoate proiectele din calendar. Ceea ce pune în pericol finanțarea este incapacitatea de a gestiona la timp și corect procedurile de achiziție, de a evita erorile grave de evaluare și de a menține proiectul într-un ritm compatibil cu termenele de eligibilitate.
Problema reală: decalajul dintre urgența proiectului și viteza administrației
În timp ce societatea civilă, specialiștii și cei care urmăresc constant proiectul numără lunile rămase până la termenul critic, există impresia că la nivel instituțional nu s-a înțeles pe deplin gravitatea momentului. În locul unei mobilizări administrative excepționale, vedem întârzieri, proceduri împinse până la limită și reacții insuficient de ferme.
Mai grav, există și o ruptură evidentă între prioritățile reale ale proiectului și unele preocupări secundare ale instituțiilor implicate. Când pe teren timpul devine factorul decisiv pentru salvarea finanțării, orice consum de energie administrativă pe conflicte de imagine, pe epurări interne sau pe dispute sterile transmite un semnal greșit și periculos. În astfel de momente, statul trebuie să fie concentrat pe contracte, pe reevaluări făcute rapid și corect, pe reducerea blocajelor și pe accelerarea etapelor administrative, nu pe gesturi care dau impresia de defensivă birocratică și de lipsă de focalizare asupra obiectivului major.
Termenul-limită nu iartă
Dacă aceste patru tronsoane trebuie finalizate până la 31 decembrie 2030, atunci anul 2027 devine, în mod practic, anul-cheie. Până la acel moment ar trebui să existe proiecte mature, autorizații de construire emise și lucrări începute în teren. Orice întârziere care împinge aceste repere mai departe comprimă periculos perioada rămasă pentru execuția efectivă.
Asta înseamnă că nu mai este timp pentru autoamăgire administrativă sau pentru optimism politic de fațadă. Nu mai este suficient să se spună că „proiectul merge înainte”. Întrebarea reală este dacă merge suficient de repede pentru a nu pierde banii. Iar răspunsul, în acest moment, este îngrijorător.
Este nevoie de intervenție politică și administrativă imediată
Ministerul Transporturilor, conducerea CNIR și toți factorii de decizie implicați trebuie să trateze acest sector ca pe o urgență reală de interes național. Nu mai este vorba doar despre managementul unor proceduri, ci despre salvarea unei finanțări și despre credibilitatea statului român în raport cu marile sale angajamente de infrastructură.
Este nevoie de:
- accelerarea urgentă a evaluărilor și a procedurilor de atribuire;
- gestionarea profesionistă și rapidă a contestațiilor și a reevaluărilor;
- reducerea timpilor morți dintre adjudecare, semnare, ordine de începere și etapele administrative premergătoare lucrărilor;
- asumare publică și instituțională clară cu privire la fiecare tronson și la fiecare termen critic;
- prezență efectivă în teren și comunicare onestă, nu cosmetizată politic;
- încetarea practicilor de deturnare a atenției de la problemele reale ale proiectelor către conflicte interne sau dispute de imagine.
A8 nu mai suportă amânări mascate în optimism și reflexe punitive
Moldova a așteptat prea mult această autostradă pentru ca proiectul să fie din nou pus în pericol de lentoare administrativă, de evaluări discutabile, de orgolii instituționale sau de reflexe punitive îndreptate împotriva celor care critică public întârzierile și neregulile. A8 nu are nevoie de iritare birocratică, ci de decizii rapide, corecte și eficiente.
Realitatea este simplă și severă: tronsonul Moțca – Lețcani – Ungheni este în întârziere, iar riscul de ratare a finanțării SAFE este unul serios. Cine refuză să vadă acest lucru astăzi riscă să explice mâine de ce România a pierdut din nou finanțarea pentru sectoare esențiale ale Autostrăzii Unirii.
Avertismentul trebuie luat în serios acum, nu după consumarea unui nou eșec, pentru că, în materie de infrastructură mare, timpul pierdut nu se recuperează din postări, din conferințe de presă, din anchete disciplinare convenabile sau din lamentări pe tema imaginii instituționale. Se recuperează doar prin acțiune fermă, imediată și competentă.
Autostrada Unirii A8 nu mai are timp de pierdut.
Cei care administrează astăzi proiectul nu mai au dreptul să fugă de fond, pedepsind criticii și ignorând pericolul real: pierderea finanțării și împingerea Moldovei încă o dată înapoi.
Viitorul nu se asteaptă, viitorul se construiește!
