06/09/2026
𝐏𝐚𝐭𝐫𝐢𝐜𝐢𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐚 𝐒𝐚𝐭. ❤️
Este alături de noi de 8 ani, încă de când avea doar 13 ani. Deși nu a fost elevă a școlii din sat, a ales să se implice în educația copiilor de aici și, de-a lungul anilor, le-a oferit sute de ore din timpul ei. I-a ajutat la lecții, mai ales la matematică, a fost prezentă la școlile de vară și s-a implicat activ în dezvoltarea proiectelor noastre.
Pentru noi, Patricia Miculescu este și „omul de la Timotion”, dar și omul din spatele multor lucruri care nu se văd: documente, voluntari și toată partea birocratică fără de care proiectele nu ar putea funcționa.
În pandemie, când era încă la liceu și trecea ea însăși printr-o perioadă deloc ușoară, Patricia a fost cea care ne-a ajutat să construim 𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐎𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞, pentru ca noi să putem rămâne aproape de copii chiar și atunci când nu ne puteam întâlni.
Astăzi studiază la Cluj, dar distanța nu a îndepărtat-o de noi. Continuă să ne ajute de acolo și este, în continuare, unul dintre cei mai activi voluntari ai Educația la Sat.
Ne bucurăm enorm de omul care a devenit și suntem mândri că am avut șansa să o vedem crescând alături de noi. Patricia ne arată că voluntariatul nu înseamnă să ajuți o dată, atunci când ai timp. 𝐈̂𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐢. 𝐒𝐚̆ 𝐜𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐞-𝐚𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐩𝐞𝐬𝐞.
Patricia a ajuns în finala campaniei „𝟏𝟎/𝟏𝟎 𝐕𝐨𝐥𝐮𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢”, iar noi credem că locul ei acolo este pe deplin meritat.
𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐯𝐨𝐢 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐭̦𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐠 𝐬𝐚̆ 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥, 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐜𝐞𝐩𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐥𝐭̦𝐢 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭̦𝐢, 𝐯𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐨 𝐯𝐨𝐭𝐚𝐭̦𝐢 𝐩𝐞 𝐏𝐚𝐭𝐫𝐢𝐜𝐢𝐚. ❤️
👉 O puteți susține astfel:
👉 Până în 13 septembrie, susțineți voluntarul vostru preferat. La fotografia cu el:
❤️ LIKE - 1 punct
💬Comment - 1 punct
↗️ SHARE - 1 punct
Așadar, nu vă opriți la un like! 😄 Puteți să scrieți un comentariu, să îi distribuiți fotografia și spuneți-le și prietenilor de ce merită să fie unul dintre cei 10 voluntari de 10.
Patricia Miculescu (21 de ani, Coșteiu, Timiș)
Patricia a început voluntariatul în clasa a VII-a și, de atunci, s-a întors an de an în comunitatea din care provine pentru a le oferi și copiilor o șansă la educație Timp de cinci ani, a fost implicată în Școala de Vară la Sat, unde a coordonat voluntari, activități și lecții pentru cei mici. Dar una dintre cele mai frumoase povești este de când era doar o adolescentă: a vorbit la liceul ei despre proiectul de educație de la Coșteiu, și-a mobilizat profesorii și colegii și a strâns aproape 5.000 de lei pentru copii. Astăzi este studentă și continuă să se întoarcă acasă. Pentru ea, voluntariatul e timp dedicat cu multă pasiune pentru cei din jur.
Nominalizată de: Asociația Educația la Sat