18/06/2026
Caz nou: Mihăiță
😭Mama lui Mihăiță a murit de pancreatită. Tatăl lui a murit după ce a căzut într-o fântână. Amândoi în același an. Vă puteți imagina?
Mihăiță a rămas orfan de ambii părinți. Un copil bolnav, într-o casă săracă din satul Cilibia, județul Buzău. A rămas în grija bunicii în vârstă de 86 de ani și a fraților într-o casă din chirpici cu podea de pământ prin care mișunau șobolanii. Mihăiță se deplasa doar în fund și din cauza rănilor, avea viermi la picioare. Până într-o zi când o doamnă a descoperit situația și a început o luptă în online să îi scoată pe toți dintre șobolani și să îl vindece pe Mihăiță. O poveste ca o telenovelă, o realitate care a șocat toată România. Am ajutat și noi la una dintre operațiile lui Mihaiță. Zic una, fiindcă Mihaiță a avut 6 operații până acum. Și mai urmează una. La aceasta care urmează, are nevoie din nou de ajutorul nostru. Operația de scoatere a acestor tije metalice pe care Mihaiță le are acum prin picioare costă 10.200 euro. Asociația Noel va plăti această operație către spitalul din Turcia imediat ce vom reuși să-i strângem. Așadar, astazi începem campania de strângere de fonduri pentru operația lui Mihaiță care s-a născut cu picioarele răsucite, picior varus equin.
Vom posta, rând pe rând, poze cu Mihaiță din trecut, astfel încât să va reamintiți de el și să arătăm cât mai mult din povestea lui șocantă.
Cu siguranță va ajunge la sufletul oamenilor, dacă reușim să facem vizibile pe facebook postarile cu el.
De aceea, haideți să distribuim cu toții peste tot.
🙏 Donațiile se fac cu mențiunea MIHAI:
Donații cu mențiunea MIHAI:
🕳 Transfer bancar:
Lei: RO33BTRLRONCRT0532233601
Euro: RO80BTRLEURCRT0532233601
Swift/BIC: BTRLRO22 Beneficiar: Asociația Noel
🕳 Donații cu cardul: asociatianoel.ro/doneaza/doneaza-cu-cardul
🕳 Revolut: bit.ly/revolutnoel
🕳 Paypal: paypal.me/asociatiaNoel
🕳 Donează gratuit 3,5% din impozit completând Formularul 230: noelsma1.ro/f230d/
🕳 Sponsorizări, redirecționare impozit firme: asociatianoel.ro/impozit-firme