25/05/2026
,,Și cm vor propovădui, dacă nu sunt trimiși? După cm este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” - Romani 10:15
Vineri, 22 Mai, Asociația ‘Urim și Tumim’ împreună cu un grup de frați mult binecuvântați din Sebeșel-Alba am dus iarăși, în Centrul de detenție Tichilești, Evanghelia Domnului Isus, care este puterea lui Dumnezeu, pentru mântuirea fiecăruia care crede.
In jur de 120 de tineri, au ascultat mesajul Evangheliei, transmis prin Cântări și propovăduirea Cuvântului. Mulțumesc mult Bisericii Betel din Sebeșel-Alba, care au sprijinit si de această dată lucrarea minunată pe care am putut să o facem.
Alături de Vestea Bună a Evangheliei, am dăruit și 150 de cadouri celor care au fost uitați de Societate si din pacate, unii, și de familie.
Mulțumesc pe această cale si conducerii Centrului de Detenție Tichilești, care ne-au acordat tot sprijinul necesar.
Pentru tot ceea ce am putut sa facem, aducem din toata inima, mulțumire si slava lui Dumnezeu.
S-au alăturat cu inima, acestei lucrări, și Daniel Tofan, Secretar al Asociației ‘Urim și Tumim’ și Daniel Gușă, Vicepreședinte.
Mulțumim tuturor celor care sprijină această lucrare în rugăciuni!