12/05/2026
🌿 POVESTEA ZILELOR EȘELNIȚEI 🌿
Privesc acum, de pe margine, ce s-a întâmplat...
Era ultima zi. Ultimele ore. Am dat drumul la lumânările pe apă , am lansat lampionul de pe pontonul din fața campingului din Satul Vechi, împreună cu Andreea, în timp ce Jeni ne filma. Era momentul meu. Primul fusese lansat de Octav, de pe Dunăre, împreună cu Primarul, lumini plutind pe apă, una după alta, ca niște dorințe care se duc spre lume.
Ne întorceam acasă. Ultimii. Toți eram epuizați, dar mandrii. Popa în față, eu cu fetele în spate.
Trei zile, trei povești, o comunitate. Mai aveam câteva minute până la mașină. Era ora 20:00, iar Nicoleta a ieșit la poartă, a traversat strada cu câteva prăjituri care rămăseseră de la masa festivă de la Primărie și le împărțea vecinilor care stăteau pe scaunele . Ne-a văzut și ne-a chemat să luăm câte una. Am zâmbit și am înțeles, în acel moment, ce înseamnă comunitate. Un gest simplu, atât.
Eram fericită - mi se împlinise dorința.
Acum, când privesc înapoi, văd cm a început totul. Trei femei. Trei destine. Un țel. Zilele Eșelniței.
Iarna trecută, după ce am terminat de împodobit bradul, eram noi trei și am zis: vom face Zilele Eșelniței, trei zile, trei povești, pentru fiecare câte una. Pentru mine - Rădăcini, să nu uit niciodată de unde am plecat (știți voi, uneori o mai iau razna...). Pentru Jeni - Energie, îl are pe Alexandru și îi trebuie energie tot timpul. Pentru Andreea , Sărbătoare, e cu de toate, cu porturi, cu oameni, cu noi toți. Și uite că au venit. Toate trei.
Îi văd pe toți acum, ca într-un film. Pe Corina, secretarul Primăriei, care la început a fost sceptică când am venit cu proiectul, iar acum e tare mândră. Pe Raluca, care îmi zice să-mi pun în urechi cerceii croșetați de ea - „pentru reclamă". Pe Bastinel, care a pus tot sufletul în tocănița de miel și mă strigă să gust: „Hai sa vezi cm a ieșit!", sa nu uiti, esti cel mai bun!.
Cei din Asociație sunt împreună - Octav le explică oaspeților, în timp ce fiica lui topăie în jurul, ca un spiriduș. Iar eu alerg, merg la mămăliga și tocănița mea, nu am timp. Cristina mă ajută. Lidia privește cu mirare. Toți sunt fericiți. Suntem împreună și oferim cu drag, fără să cerem nimic. Am reușit, mă bucur în sinea mea.
Jeni își face griji cu masa ei pentru invitați - „oare ne ajung banii?". Suntem împreună, îi spun. Andreea are standul ei cu prăjituri și siropuri și zice: „Fac eu bani, vă dau eu!". Așa suntem noi. Trei femei care țin un sat de inimă.
Și apoi sunt copiii, cu spectacolul lor, cu Roze care muncește alături de ei - „e prima ediție, să fie cel mai frumos spectacol din Clisură!". O văd pe Doamna Selfida cu Marina, mândră, cu tot cu poeziile în grai bănățean și dansurile ei țigănești. Inimi pictate pe față. Ionuț privind cu ochi mari o altă comunitate. Toți sunt surprinși de mândria satului bănățean.
Și pe Claudiu îl văd, peste tot, cu aparatul lui - tăcut, atent, fixând emoția în cadru. El a fost ochiul care a văzut ce noi nu mai puteam să vedem, prinși în iureșul fiecărei clipe. Datorită lui rămân toate aceste momente vii, după ce ultima lumânare s-a stins pe Dunăre.
Și o văd pe Alina. Ea vine cu o altă poveste, care abia se naște - noi trei și ea, vernisaj la Eșelnița. Următorul proiect deja prinde formă, încă din inima acestui prim eveniment. Pentru că așa e Eșelnița noastră: nu se oprește niciodată din povestit.
Ultima zi. Doamna Doina Grigore are probleme de sănătate, așa că vine domnul Grigore, fiul dânsei, să ridice titlul de Cetățean de Onoare al Comunei.
Suntem în biserică. E liniște. Mă bucur că toți au venit în port popular. E minunat. Mergem spre Cămin. Anca îmi spune: „Ai reușit". O zi am zis că o vom petrece împreună - voi promova evenimentul și plec. Am stat trei.
Revăd totul ca într-un vis. Cum împachetam Capsula Timpului cu mesaje scrise de copii. Cum Clara îi pune tricoul fiului ei. Eu, toată emoție, și un magnet în mână. Jeni mă ajută să o sigilez. „Numai în filme am văzut așa ceva", îmi zice Alexandra.
Abia aștept să văd cm plutesc lumânările. Să-mi pun o dorință. Sute de bărcuțe plutind pe Dunăre, ca stele. E în amurg... E pentru cei care nu mai sunt. E pentru noi. E pentru cei care vor veni.
Mulțumesc, Eșelnița, pentru tot.
Mulțumesc, oameni buni.
Mulțumesc tuturor. ❤️
Florentina
Foto Claudiu Vatau
