10/08/2026
⛰️ Duminică dimineața, înainte ca soarele să se ridice deasupra crestelor, juniorii din grupa de pregătire intensivă a Programului Copiii Munților, împreună cu zmeii pasionați de stâncă, au pornit într-o nouă aventură în Cheile Râșnoavei pentru o zi de escaladă și rapel.
⛰️ Când, în sfârșit, mașinile au oprit la intrarea în chei, copiii au coborât cu ochii mari, privind în sus la pereții de calcar care se înălțau semeți. Un drum se terminase, dar altul, cu totul special, era pe cale să înceapă. Acea stâncă nu era doar un zid. Era o pagină albă pe care urmau să-și scrie, pentru prima dată, povestea cu propriile mâini.
Primul pas al atelierului a început cu echiparea și regulile de urmat dar, cel mai frumos moment al pregătirii a venit atunci când, colegii lor mai mari, care trecuseră deja prin această inițiere au preluat rolul de „instructori” pentru câteva minute. S-au așezat sub perete, și într-o demonstrație curată, le-au arătat cm se ascultă stânca, cm se distribuie greutatea, cm o priză, aparent nesigură devine, la o simplă rotire a încheieturii, cel mai bun sprijin. Iar copiii mai mici priveau, cu un amestec de teamă și admirație, cm ceva ce părea imposibil devenea, sub ochii lor, ceva firesc.
⛰️A urmat apoi urcușul lor. Pentru fiecare dintre ei, „drumul" acela scurt de câțiva metri pe verticală a fost, de fapt, cel mai lung și mai intens pe care l-au străbătut vreodată. Acolo, lipit de stâncă, fiecare și-a auzit propria respirație devenind mai apăsată, propria inimă bătând mai tare. Între două prize, timpul s-a oprit. Erau doar ei și piatra – și o voce interioară care le șoptea, încet, că pot.
Și au urcat. Unul câte unul, cu mâinile care căutau, cu picioarele care tremurau și apoi se așezau ferm. Cu privirile care uneori se pierdeau în zare, dar care își găseau mereu drumul înapoi, spre următoarea mișcare. Am văzut acolo, pe la mijlocul traseului, acele clipe de cumpănă – când un braț obosește, când un piciorul alunecă o fracțiune de secundă, când ochii întreabă dacă mai e mult. Și de fiecare dată, de jos, încurajările colegilor spărgeau tăcerea peretelui și îi îndemnau să continue. .
Ajunși la final și privind înapoi, spre punctul de unde plecaseră, fiecare copil a simțit acel fior care nu se poate explica în cuvinte. Era bucuria simplă și totală a reușitei. Acea bucurie care nu venea din aplauze, ci din convingerea lăuntrică: ”Am făcut-o. Eu, care mai devreme credeam că nu pot”.
⛰️ Nu formăm doar copii care știu să se cațere. Formăm oameni care știu că, în viață, cel mai important pas este acela pe care îl faci, în ciuda fricii. Și când îi vedeam coborând cu zâmbetul acela pe buze, am înțeles că astăzi s-au născut nu doar mici cățărători, ci mai ales învingători ai propriilor limite.
Astăzi, piatra a fost martor. Mâine, întreaga lume va fi.
Mulțumiri și aprecieri pentru răbdare și profesionalism echipelor de instructori specializați ai Alpine-Challenge și Back to Nature 🙏🙏🙏!
Mulțumiri celor fără de care acest program nu se putea desfășura optim: Rondocarton, FENEC Rubber Eastern Europe SRL și Fundația Comunitară Țara Făgărașului 🙏🙏🙏!
