Prietenii Pamantului

26/08/2026

O hotărâre de Guvern sau un decret de stat vechi de zeci de ani poate fi suficient ca să scoți în 2026 suprafețe dintr-o arie protejată.

Nu e o exagerare, e mecanismul din legea pe care Senatul a menținut-o luni, respingând cererea de reexaminare a președintelui.

Funcționează așa: beneficiarul cere, iar autoritatea de mediu scoate suprafețe din interiorul unei arii protejate. Condiția e ca la 29 iunie 2007 să fi existat o hotărâre de Guvern sau un decret de stat pentru un obiectiv hidroenergetic, iar lucrările să fi fost începute.

Atât. Nu contează dacă proiectul mai are sens tehnic după patru decenii. Nu contează câtă energie produce, cât costă finalizarea sau ce distruge pe drum. Asta a cerut președintele să fie analizat înainte ca legea să meargă mai departe. Senatul a respins cererea.

Și nu există niciun termen-limită pentru această derogare. Un proiect aprobat cu zeci de ani în urmă poate rămâne o justificare pentru scoaterea unor suprafețe din ariile protejate și peste ani.

Iar partea despre care s-a vorbit cel mai puțin e cea mai gravă: legea exceptează de la evaluarea impactului asupra mediului proiectele desemnate prin hotărâri CSAT ca ținând de securitate națională. Și lucrările de retehnologizare sau modernizare la capacități energetice deja aflate în arii protejate.

Exact evaluarea care ar arăta ce se pierde nu se mai face.

Ariile protejate n-au fost desenate din birou, cm s-a spus în plen, ci acolo unde a mai rămas ceva de protejat. Iar ce se scoate din ele nu se pune înapoi.

Senatul a fost prima Cameră. Camera Deputaților decide.

24/08/2026

Piatra foamei

Știți ce vedeți în fotografie? O „piatră a foamei” din albia Elbei, unul dintre acele avertismente pe care europenii le-au lăsat, timp de secole, generațiilor care aveau să vină după ei.

Astfel de pietre erau marcate atunci când apele râurilor scădeau dramatic. Apariția lor nu însemna doar că era secetă: într-o lume dependentă de recolte, mori, transport fluvial și apă suficientă, nivelurile atât de mici anunțau adesea foamete, sărăcie și ani foarte grei.

Cea mai cunoscută se află la Děčín, în Cehia, pe Elba, și poartă inscripția devenită celebră: „Wenn du mich siehst, dann weine” – „Dacă mă vezi, plângi.” Pe piatră sunt înregistrate niveluri extrem de scăzute ale apei încă din secolele trecute, cea mai veche dată lizibilă fiind 1616.

În vara lui 2026, povestea acestor pietre a devenit din nou actualitate.

Seceta severă care afectează Europa a coborât nivelurile multor râuri până la cote rare, iar pe Elba a reapărut, între altele, piatra foamei de la Pirna-Oberposta, în Germania, pe care sunt gravate episoade de ape extrem de mici începând din 1707. În această vară, seceta s-a menținut la niveluri critice în mare parte a Europei și s-a agravat în Europa Centrală, inclusiv în Germania și Cehia.

Și Elba nu este singura care își arată memoria. Dunărea, Rinul și alte râuri europene au scos anul acesta la lumină lucruri ascunse de apă de zeci sau sute de ani: epave, muniție din război, vestigii arheologice și chiar resturi de mamut. În același timp, nivelurile scăzute afectează navigația, agricultura, producția de energie și alimentarea cu apă în mai multe țări.

Pietrele foamei nu sunt profeții și nici obiecte mistice. Sunt, într-un fel, arhive hidrologice săpate în piatră: oamenii au notat acolo momentele în care râurile coborâseră suficient de mult încât viața lor să fie amenințată.

Iar faptul că le vedem din nou în 2026 nu înseamnă că istoria se repetă identic. Europa de astăzi are alte mijloace de a face față unei secete decât Europa secolelor XVII sau XVIII. Înseamnă însă că apa a coborât din nou până la nivelurile pe care strămoșii noștri au considerat că merită să le lase drept avertisment.

Poate tocmai de aceea inscripția de pe Elba tulbură și acum, după atâtea generații: „Dacă mă vezi, plângi.”

23/08/2026