06/07/2026
SCRISOARE DESCHISĂ
UN STRIGĂT DE DISPERARE CĂTRE TOȚI OAMENII DE BINE DIN ROMÂNIA
Astăzi vă scriem cu sufletul apăsat și cu speranța că încă mai există oameni cărora le pasă. Nu cerem privilegii. Nu cerem favoruri. Cerem doar dreptul de a salva o biserică ridicată prin jertfa, credința și dragostea unei comunități întregi.
Biserica Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din Constanța riscă să primească ordin de demolare.
De șaisprezece ani trăim cu această frică și amenințare deasupra noastră. Șaisprezece ani în care această biserică nu a fost lăsată să fie terminată. Visul nostru era ca ea să devină o adevărată emblemă a Constanței, pictată în exterior, o bijuterie arhitecturală și spirituală, un loc de rugăciune care să rămână moștenire generațiilor viitoare.
În tot acest timp nu ni s-a oferit nici posibilitatea de a o finaliza, nici un teren pe care să o putem reconstrui de la zero. Ani la rând s-a trăit cu spectrul demolării, iar timpul și-a pus amprenta asupra unei construcții care ar fi trebuit să aducă bucurie și speranță.
Părintele paroh a trecut printr-o suferință greu de descris, iar noi am suferit alături de el. A fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, și-a executat obligațiile stabilite de instanță, a prestat muncă în folosul comunității și, între timp, sănătatea sa s-a șubrezit. Dar dincolo de destinul unui om, rămâne destinul unei biserici și al unei comunități.
Ne întrebăm cu durere: ce trebuie să se mai întâmple pentru ca această situație să fie rezolvată cu înțelepciune și bună-credință? De ce nu poate fi găsită o soluție care să salveze acest lăcaș de cult?
Ștefan cel Mare ne-a lăsat un testament istoric care a străbătut veacurile:
„Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor.”
La fel sunt și bisericile. Ele nu sunt ale noastre. Noi suntem doar trecători prin această lume. Bisericile aparțin copiilor noștri, nepoților noștri și tuturor generațiilor care vor veni după noi. Avem datoria să le păstrăm, nu să le dărâmăm; să le lăsăm moștenire, nu ruină.
De aceea vă întrebăm pe toți, cu sinceritate:
Dacă într-o societate ajungem să demolăm biserici, ce construim în locul lor? Ce mesaj lăsăm copiilor noștri?
Facem un apel către autoritățile statului, către oamenii de cultură, către arhitecți, juriști, preoți, credincioși și către toți cei care cred că dialogul și înțelepciunea pot găsi soluții.
Nu cerem încălcarea legii. Cerem ca toate posibilitățile legale să fie analizate până la capăt pentru salvarea acestui lăcaș. Cerem dialog, responsabilitate și dorința sinceră de a găsi o cale care să împace legea cu interesul public și cu respectul datorat patrimoniului spiritual.
Nu lăsați ca șaisprezece ani de jertfă, rugăciune și speranță să se sfârșească sub dărâmături.
Salvarea unei biserici înseamnă salvarea unei părți din sufletul unei comunități.
Nu scriu aceste rânduri din revoltă, ci din durere. Scriu ca om, ca mamă, ca profesor și ca fiică a acestei comunități, cu speranța că încă mai există oameni care cred că dialogul, înțelepciunea și bunăvoința pot găsi o soluție.
Astăzi este despre Biserica Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din Constanța. Mâine poate fi despre orice alt loc care ține vie identitatea și sufletul unei comunități.
Vă rog, nu rămâneți indiferenți. Dacă acest apel ajunge la dumneavoastră, distribuiți-l, vorbiți despre el, faceți-l să fie auzit. Uneori, un singur gest poate schimba un destin.
Eu încă sper că, înainte de a lua o decizie ireversibilă, se vor găsi oameni care să aleagă dialogul în locul demolării și soluțiile în locul distrugerii.
O biserică nu este doar o clădire. Este locul în care ne-am botezat copiii, ne-am cununat, ne-am plâns părinții și am învățat să ne ridicăm după fiecare încercare. Zidurile ei poartă rugăciunile a mii de oameni și nu pot fi înlocuite cu nimic.
Nu lăsați ca șaisprezece ani de jertfă și de speranță să se transforme într-un morman de dărâmături.
Cu sufletul greu, dar cu credința că Dumnezeu lucrează și prin oameni!
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5, 9)
