Cifrele europene sunt mai puțin sumbre, însa și ele indică 35.000 de decese anual (sursa: International LifeSaving Federation). O bună parte din aceste decese apar în locuri publice, aglomerate: piscine, parcuri acvatice, plaje maritime. Conform percepției generale, înecul apare doar când o persoană care nu știe să înoate ajunge în apă prea adâncă, și astfel este „imposibil” să vorbim despre înec
în ape cu adâncime mică. în realitate însă, o persoană care se lovește la cap și devine inconștientă se va îneca cu siguranță chiar și în apă de 40 de centimetri. Un copil ajuns sub colace într-o zonă aglomerată, cm este „lazy river” din multe parcuri acvatice, se va îneca, chiar dacă apa nu îi ajunge mai sus de nivelul pieptului. Un înotător care are un infarct sau o simplă crampă în mijlocul unei piscine aglomerate, va trece neobservat și neauzit în vacarmul general, și se va îneca cu siguranță. „Bunul samaritean” ce dorește să ajute, însă nu are nici o pregătire, va fi tras la fund de înotătorul panicat. Sau va reuși să îl aducă la mal, inconștient, și pentru că nimeni nu știe să aplice resuscitarea cardio-respiratorie, Serviciul de Ambulanță nu va putea decât să constate decesul. Specialistul pregătit să prevină și să gestioneze toate aceste situații este salvamarul, sau serviciul de salvare acvatică în situații mai complexe. Prezența acestuia este o datorie morală și legală a administratorului unei piscine sau parc acvatic. (art. 3.3 din Normele metodologice privind organizarea serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar și a posturilor de prim ajutor pe plajă, aprobate prin HG 1136/2007.) Nerespectarea obligației de a asigura prezența salvamarilor certificați constituie contravenție, se constată de funcționarii Autorității Naționale pentru Turism și se sancționează cu amenzi intre 10.000 și 20.000 de lei.
