22/11/2025
Am primit o veste buna, pentru care suntem recunoscători!
Și anul acesta suntem parte din Campania de Craciun Doubling the Joy, o inițiativă a Fundatiei Comunitare București și a ING Hubs Romania, in cadrul căreia fundraiserii își aleg un proiect, pe care îl prezintă comunității și încearcă să adune în jurul său cat mai multi donatori, oameni cu suflet mare.
Au fost selectate 24 de proiecte din tara, printre care și proiectul nostru, de construire a centrului de zi pentru persoane cu dizabilități.
Suntem recunoscători pentru tot!
Suma pe care trebuie sa o strângem este de 25000 lei, ce VA FI DUBLATA!
Este o campanie mai mult decât importanta pentru noi, reprezentând BAZA următoarei etape în construirea centrului, reușind deja să finalizăm fundatia.
Va invit sa ne fiți alături și de această dată pe toți cei cărora va vibrează inimile asemeni noua, pe toți cei care vă doriți să reușim să terminăm aceasta lucrare, pe toți cei ce ne cunoașteți stăruință și eforturile depuse pentru a ajunge in acest punct!
Fara comunitate, NU am fi putut atinge acest pas urias, fundația însemnând, din spusele celor care se pricep, cam 30 la sută din costurile întregii construcții.
Campania se finalizează pe 19 decembrie la miezul nopții, dar interesul nostru este sa ne mobilizam cat mai rapid, fiind posibil sa se oprească dublarea sumelor la atingerea unui prag la nivelul întregii campanii.
Este o oportunitate uriașă sa putem înainta construcția, cu atât mai mult cu cat lucrările sunt avansate și acum avem speranța că vom putea aduce in comunitatea noastră un centru
vital pentru familiile ce se confruntă cu provocarile dizabilităților severe.
Singuri nu vom reuși!
Unii dintre voi ne ați întrebat de a lungul timpului cu ce ați putea ajuta. Iată o ocazie foarte buna sa ne sprijiniți acum în construirea centrului.
Donația ta, oricât de mică ar fi, pentru noi înseamnă foarte mult! Înseamnă tot ce am reușit până acum, pas cu pas, pași mai mari sau mai mici .
Vorbește cu prietenii tai, cu ai tai colegi, poate vrei sa organizezi ceva caritabil pentru Crăciunul ce vine și ajuta-ne, te rugam, să obținem aceasta finanțare! 🙏💐🥰
Intra pe link ul de mai jos, daca poți, și fii parte din energia uriașă și buna a acestui proiect!🍀🏡
Cătălin Pintilie, inima acestei campanii, te iubim!
https://fcb.galantom.ro/p/catalin_pentru_dincolo_de_tacere?fbclid=IwVERTSAOOpLJleHRuA2FlbQIxMABzcnRjBmFwcF9pZAwzNTA2ODU1MzE3MjgAAR7TRtIkHO0rXnm1JJazXlTG5e-zDUum_jmEN96SwA7RUUm8c9Ql-RIK0o8CTw_aem_nTey4C7xllD2iynvdDqRRw
Asociația Dincolo de Tăcere construiește un Centru de Zi pentru tineri cu dizabilități severe în comuna Vânători, oferind sprijin specializat, siguranță și demnitate pentru ei și familiile lor, transformând o nevoie critică într-o soluție reală.