18/08/2026
Domnule președinte, poate totuși vă mai gândiți...
Am urmărit apariția președintelui Agenției Naționale pentru Sport la Digi24 și, dincolo de explicațiile despre bani, bugete și premieri, am rămas cu un sentiment destul de neplăcut. Nu atât pentru că ni s-a spus, încă o dată, că nu sunt bani – cu asta federațiile mai mici sunt deja obișnuite –, cât pentru naturalețea cu care sportivii români au fost împărțiți în două categorii: cei care ar urma să primească 100% din premieri și ceilalți, pentru care, dacă am înțeles bine, s-ar putea găsi undeva pe la 10%.
La începutul anului auzisem însă de la aceeași conducere a ANS că pentru premieri fuseseră prevăzute aproximativ 190 de milioane de lei. Nu știu ce s-a întâmplat între timp cu suma respectivă și nici nu vreau să fac presupuneri. Ar fi însă interesant de explicat public cm se ajunge de la 190 de milioane la situația în care, câteva luni mai târziu, unii sportivi trebuie să se mulțumească eventual cu 10% din ceea ce li se cuvine.
Și aici nu am absolut nimic împotriva sportivilor olimpici. Dimpotrivă. Performanțele lor sunt extraordinare, iar cei care aduc României medalii olimpice merită să fie susținuți și premiați corespunzător. Numai că sportul olimpic beneficiază și de o structură proprie, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, tocmai pentru susținerea mișcării olimpice. ANS are însă o altă menire. Sau cel puțin așa credeam eu până acum: să reprezinte și să sprijine sportul românesc în ansamblul său, nu numai partea lui olimpică.
De aceea mă deranjează profund ideea că performanța unui sportiv poate ajunge să valoreze administrativ 100% sau 10%, în funcție de sportul pe care acesta a avut inspirația să-l aleagă în copilărie.
Federația Română de Chanbara nu și-a primit premierile începând cu anul 2022. Nici măcar nu discutăm despre niște sume care să pună în pericol bugetul României. Mi-e aproape jenă să spun cât am solicitat, mai ales dacă punem alături sumele vehiculate pentru canotaj sau pentru alte sporturi aflate de ani de zile în partea privilegiată a sistemului. Dar tocmai disproporția aceasta face situația greu de acceptat.
Nu contest nicio secundă valoarea canotajului românesc și nici performanțele sale excepționale. Contest însă ideea că noțiunea de „interes național” poate fi folosită pentru a justifica la nesfârșit diferențe uriașe între sporturi. Dacă vorbim despre sport de masă, ar trebui să discutăm și despre numărul real al practicanților, despre accesibilitatea unei discipline, despre capacitatea ei de a atrage copii și tineri, nu numai despre medaliile obținute de un număr restrâns de sportivi de elită. Nu văd, de pildă, lacurile României pline de milioane de oameni care vâslesc în fiecare weekend. Asta nu face canotajul mai puțin valoros; arată doar că „interesul național” este o noțiune ceva mai complicată decât pare atunci când trebuie împărțit bugetul.
Problema este că diferențele de finanțare nu produc numai inegalitate în prezent, ci hotărăsc și cine va avea voie să se dezvolte în viitor. Dacă unei federații îi dai 100.000 de lei pe an, iar alteia 10 milioane, după care, peste câțiva ani, constați că a doua are mai mulți sportivi, mai multe competiții, mai multă vizibilitate și rezultate mai bune, nu ai descoperit o lege a naturii. Ai constatat, în bună măsură, efectul propriei politici.
Cu 100.000 de lei trebuie să faci competiții, pregătire, deplasări, participări internaționale, promovare, formare de antrenori și dezvoltare. Trebuie, pe cât posibil, să mai și exiști anul următor. Și devine greu să nu observi absurditatea situației atunci când bugetul anual al unei federații sportive naționale poate ajunge mai mic decât costul anual al salariului celui care conduce instituția însărcinată să finanțeze sportul.
Am solicitat cu câteva zile in urma o suplimentare a acestui buget pentru a putea participa la Campionatul Mondial de Chanbara din Belgia și pentru achiziționarea de echipamente sportive destinate cluburilor de Chanbara. Răspunsul este previzibil: nu sunt bani pentru chanbara. O mare satisfacție, cred, pentru domnul președinte. Dar... 🙂 poate ne face o surpriza!
Poate că această comparație îl va deranja pe domnul președinte. Pe noi ne deranjează realitatea din spatele ei.
Am mai auzit în emisiune și afirmația potrivit căreia, în mandatul actualului președinte, nu vor mai fi premiați „bucătari, cameriste sau zidari”. Este o formulare care sună bine la televizor, numai că asemenea generalizări au prostul obicei de a arunca suspiciunea asupra tuturor.
Așa că îl invit pe domnul președinte să se uite pe solicitările Federației Române de Chanbara din 2022 și 2023. Nu va găsi acolo nici bucătari, nici cameriste și nici zidari. Va găsi sportivi, antrenori și personal tehnic implicat în activitatea sportivă – medic sportiv, metodist și alte persoane prevăzute de regulamente.
Dacă există federații care au solicitat ilegal premieri pentru persoane fără legătură cu performanța sportivă, ar fi mult mai sănătos ca președintele ANS să spună despre cine este vorba. Are instituția, documentele și mijloacele necesare pentru a verifica. În caz contrar, rămâne doar o formulare spectaculoasă aruncată asupra tuturor, inclusiv asupra celor care nu au făcut niciodată ceea ce li se insinuează.
Același lucru este valabil și pentru expresia „federații de familie”. Am auzit-o, am înțeles sugestia, dar n-am aflat despre cine este vorba. Dacă există asemenea federații și dacă prin această formulă se înțeleg structuri care încalcă legea, dați exemple. Dacă sunt probleme, controlați-le și sancționați-le. Dar nu transformați întreaga lume a federațiilor într-un fel de faună suspectă care trăiește din mila ANS.
În federațiile acestea sunt și oameni care muncesc de foarte mulți ani, de multe ori voluntar, care pun bani din propriul buzunar, caută sponsori, duc sportivi la concursuri cu mașinile personale și încearcă să construiască discipline despre care, poate, conducerea ANS nici nu știa mare lucru înainte să ajungă în funcție.
Noi facem Chanbara. Poate că domnului președinte nu îi place. Nici nu trebuie să-i placă. Nu aceasta este fișa postului.
Dar copiilor noștri le place. Sportivilor noștri le place. Antrenorilor noștri le place. Avem competiții, avem rezultate internaționale, avem oameni care investesc timp, bani și ani din viață pentru sportul acesta și ne dorim, absolut firesc, să creștem.
De la recunoașterea noastră am avut însă prea des senzația că existența Chanbara deranjează undeva. Subfinanțare, premieri neachitate din 2022, controale, dificultăți administrative și mereu alte obstacole. După suficienți ani începi să te întrebi, chiar dacă întrebarea pare absurdă, pe cine am supărat prin simplul fapt că existăm.
În imaginile care însoțesc această postare se poate vedea ce este Chanbara. Sunt copii, tineri, seniori, competiție, disciplină, bucurie și oameni care fac sport. Nu niște coloane într-un Excel al ANS și nici „ceilalți 10%”.
Poate că aici este, de fapt, diferența de perspectivă. Pentru administrație suntem o federație mică, deci putem primi puțin. Primind puțin, rămânem mici, iar anul următor dimensiunea noastră devine din nou argumentul pentru a primi puțin. Este un mecanism foarte eficient: nu trebuie să desființezi pe nimeni; este suficient să nu-i dai posibilitatea să crească.
Iar peste toate acestea vine discursul despre reformă, despre curățenie, despre federații de familie, bucătari, cameriste, zidari și despre cei care merită 100% în comparație cu cei care poate vor primi 10%.
Domnule președinte, poate înainte de a împărți lumea sportului românesc în aceste categorii ar merita să coborâți puțin printre federațiile acelea mici. Nu la control. Nu cu corpul de control și nu pentru încă un dosar cu șină. Pur și simplu să vedeți ce fac.
Pe noi ne-ați vizitat la începutul anului 2025. Vă mai amintiți ce spuneați? Vă atașez câteva fragmente, spre bună amintire. Erați sincer atunci, sunteți sincer acum când ne împărțiți în 100% poate 10% sau nimic?
S-ar putea să descoperiți oameni care țin în viață sporturi întregi cu bani mai puțini decât costă într-un an un singur post bine plătit din administrația sportului.
Nu știu ce anume vă recomandă să priviți acești oameni de sus și nici de unde vine siguranța că dumneavoastră știți mai bine decât toți cei implicați de zeci de ani în sport ce trebuie păstrat, ce trebuie tăiat și cine merită 100%, 10% sau nimic.
Știu doar ce am văzut noi de când conduceți ANS. Pentru Federația Română de Chanbara, această perioadă nu a însemnat reformă și nici dezvoltare. A însemnat mai puțini bani, premieri în continuare neachitate și sentimentul tot mai apăsător că există sporturi pe care statul (de fapt dumneavoastră) le consideră importante și sporturi pe care doar le tolerează.
Iar dacă aceasta este noua filosofie a sportului românesc, atunci problema nu mai este că noi nu o înțelegem. O înțelegem foarte bine.
Tocmai de aceea, la final, îmi permit să revin asupra unui lucru.
Este clar că nu vă dați demisia.
Poate vă mai gândiți!
Nu pentru că v-o cer eu și nici pentru că v-o cere federația de Chanbara. Ci pentru că, atunci când ajungi să conduci sportul românesc și vorbești despre o parte dintre sportivii lui ca despre cei care vor primi 100%, iar despre ceilalți ca despre cei cărora poate le vor rămâne 10%, ar trebui măcar să te întrebi dacă mai conduci, într-adevăr, sportul tuturor.
Eu cred că nu.
Și tocmai de aceea, revin:
A venit vremea să vă căutați de treabă în altă parte!
Demisia, domnule președinte.
