02/10/2026
Duminică, pedalăm spre Parța. Și nu mergem doar ca să ajungem.
Pe 4 octombrie, ne întâlnim la 09:30, la Pasarela Gelu, iar la 09:45 pornim spre Parța, într-o tură de aproximativ 50 km dus-întors.
Am pregătit un traseu cu opriri și povești pe drum: trecem pe la Silozul din Timișoara, cazematele de pe malul Begăi, ecluza din Sânmihaiul Român și Conacul Ronay, înainte să ajungem la Parța și la Sanctuarul Neolitic.
La ora 12:00 ne oprim pentru o vizită ghidată la Muzeul Sanctuarului, iar apoi avem timp de o masă și o pauză în curtea muzeului. Pe la 15:00 ne urcăm din nou pe biciclete și pornim spre Timișoara.
Ne place că la turele acestea, de fiecare dată, kilometrii sunt doar o parte din poveste. Restul îl găsim pe drum: în locurile prin care trecem, în poveștile pe care le auzim și în oamenii cu care ajungem să împărțim câteva ore pe bicicletă.
De data asta, povestea ne duce la Parța. La peste 6.000 de ani de istorie, dar și la un sat viu, cu oameni, tradiții și povești care merită descoperite.
Și mai fain este că evenimentul aduce împreună Visit Timișoara, Primăria comunei Parța, Asociația „My Banat” , Alergotura, Scoala Parta, alături de producătorii, meșteșugarii și oamenii din comunitatea locală, într-un demers care pune împreună turismul, patrimoniul, sportul și dezvoltarea comunitară.
Mai avem doar câteva locuri disponibile! Vezi primul comentariu!
Pedalăm spre Parța, la cules de povești. 🚲