15/08/2026
🌿Tradiții de Sfânta Maria în satul doljean
Gustar, cm i se spune popular lunii august, este luna în care se gustă strugurii care încep să se coacă, luna Schimbării la față a Domnului (Pobrejenia, Obrejenia), dar şi luna Postului Sfintei Maria Mare, de cea mai mare însemnătate după Postul Paştelui, cunoscut şi sub numele de Postul lui August. Până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din 15 august se consumă mai cu seamă ciorbe și tocănițe cu legume, sarmale și raci cu umplutură de orez, ceapă sau praz, mâncare de prune, ardei copți, mămăligă friptă, salată de vinete, salată de ceapă cu oțet, porumb fiert sau copt în jar, turtițe coapte pe tablă, asmă-n țăst sau pâine dospită și coaptă la cuptor, pește prăjit când e dezlegare.
În credinţa populară, sărbătoarea Sfintei Marii este un hotar: acum se adună ultimele plante de leac, bărbaţii schimbă portul pălăriei cu cel al căciulii. De asemenea, nu se lucrează şi se oferă din nou ofrandă pentru morţi, dar şi pentru vii: colaci împodobiţi cu struguri, prune, pepeni, lubeniţe.
„Femeile nu gustă din struguri până nu împart morților. Fac colive la biserică, fiind mare „praznic“ în această zi. La biserici se duc femeile cu mâncări și beuturi, cu bărbați, copii, rude, prietini, întind mese mari pe iarbă, le cântă lăutarii și petrec de minune toată ziua aceasta de hram. Mâncările se gătesc de post.“ (Laugier H. Charles – Sănătatea în Dolj. Monografie sanitară, Ed. Alma, Craiova 2019)
De acum şi până la Sfântă Măria Mică se seamănă grâul pentru anul viitor.
Cunoscută şi drept luna abundenţei în legume şi fructe cu coacere mai târzie, Gustar este şi luna în care viile prefigurează ceea ce străbunii intuiau în adevărul vinului, iar mierea stupilor îndulceşte ritualurile de sfârşit de vară.
„Sântămăria Mare este cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc, invocată şi astăzi de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descântătoare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trăsăturile Născătoarei, a Marii Zeiţe neolitice, invocată în momentele de grea cumpănă ale omului. In basme ajută eroinele să iasă din impas, dar le pedepseşte cu asprime când îi încalcă ordinele, vindecă boli grele, redă vederea fiicei orbite de mama vitregă, înzestrează fecioara vrednică şi ascultătoare şi o căsătoreşte cu fiul de împărat etc.
În unele tradiţii, Maica Domnului, adesea identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pământul, se roagă de Dumnezeu să nu prăpădească lumea, să nu izgonească vânturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.“ (Ion Ghinoiu - Sărbători şi obiceiuri româneşti, Ed. Elion, București 2003)
