FPIMM

FPIMM Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Membru IMM Romania.

Obiectivul general al proiectului este creșterea competențelor profesionale și a performanțelor în plan profesional a angajaților prin participarea la programe de formare profesională în vederea asigurării premiselor creșterii în carieră a acestora. Astfel, se are în vedere implicarea într-un program complex și motivant de formare a unui număr de 660 persoane din regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea) și Vest (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș) ce au statutul de angajat.Obiectivele specifice ale proiectului constau în:OS1.Creșterea conștientizării și crearea unei atitudini pozitive față de nevoia de formare profesională a angajaților, prin activități specifice de promovare și de informare adresate angajatorilor ce activează în sectoarele economice, inclusiv în cele cu potențial competitiv.OS2. Creșterea competențelor profesionale și a abilităților angajaților aparținând grupului țintă prin participarea la acțiuni de formare informală, respectiv ateliere de lucru, seminare și conferințe ce au teme privind „business administration”, “igiena în unitățile de industrie alimentară și alimentație publică”,„ateliere de personal branding”, etc.OS3. Dezvoltarea de oportunități crescute de creștere a competențelor, cunoștințelor și abilităților grupului țintă al proiectului prin participarea la cursuri de calificare și perfecționare / specializare pentru profesiile în care aceștia activează, precum si prin validarea compețentelor acumulate în toată cariera lor profesională.OS 4. Dezvoltarea competențelor unui număr de 50 persoane din categoriile PFA-urilor și membrilor întreprinderilor individuale în gestionarea propriilor afaceri prin participarea la programul de formare „competențe antreprenoriale”.OS5. Dezvoltarea personală și a încrederii în sine a grupului țintă prin asigurarea unui pachet complex de servicii de consiliere profesională și tutorat. Grupul țintă al proiectului este reprezentat de angajați (inclusiv PFA-uri și întreprinderi individuale), care au vârsta cuprinsă între 25 și 64 ani, cu domiciliul/reședința în județele din regiunile Sud-Vest Oltenia și Vest. Rezultate așteptate ale proiectului:- minim 660 de angajați recrutați din regiunile Sud-Vest Oltenia și Vest;- 10 acorduri de parteneriat încheiate;- 660 de angajați beneficiari de servicii personalizate de consiliere profesională și tutorat;- 15 campanii de informare/conștientizare angajatori;- 50 angajați formați în ocupația de „lucrător în comerț”, din care 43 persoane certificate;- 50 angajați formați în ocupația de „lucrător în alimentație”, din care 43 persoane certificate;- 56 angajați formați în ocupația “administrator pensiune turistică”, din care 48 persoane certificate;- 50 angajați formați în “competențe antreprenoriale”, din care 43 persoane certificate;- 50 angajați formați în “competențe TIC”, din care 43 persoane certificate;- 50 angajați formați în ocupația “inspector resurse umane”, din care 43 persoane certificate;- 42 angajați instruiți în “Ingrijirea persoanelor cu dizabilități și comunicarea cu acestea”, din care 36 persoane certificate;- 60 angajați participanți la atelierele de personal branding, din care 60 persoane certificate;- 42 angajați participanți la sesiunile de instruire “implementarea normelor de igienă în unitățile de industrie alimentară și alimentație publică”, din care 36 persoane certificate;- 42 angajați participanți la sesiunile de instruire “business administration”, din care 36 persoane certificate;- 180 angajați participanți la procesul de evaluare, recunoaștere și validare competențe profesionale, în domenii din industria hospitality (bucătar, ospătar, barman, brutar, lucrător în alimentație, lucrător în comerț) și construcții (zidar, faianțar etc).Valoarea totală a proiectului (lei): 4.706.858,78 lei, din care valoarea cofinanțării UE (lei): 3.878.087,09 lei, valoarea nerambursabilă din bugetul național 684.367,94 lei și valoarea cofinanțării beneficiarului 144.403,75 lei. Durata proiectului: 24 de luni, respectiv 31 Martie 2021 – 30 Martie 2023.Date de contact: Federația Patronatelor Întreprinderilor de la Mici la MariCraiova, Str.Opanez, nr.32, bl.F15, spatiul B, județ Dolj, e-mail: [email protected], [email protected], telefon 0729823747.

15/09/2026
https://immromania.eu/wp-content/uploads/2026/09/Carta-Alba-a-Turismului-din-Romania-INTERIOR-2026-165X235mm-D_FINAL_CON...
14/09/2026

https://immromania.eu/wp-content/uploads/2026/09/Carta-Alba-a-Turismului-din-Romania-INTERIOR-2026-165X235mm-D_FINAL_CONVERT_3.pdf

27/08/2026

Incep inscrierile pentru cursul de specializare EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ!
Locatie: ONLINE, GOOGLE MEET
Durata: 180 ore
Locuri:14
Subventie: 900 lei

Conditii de inscriere:
- studii superioare
-domiciliul in regiunea Sud-Vest Oltenia
-varsta cuprinsa intre 18-64 ani.
Persoanele interesate pot transmite documentele necesare inscrierii la adresa de e-mail: [email protected]

Documente necesare:
-copie carte de identitate/buletin;
-copie diploma de studii (cerinta de acces la program studii superioare);
-copie certificat de nastere;
-copie certificat de casatorie:
-adeverinta de salariat (model tip) -se va completa ulterior verificarii eligibilitatii.

CURSUL ESTE GRATUIT!

24/08/2026

FEDERAȚIA PATRONATELOR ÎNTREPRINDERILOR DE LA MICI LA MARI (FPIMM), în calitate de Beneficiar, vă invită să participați în calitate de organizație patronală/sindicat la activitățile de colaborare, consultare și dialog social din cadrul proiectului „FPIMM – Consolidăm parteneriate pentru ocupare și formare”, cod SMIS 345908.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027, Prioritatea P01: „Modernizarea instituțiilor pieței muncii”, Obiectiv specific ESO4.2: „Modernizarea instituțiilor și a serviciilor pieței muncii pentru ca acestea să evalueze și să anticipeze necesitățile în materie de competențe, să asigure o asistență promptă și personalizată și să sprijine corelarea cererii și a ofertei, tranzițiile și mobilitatea pe piața muncii (FSE+)”, acțiune:1.b.2. „Consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare, inclusiv cu participarea societății civile”, în cadrul Contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (Autoritate de Management PEO), prin Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman - Regiunea București-Ilfov.

Implicarea societății civile și a partenerilor relevanți de pe piața muncii este esențială pentru atingerea obiectivului proiectului. Prin această colaborare urmărim să îmbunătățim capacitatea și digitalizarea a 2 organizașii patronale/sindicate din regiunea Sud-Vest Oltenia și Sud-Muntenia, realizarea a minim 2 de strategii de dezvoltare organizațională cu o componentă de digitizare, și a unei rețele materializate pe parcursul a 24 de luni.

DIRECȚII DE COLABORARE PROPUSE:
A.1.1. Măsuri de sprijin pentru îmbunătățirea managementului organizațional, a planificării strategice precum și optimizarea fluxurilor instituționale specifice partenerilor sociali – vor fi realizate 2 strategii de dezvoltare organizașională, cu accent pe furnizare serviciilor de ocupare, pentru organizațiile beneficiare ale proiectului;
A.1.2. Acțiuni de digitalizare a activității partenerilor sociali și a serviciilor oferite membrilor. Modernizarea infrastructurii pentru digitalizare și implementarea ecosistemelor digitale – va fi realizată componeta de digitizare din cadrul celor 2 de strategii de dezvoltare organizational.
A.1.3 Dezvoltarea de servicii suport dedicate membrilor - în cadrul acestei activități va fi dezvoltată metodologia de asigurare a dialogului civic la nivel local/național.
A.1.4. Asigurarea infrastructurii necesare în vederea funcționării optime a structurilor reprezentative ale dialogului social - va fi înființat un Centru de resurse pentru organizații patronale, ce va funcționa atât în mediul virtual cât și cel live (întâlniri față în față) în cadrul cărora vor fi furnizate serviciile suport pt organizațiile beneficiare ale proiectului.
A2.2.Sprijin pentru furnizarea de pachete integrate în scopul modernizării dialogului social sectorial -organizarea a 5 ateliere regionale de dialog social și civic și de consultare cu comunitatea și instituțiile relevante pe piața muncii și 5 workshop-uri privind temele secundare
A3.1. Imbunătățirea nivelului de compețente pentru personalul angajat/membrii din organizații patronale, cu domiciliul/ reședința în regiunile Sud-Vest Oltenia și Sud-Muntenia, prin participarea la programele de formare derulate în Romania și transfer de bune paractici la nivel European, materializată pe parcursul a 24 luni.
4.1. Organizarea de campanii/acțiuni de informare și conștientizare pentru promovarea importanței dialogului social sectorial, a negocierilor colective și a serviciilor pieței muncii la nivel sectorial sau regional – diseminarea informațiilor către membrii.
A5.1. Acțiuni inovative pentru creșterea participării organizațiilor sindicale și patronale la negocierile colective sectoriale și la consolidarea dialogului social sectorial, inclusiv prin activități de cooperare transnațională și transfer de bune practici – organizarea unui schimb de experiență pentru 10 persoane din grupul tintă al proiectului (angajat/membrii ai organizațiilor partonale/sindicate) într-o țară membră a Uniunii Europene, cu o durata de 4 zile, la organizații similare.

CADRUL DE COLABORARE ȘI CONFIRMARE:
Parteneriatul propus are în vedere o colaborare activă, orientată spre rezultate și sustenabilitate. Responsabilitățile concrete și modalitatea de colaborare vor fi stabilite de comun acord, cu respectarea regulilor de transparență, a cerințelor de protecție a datelor cu caracter personal (Regulamentul UE 2016/679) și a prevederilor aplicabile Programului Educație și Ocupare.

Notă: Entitățile care au rol de solicitant/partener/grup țintă în cadrul apelului de proiecte „PEO/58/PEO_P1/OP4/ESO4.2/PEO_A7 Consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare II – Federații“ nu pot avea calitatea de solicitant/partener sau grup țintă în cadrul acestui apel de proiecte.

Pentru a vă exprima interesul și a vă alătura acestei rețele, vă rugăm să completați și să ne transmiteți Fișa de autoevaluare, care poate fi solicitată la adresa de e-mail: [email protected].

Ulterior primirii confirmării și a fișei completate, echipa de experți a FPIMM vă va contacta pentru formalizarea cadrului de colaborare și stabilirea detaliilor operaționale.

În măsura în care cunoașteți și alte organizații interesate de dezvoltarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare, vă încurajăm să retransmiteți acest mesaj pentru a construi împreună o rețea organizațională puternică și funcțională.

Vă mulțumim pentru disponibilitate și pentru interesul arătat dezvoltării dialogului social și parteneriatelor pentru ocupare!

Address

Craiova
200760

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when FPIMM posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to FPIMM:

Shortcuts

Share