Rotary Club Marea Neagră

Rotary Club Marea Neagră Service Above Self

Oamenii și prieteniile trec dincolo de granițe atunci când vorbim despre Rotary!Ne-am bucurat de o seară frumoasă alătur...
11/10/2026

Oamenii și prieteniile trec dincolo de granițe atunci când vorbim despre Rotary!

Ne-am bucurat de o seară frumoasă alături de prietenii de la Rotary Club Farul Genovez și Rotary Club Hellendoorn-Nijverdal e.o. din Olanda.

Am împărtășit idei, experiențe și povești și ne-am bucurat să descoperim, încă o dată, cât de multe lucruri ne unesc, indiferent de locul din care venim.

Mulțumim pentru invitație, pentru prietenie și pentru timpul petrecut împreună!

Rotary Club Constanța Marea Neagră

Rotary înseamnă, înainte de toate, prietenie și familie!Rotary Club Constanța Marea Neagră a avut bucuria de a fi reprez...
11/10/2026

Rotary înseamnă, înainte de toate, prietenie și familie!

Rotary Club Constanța Marea Neagră a avut bucuria de a fi reprezentat la evenimentul de chartare a Rotary Club Curtea de Argeș, prin prezența Lilianei Giosan, secretar al clubului în mandatul 2026–2027 și viitor președinte în mandatul următor.

Ne bucurăm să fim alături de prietenii noștri la începutul acestui frumos drum și să celebrăm împreună extinderea familiei Rotary.

A fost și un prilej minunat de revedere cu foștii guvernatorii Ovidiu Bunget și Florin Mărgineanu, cu actualul guvernator Cristian Ilie și cu guvernatorul ales Andra Bărbulescu, dar și cu numeroși prieteni din cluburile Rotary prezente la eveniment.

Pentru că, dincolo de proiecte și de dorința de a face bine în comunitate, Rotary înseamnă oameni, prietenii construite în timp și legături care ne aduc mereu împreună, indiferent de distanțe.

Felicitări Rotary Club Curtea de Argeș și mult succes în toate proiectele care vor urma!

Service Above Self!

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății MintaleExistă suferințe care nu se văd și lupte despre care oamenii vorbesc cu ...
10/10/2026

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Există suferințe care nu se văd și lupte despre care oamenii vorbesc cu greu. De aceea, ascultarea cu răbdare, înțelegerea și respectul pentru demnitatea celui aflat în dificultate sunt forme esențiale de solidaritate.

Prof. univ. dr. av. Gheorghe Dinu
Președinte al Rotary Club Constanța Marea Neagră:

“În calitate de președinte al Rotary Club Constanța – Marea Neagră, aduc un omagiu psihologilor, medicilor și tuturor celor care sprijină sănătatea mintală. Prin munca lor, oamenii aflați în momente dificile își pot regăsi echilibrul, încrederea și speranța.”

Să fim mai atenți la cei din jur, să întrebăm sincer „Cum te simți?” și să ascultăm fără prejudecăți. Nimeni nu ar trebui să rămână singur în fața suferinței.

Fiecare om merită să fie ascultat și sprijinit.

O invitație la spectacol. O invitație la sănătate.Octombrie este luna conștientizării cancerului de sân, un prilej de a ...
09/10/2026

O invitație la spectacol. O invitație la sănătate.

Octombrie este luna conștientizării cancerului de sân, un prilej de a ne reaminti cât de importante sunt grija față de noi, informarea și depistarea timpurie.

💗 Rotary Club Constanța Marea Neagră și Oncoria Med Constanța își unesc eforturile pentru a aduce în atenția comunității importanța sănătății femeilor.

Scopul colaborării noastre este să încurajăm femeile să nu amâne controalele medicale, să vorbească deschis despre sănătatea lor și să înțeleagă cât de mult poate conta depistarea la timp a cancerului de sân.

Și pentru că arta aduce oamenii împreună, alegem să transmitem acest mesaj și într-un cadru cultural.

🎭 Vă invităm pe 12 octombrie, de la ora 19:00, la spectacolul „Povestea unei Seri”, găzduit de Centrul Multifuncțional „Jean Constantin” din Constanța.

Carmen Tănase și Marius Bodochi, alături de Moldavia Symphony Orchestra, ne propun o întâlnire cu teatrul, poezia și muzica live.

Ne dorim ca această seară să fie nu doar o experiență artistică frumoasă, ci și un prilej de a duce mai departe un mesaj care poate face diferența.

Invitați o prietenă, o mamă, o soră. Bucurați-vă împreună de spectacol și amintiți-le cât de important este să aibă grijă de sănătatea lor.

🎟️ Bilete: https://m.iabilet.ro/bilete-constanta-povestea-unei-seri-130096/go/

🎀 Pentru că sănătatea merită atenție, nu amânare.

Create Lasting Impact

🇷🇴 Din Constanța până la Tulcea, au dus mai departe Ștafeta Veteranilor!După ce au întâmpinat Ștafeta Veteranilor la Con...
08/10/2026

🇷🇴 Din Constanța până la Tulcea, au dus mai departe Ștafeta Veteranilor!

După ce au întâmpinat Ștafeta Veteranilor la Constanța, ieri dimineață mai mulți membri ai Rotary Club Constanța Marea Neagră și Interact Marea Neagră Constanța, plus alți participanți au început traseul spre Tulcea.

🏃‍♂️🚴 Alergând sau pedalând, ei au purtat ștafeta din localitate în localitate, predând-o de la unul la altul, până la destinație.

Aseară, Ștafeta Veteranilor a ajuns la Monumentul Independenței din Tulcea, unde a fost predată celor care vor continua acest drum al memoriei, respectului și recunoștinței.

❤️ Pentru membrii Rotary, participarea la această inițiativă a însemnat mai mult decât kilometri parcurși. A fost un mod de a-și arăta respectul față de veteranii și eroii României și de a contribui la păstrarea vie a memoriei lor.

Fiecare participant a dus ștafeta o parte din drum. Împreună, au dus mai departe același mesaj: eroii nu trebuie uitați.

Felicitări tuturor celor care au alergat, au pedalat, au încurajat participanții și au contribuit la desfășurarea acestei acțiuni! 🇷🇴

🇷🇴 Ștafeta Veteranilor a ajuns astăzi la Constanța!Mai mulți membri ai Rotary Club Constanța Marea Neagră au fost prezen...
06/10/2026

🇷🇴 Ștafeta Veteranilor a ajuns astăzi la Constanța!

Mai mulți membri ai Rotary Club Constanța Marea Neagră au fost prezenți, în această seară, la Monumentul Eroilor de la Casa de Cultură, pentru a-i întâmpina pe participanții care au adus Ștafeta Veteranilor la Constanța.

Un drum al memoriei, respectului și recunoștinței pentru eroii României, în care fiecare kilometru parcurs duce mai departe același mesaj: să nu-i uităm pe cei care au luptat pentru țara noastră.

De mâine, ștafeta își continuă drumul spre Tulcea. Alergând sau pedalând, mai mulți membri ai Rotary Club Constanța Marea Neagră și alți participanți o vor purta mai departe, iar din localitate în localitate, ștafeta va fi predată de la un participant la altul, până va ajunge la destinație.

Ne bucurăm că putem să arătăm, prin participarea noastră, respectul și recunoștința pe care le datorăm veteranilor și eroilor României. ❤️🇷🇴

Drum bun mai departe, Ștafeta Veteranilor!

La mulți ani, domnule Președinte, Gheorghe Dinu! Astăzi îl sărbătorim pe omul care, cu energie, experiență și încredere,...
06/10/2026

La mulți ani, domnule Președinte, Gheorghe Dinu!

Astăzi îl sărbătorim pe omul care, cu energie, experiență și încredere, ne conduce în acest prim capitol al poveștii Rotary Club Constanța Marea Neagră.

Vă dorim sănătate, bucurii, proiecte care să lase urme frumoase și oameni buni aproape. Să aveți în continuare curajul de a transforma ideile în fapte și de a ne ține împreună în jurul lucrurilor care contează.

La mulți ani din partea întregii familii Rotary Club Constanța Marea Neagră!

🎓 5 octombrie | Ziua EducațieiExistă puține investiții ale unei societăți ale căror roade se întind peste generații. Edu...
05/10/2026

🎓 5 octombrie | Ziua Educației

Există puține investiții ale unei societăți ale căror roade se întind peste generații. Educația este una dintre ele. 📚

Ca profesor universitar, am avut privilegiul de a vedea, de-a lungul anilor, cm educația poate schimba destine. Ea nu înseamnă doar acumularea de cunoștințe și nici doar pregătirea pentru o profesie. Înseamnă formarea caracterului, cultivarea libertății de a gândi, puterea de a discerne și responsabilitatea de a pune ceea ce știm în slujba celorlalți. 🌱

Un profesor adevărat nu transmite doar informații. El poate sădește curiozitate, încredere și valori. Uneori, un cuvânt spus unui copil sau unui tânăr la momentul potrivit îi poate schimba întregul drum în viață. ❤️

De aceea, pentru noi, la Rotary Club Constanța Marea Neagră, educația nu este doar una dintre ariile de interes ale Rotary. Este o responsabilitate față de viitor. Atunci când sprijinim un copil să învețe, încurajăm un tânăr să-și urmeze vocația sau suntem alături de un profesor, nu realizăm doar un proiect. Investim în omul și în comunitatea de mâine. 🤝

Astăzi, de Ziua Educației, îmi exprim respectul și recunoștința față de toți dascălii care, adesea cu discreție și cu sacrificii nevăzute, continuă să formeze generații. 🙏

Iar copiilor și tinerilor le doresc să nu înceteze niciodată să întrebe, să caute și să învețe. Cunoașterea le poate oferi o profesie. Educația, însă, îi poate ajuta să devină oameni. ✨

La mulți ani tuturor celor care slujesc educația! 🎓

Prof.univ.dr. av. Gheorghe Dinu
Președinte
Rotary Club Constanța Marea Neagră

🌊 Ex Undis Lux – Lumina din valuri.
⚙️ Service Above Self

Distracție în aer liber, într-o duminică frumoasă, în familia extinsă Rotary Club Constanța Marea Neagră. Ne-am bucurat ...
04/10/2026

Distracție în aer liber, într-o duminică frumoasă, în familia extinsă Rotary Club Constanța Marea Neagră.

Ne-am bucurat de mare, de soare și, mai ales, de compania colegilor noștri mai mici de la Interact Club Marea Neagră și RotaKids Marea Neagră, la un turneu de fotbal și volei pe plajă organizat chiar de tinerii de la Interact Marea Neagră.
Fondurile strânse vor fi folosite la următoarele lor acțiuni.

Am venit să-i susținem cu energie și voie bună, dar cred că, până la urmă, ei au fost cei care ne-au molipsit pe noi. 😄

La cât mai multe astfel de întâlniri, dragii noștri! Creșteți, încercați, organizați, bucurați-vă și aduceți oamenii împreună. Noi vă suntem alături, întotdeauna!

❤️ Prima noastră „Promenadă a Inimii” ne-a intrat deja la inimă!Aproximativ 200 de persoane au fost astăzi alături de no...
29/09/2026

❤️ Prima noastră „Promenadă a Inimii” ne-a intrat deja la inimă!

Aproximativ 200 de persoane au fost astăzi alături de noi, de Ziua Mondială a Inimii, la prima „Promenadă a Inimii” organizată de Rotary Club Constanța Marea Neagră, împreună cu Oncoria Med Constanța.

Am pornit în marș pe strada Ștefan cel Mare și am continuat după-amiaza cu mișcare, demonstrații sportive, măsurarea tensiunii arteriale, informații despre prevenție și sănătatea inimii, dar și activități dedicate echilibrului emoțional.

Alături de noi au fost și cei mai tineri membri ai familiei Rotary – copii de la Rotakids Club Constanța Marea Neagră și tineri de la Interact Club Constanța Marea Neagră. ❤️

Elevii School of London au pregătit mesaje despre sănătate, pe care le-am împărțit participanților, iar Cortul Terapeutic a venit cu carduri și semne de carte cu mesaje pentru starea de bine.

Sportivii de la CSM Constanța, Clubul Sportiv Marina și A.S. Viva Sport Constanța ne-au pus în mișcare, iar Lions’ Medical Center ne-a provocat să pedalăm și să alergăm, oferind și vouchere de reducere pentru servicii de fizioterapie.

Și, pentru că sănătatea se construiește și prin alegerile mici de fiecare zi, am împărțit și mere. 🍎

A fost prima noastră „Promenadă a Inimii”, dar cu siguranță nu vrem să fie și ultima. Ne-a intrat la inimă. ❤️

Mulțumim tuturor celor care au mers, au pedalat, au alergat, au vorbit despre sănătate și, mai ales, au fost împreună cu noi!

Mișcare. Prevenție. Comunitate.

Address

Bulevardul Mamaia Nr.10
Constanta
900697

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Rotary Club Marea Neagră posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Rotary Club Marea Neagră:

Shortcuts

Share