28/12/2020
„𝙏𝙧𝙚𝙞 𝙘𝙧𝙖𝙞 𝙙𝙚 𝙡𝙖 𝙧ă𝙨ă𝙧𝙞𝙩…ˮ (𝙼𝚎𝚛𝚜𝚞𝚕 𝚌𝚞 𝚜𝚝𝚎𝚊𝚞𝚊)
„Calendarul popular bucovineanˮ de Mihai Camilar
După inegalabila noapte a colindatului și în Bucovina se continua glorificarea prin muzică, text și o coregrafie aparte a Nașterii, ca o prelungire, fără de sfârșit, a unui act primordial.
Acum, între sărbătorile de iarnă, colindatul cu steaua devenea o datină comună unui larg spațiu european, prin stea, colindătorii, imortalizând, în forme mai mult sau mai puțin simbolice, marele eveniment creștin. Cu steaua se începea a se colinda din dimineața zilei de Crăciun și se continua până la Bobotează, unind prin această datină cele două mari sărbători creștine.
Mersul cu steaua presupunea înainte, asocierea din timp a copiilor în grupuri de câte trei, ce aveau drept recuzită o stea confecționată dintr-o veșcă de sită, pe care se montau „razeleˮ din lemn, totul fiind îmbrăcat în hârtie multicoloră și beteală, pe fundul de veșcă era lipită o imagine (icoană) ce reprezenta scena religioasă a Nașterii lui Iisus, sub veșcă fiind agățat un clopoțel. Steaua clasică trebuia să aibă între 5 – 12 raze, acestea având o lungime de cel puțin 80 cm, steaua fiind montată pe un băț. Cei care umblau cu steaua se numeau crai sau stelari, amintind de personajele biblice Gașpar, Baltazar și Melchior.
Înainte vreme, în cazul în care pe ulițele satului se întâlneau două sau mai multe stele, se obișnuia să fie închinate unele către celelalte.
De fapt, scopul și mesajul colindatului cu steaua era cel de a menține trează atenția omului că sunt zile de sărbătoare, steaua fiind și ca un „releuˮ prin care credinciosul putea intra în contact cu magia momentului creștin.
Începând de prin anii ̓70 ai secolului trecut, obiceiul mersului cu steaua a început să își piardă din importanță, el fiind practicat o bucată de timp, numai de către copiii mai săraci din sate, pentru ca în cele din urmă să fie cu totul banalizat.
Text selectat de Corina Scîntei
Centrul Cultural „Bucovinaˮ
Fotografie: Adolph Chevalier, România (1935). Tradiții, cu steaua
