22/11/2025
Ce suntem noi?!
Fiecare în parte, suntem rezultatele și faptele pe care le lăsăm în urma noastra.
Așa și, Asociația, este și poate fi definită ca: totalitatea faptelor și rezultatelor realizate de membrii săi.
Bucurie mare este, să constãm ca mulți dintre noi, am "crescut" împreună , și dacă am avea puterea și răbdarea să ne uitam înapoi, poate ne ar fi greu să ne recunoaștem 😃.
În același timp, am avut puterea să nu ne izolăm, să primim în rândul nostru și pe alții, unii cu experiență mai mare ca a noastră, de la care am avut ce învața și care ne au adus beneficii ( nu neapărat, materiale) , iar alții, tineri vânători cărora le am oferit șansa să vâneze împreună cu noi, și de a căror ortacie ne bucurăm.
Dumnezeu să fie cu noi, și să ne arate calea cea dreaptă!
PS. Stiu că arată a melanconie.