25/08/2026
UPDATE
Avem ghiozdane pentru toți cei 70 de copii școlari din cele patru sate ale comunei Mitrofani (VL).
Minunații Oameni de la Software preiau 50 dintre ele, iar pentru celelalte 20 v-ați adunat voi, Oamenii ca Lumea care ați donat și ați făcut ca niciun copil să nu rămână fără ghiozdan.
Ați făcut ca să nu fie nevoie să alegem și ca niciun copil să nu rămână să se întrebe de ce ceilalți au primit și el nu.
Săptămâna asta mergem la cumpărături și pregătim cele 70 de ghiozdane, cu tot ce trebuie în ele pentru anul școlar, iar în săptămâna 1–4 septembrie, în funcție de cm rezolvăm transportul de la București la Mitrofani, mergem cu ele la copii, din poartă-n poartă.
Mulțumim, Veeam Software, partener al copiilor din Mitrofani pentru al doilea an la rând, pentru că alege din nou să investească în educația lor și face un efort considerabil pentru ca ei să înceapă școala cu tot ce au nevoie.
Și mulțumim fiecărui Om ca Lumea care a donat. În vremurile astea nesigure, v-ați adunat în jurul celor 70 de copii și, împreună, am făcut începutul de școală puțin mai ușor pentru fiecare dintre ei.
Ne bucurăm tare că putem pleca spre Mitrofani cu 70 de ghiozdane pentru 70 de copii.