11/07/2026
Ministrul Apărării Naționale, Fifor Mihai și caporalul Marinescu Ionut
Există întâmplări care nu se uită niciodată. Unele demonstrează că, dincolo de funcții și grade, ceea ce contează cel mai mult este omul.
Era toamna anului 2018. Împreună cu câțiva colegi din Consiliul Director al Ligii Militarilor Profesioniști (LMP), plecasem cu mașina spre Budapesta. Urma să participăm la o conferință a EUROMIL (European Organisation of Military Associations and Trade Unions), organizația europeană care reunește asociațiile reprezentative ale militarilor și promovează drepturile acestora în fața instituțiilor europene și NATO.
Urma să fim audiați de către Consiliul Director (Board) al EUROMIL și de președintele Emmanuel Jacob, în vederea analizării cererii de aderare a Ligii Militarilor Profesioniști la European Organisation of Military Associations and Trade Unions (EUROMIL).
Pentru că nu sunt un iubitor al zborului cu avionul, am ales să facem deplasarea cu mașina.
Pe drum am oprit la Restaurantul Transilvania din Zărnești, unde gazda noastră a fost camaradul Doru Păcurar, care ni s-a alăturat apoi în călătoria spre Budapesta.
În timp ce luam masa, telefonul a sunat.
La celălalt capăt al firului era camaradul Serghei Gabriel, îmbarcat la bordul fregatei „Regele Ferdinand” F221, aflată în misiune în Marea Mediterană, alături de nave ale statelor aliate.
Pentru că navigau în apropierea coastei Italiei, reușiseră să prindă semnal la telefon.
– „Dane, avem o mare problemă…”
L-am întrebat imediat ce s-a întâmplat.
Mi-a spus că caporalul Ionuț Marinescu era distrus sufletește. Soția îl sunase și îi spusese că cele două fetițe ale lor erau internate la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța. Medicii nu reușeau să identifice bacteria și nici tratamentul potrivit. Marinescu era disperat.
Am vrut să mă conving că situația este exact așa cm mi-o prezenta Serghei.
– „Serghei, cine este lângă tine?”
– „Majoritatea LMP-iștilor vechi: Mitran, Nanu și Cavadia, toți.”
Am vorbit și cu Mircea, care mi-a confirmat fiecare detaliu.
Apoi am cerut numărul de telefon al soției lui Marinescu.
Am vorbit cu ea. Era plânsă, speriată și complet copleșită de situație.
În acel moment trebuia luată o decizie.
Aș fi putut suna conducerea Forțelor Navale: pe comandantul Flotei, amiralul Capațână, sau pe șeful Statului Major al Forțelor Navale, amiralul Mârșu.
În schimb, am ales să merg direct la cel mai înalt nivel.
L-am sunat pe ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor. Nu mi-a răspuns. M-am gândit că este într-o ședință și l-am apelat pe directorul său de cabinet, domnul general Geladin Nezir.
– „Dane, Mihai Fifor este la Washington. Nu știu dacă poate răspunde acum, dar îi transmit imediat mesajul.”
Nu au trecut nici zece minute și telefonul meu a sunat.
Era chiar ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor.
– „Dane, spune-mi repede ce s-a întâmplat.”
I-am explicat întreaga situație.
La final mi-a spus:
– „Nu mai suna pe nimeni. Trimite-mi imediat numărul de telefon fix al fregatei.”
I l-am trimis pe WhatsApp.
Pentru cei care nu cunosc modul de organizare de la bordul unei fregate militare, pe fiecare punte există telefoane interioare amplasate aproximativ din 10 în 10 metri. Astfel, atunci când un militar este căutat, indiferent unde se află pe navă, poate ridica receptorul celui mai apropiat telefon și poate răspunde imediat. Nu este chemat într-un anumit loc al navei, ci poate vorbi de oriunde se află.
După câteva minute, la centrala telefonică a fregatei s-a auzit:
– „Fregata «Regele Ferdinand», ordonați!”
– „Mihai Fifor la telefon. Doresc să vorbesc cu caporalul Marinescu.”
Operatorul a rămas câteva clipe fără cuvinte.
– „Vă rog să repetați…”
– „Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor. Doresc să vorbesc cu caporalul Marinescu.”
În câteva secunde, prin instalația de comunicații a navei s-a auzit vocea operatorului:
„Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, dorește să vorbească cu caporalul Marinescu!”
Pentru câteva clipe, timpul parcă s-a oprit.
De la comandantul fregatei și până la ultimul marinar aflat în compartimentul mașinilor, toți au rămas surprinși.
Colegii îl strigau:
– „Marinescu! Marinescu! Răspundeeee!”
Caporalul Marinescu a ridicat încet receptorul telefonului aflat lângă el.
– „Caporal Marinescu la telefon. Ordonați, domnule ministru!”
Iar ministrul Mihai Fifor i-a spus cu un calm părintesc:
„Marinescule, vezi-ți de misiunea ta. Fetițele tale sunt pe mâini bune. Vom avea grijă de ele.”
Acele cuvinte au schimbat totul.
În foarte scurt timp, fetițele au fost transferate de urgență la București, într-un spital de specialitate. Au primit tratamentul necesar și, din fericire, s-au însănătoșit.
Pentru mine, acesta este exemplul unui ministru apropiat de oameni.
Un ministru care, aflat la mii de kilometri distanță, în Statele Unite, și-a făcut timp să sune personal un simplu caporal aflat într-o misiune externă și să îi redea speranța.
Cred că organizațiile militarilor au un rol esențial. Ele sunt cele care duc la conducerea Ministerului Apărării problemele reale ale militarilor și ale familiilor lor. Tocmai de aceea este nevoie de miniștri care să asculte și să fie aproape de oameni, așa cm a fost Mihai Fifor cât timp a fost Ministrul Apărării Naționale.
Din păcate, la aproximativ un an și jumătate după acest eveniment, caporalul Marinescu a plecat dintre noi.
Sunt convins că fetițele lui vor fi întotdeauna mândre de tatăl lor.
Un militar care și-a îndeplinit misiunea cu onoare și un tată care, dacă ar fi fost posibil, ar fi sărit în apele Mediteranei și ar fi înotat până la Constanța doar pentru a ajunge lângă copiii săi.
Caporal Marinescu, noi, camarazii din Liga Militarilor Profesioniști, nu te vom uita niciodată.
Îți păstrăm vie memoria.
Respect, Mihai Fifor! 🇷🇴
Liga Militarilor Profesionişti 🇷🇴 Marina LMP Constanța
