27/09/2026
Judecătoria Rurală Dumitreşti
Dacă până în anul 1831 ispravnicul avea şi atribuţii judecătoreşti, după adoptarea Regulamentelor Organice s-a trecut la separarea atribuţiilor administrative de cele judecătoreşti. În fiecare sat existau judecătorii săteşti cu juraţi desemnaţi de către ocârmuire, Judecătoria judeţului, subadministratorii de plai şi protopopi .
După adoptarea Legii de organizare judecătorească din 4 iulie 1865 la reşedinţa judeţului funcţiona un tribunal, iar la plăşi, judecătorii. Judecătoriile săteşti îşi încetau activitatea, dar vor fi reînfiinţate în anul 1879 având în componenţă-primarul (preşedinte), preotul, notarul (grefier), iar trei săteni aleşi de obşte, juraţi – un fruntaş, un mijlocaş şi un codaş. Aceste judecătorii săteşti aveau competenţă limitată în pricinile de procedură civilă şi penală şi atribuţii de notariat.
Fiind centrul administrativ al Plaiului Râmnic, Dumitreştii nu puteau să nu beneficieze de judecătorie, iar datele de care dispunem arată că în anul 1892 exista Judecătoria Ocolului Rural Dumitreşti. Nebeneficiind de un local propriu, mulţi ani a funcţionat în localul moşneanului Lungu Trandafir Giurcă din Dumitreştii de Jos .
În anii de început, la Dumitreşti au împărţit dreptatea oameni ca Dimitrie Zamfirescu, Romulus Ioachim, George Dan, Grigore Gheorghiu, Dan Oroveanu,etc. Dar ei nu erau numai slujitorii dreptăţii, ci participau şi la evenimentele importante din viaţa comunităţii. Astfel, Dimitrie Zamfirescu se numără printre iniţiatorii ridicării monumentului pentru cinstirea eroilor morţi în războiul de independenţă.
La 5 februarie 1910, magistratul stagiar Grigore Gheorghiu depune jurământul de credinţă la intrarea în profesie în prezenţa magistratului delegat, I. R. Grigoriu.
De asemenea, nici presa vremii nu a fost zgârcită în articole despre magistraţii de la Judecătoria Dumitreşti. Ziarul „Viitorul” nr. 1797 din 9.02. 1913 relata: „În ziua de 6 februarie a.c. (1913, n.a.), George Dan, stagiar pe lângă Judecătoria Ocolului Dumitreşti, ducându-se la locuinţa lui Gheorghe Velicu spre a aplica un sechestru a fost întâmpinat de Alexandrina Al. Georgescu, soţia primarului din comuna Dumitreşti, care l-a ultragiat adresându-i cuvinte josnice şi triviale în auzul multor săteni şi agenţilor care îl însoţeau. Procesul verbal de ultraj semnat de mulţi martori a fost înaintat parchetului”.
În anul 1913, Judecătoria se mută într-un sediu nou a cărui construcţie începuse un an mai înainte pe un teren oferit de Alexandru Zamfirescu , proprietarul moşiei Biceştii de Jos, cel ce la începutul veacului pleda ca avocat aici, la DumitreştiTabelele ce se găsesc la Arhivele Naţionale Buzău , ne arată activitatea intensă desfăşurată pe tărâm juridic pe aceste plaiuri,
În anul 1931 judecătoria funcţiona cu următorul personal: Vespasian Grigorescu-judecător (a lucrat aici din anul 1926 până în 1940); M.M. Chircu- Stagiar (fiul boierului Menelas Chircu, un iubitor al văii); Vasile Savin- grefier; Gheorghe Frunză- impiegat; Dumitru P. Dumitriu, Marinescu Filimon şi Gh. Vicol avocaţi.
Un fapt inedit îl constituie mutarea disciplinară a grefierului Gh. Frunză (tatăl scriitorului Victor Frunză) de la Tribunalul judeţului Roman pe postul de impiegat de la Judecătoria Dumitreşti . Între cele două instituţii au avut loc mai multe schimburi de telegrame, Gh. Frunză refuzând iniţial să se prezinte la noul post.
În anul 1940 la Dumitreşti vine judecătorul Gh. V Mănciulescu ca ulterior să îi urmeze în funcţie Eugenia Vlădescu, soţia romancierului G.M. Vlădescu. Eugenia Vlădescu şi-a continuat activitatea aici până la desfiinţarea judecătoriei prin Legea nr. 5 din 19 iunie 1952, transferându-se apoi la Tribunalul Râmnicu Sărat.
După o activitate de 60 de ani, judecătoria se desfiinţa, locuitorii văii fiind nevoiţi să parcugă drumul până la Râmnicu Sărat şi ulterior la Focşani pentru a-şi face dreptate.
În timpul regimului totalitar comunist clădirea a fost folosită ca dispensar uman, aceeaşi utilizare având-o şi azi. După 1989 clădirea s-a degradat treptat ca în 2009- 2010 să fie renovată parţial. Din păcate nu s-a ţinut cont de arhitectura originală şi ornamentele ce înfrumuseţau faţada au fost înlăturate, astfel această clădire de referinţă pentru locuitorii fostei Plăşi Dumitreşti pierzându-şi identitatea.
