Academia Tomitana

Academia Tomitana Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Academia Tomitana, Non-Governmental Organization (NGO), Strada Arhiepiscopiei nr. 23, Constanta.

ACADEMIA TOMITANA este o persoană juridică de drept privat, având ca scop înființarea unui Centru de Arhivare Istorică ce urmareste cunoașterea, aflarea, cercetarea și diseminarea trecutului istoric al Dobrogei începând cu anul 655 î.H.

04/09/2026

ÎPS Teodosie: ‘Să înțelegem și noi cât de valoroasă este credința noastră, că este cu adevărat balsamul și haina sufletului nostru, prin care putem să ajungem la Dumnezeu după ce plecăm din viața aceasta. Să ne ajute Dumnezeu ca toți să ajungem la El și să ne bucurăm de drago...

04/09/2026
04/09/2026
04/09/2026

Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în zilele de 5 și 6 septembrie

Sâmbătă, 5 septembrie,
- de la ora 7.00, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Năvodari;
- de la ora 20.45, va oficia Acatistul Învierii Domnului în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Duminică, 6 septembrie, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Năvodari.
Începând de astăzi, 4 septembrie, vor fi aduse spre cinstire moaștele sfinților Pantelimon, Nectarie și Serafim de Sarov. Acestea vor rămâne spre închinare până în data de 8 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Maicii Domnului.

04/09/2026

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a vorbit marți, 1 septembrie, despre personalitatea și moștenirea Sfântului Cuvios Dionisie cel Smerit, originar din Dobrogea, despre care a afirmat că a fost „primul profesor universitar din neamul nostru românesc” și „făuritorul erei creștine....

04/09/2026

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a vorbit joi, 3 septembrie, despre puterea rugăciunii, smerenie și rolul Bisericii în formarea spirituală și intelectuală, evocând personalitățile Sfinților Cuvioși Simeon Stâlpnicul și Dionisie Exiguul. Predica a fost rostită în Catedrala Arhie...

04/09/2026

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit, duminică, 23 august, la Mănăstirea Poenița din comuna Deleni, județul Constanța, o predică amplă despre viața veșnică, desprinderea de cele trecătoare, milostenie, iubirea aproapelui și iertarea celor care ne fac...

Address

Strada Arhiepiscopiei Nr. 23
Constanta
900732

Opening Hours

Monday 12:00 - 16:00
Friday 12:00 - 16:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Academia Tomitana posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share