08/04/2026
8 aprilie nu e doar o dată din calendar. E o zi în care ni se spune că existăm, dar și una în care trebuie să spunem, fără ocolișuri, cm existăm.
Ziua Internațională a Romilor nu e despre festivism gol. Nu e despre discursuri corecte politic sau despre poze cu costume tradiționale puse o dată pe an. Este, în același timp, o zi de afirmare și o zi de incomoditate. Pentru că realitatea romilor din România nu încape într-o sărbătoare.
Da, vorbim despre istorie, despre identitate, despre cultură. Despre limba romani, despre muzică, despre comunitate. Dar în aceeași respirație trebuie să vorbim despre sărăcie, despre segregare școlară, despre discriminare care nu a dispărut, ci doar s-a rafinat. Despre copii care încă sunt puși în bănci separate. Despre oameni care încă trebuie să demonstreze că merită tratament egal.
Nu putem sărbători fără să spunem adevărul. Pentru că această zi nu e doar a noastră. Este și un test pentru societate.
Romii nu cer privilegii. Cer ceea ce li s-a refuzat prea mult timp: acces real la educație, la servicii, la justiție, la demnitate. Cer să nu mai fie reduși la stereotipuri și statistici convenabile. Cer să fie văzuți ca oameni întregi, nu ca probleme de rezolvat.
Și da, este și o zi de mândrie. Pentru că, în ciuda tuturor acestor lucruri, comunitățile rome au rămas vii. Au transmis mai departe valori, au crescut generații, au construit, au rezistat. Nu din romantism, ci din forță.
8 aprilie nu e o pauză de la realitate. Este o oglindă. Iar dacă ne uităm corect în ea, nu avem voie să plecăm liniștiți.
Este ziua în care spunem clar: nu mai e suficient să fim recunoscuți simbolic. Vrem schimbare reală. Vrem politici care funcționează, nu proiecte bifate. Vrem respect care se vede în practică, nu doar în declarații.
Astăzi nu cerem voie să existăm. Existăm deja. Problema e dacă societatea este pregătită să accepte acest lucru cu adevărat.
