Fundatia Ancor
“A fost odată ca niciodată”, că așa încep poveștile magice, cu prinți și prințese, cu balauri învinși, unde binele triumfă întotdeauna, o familie care a vrut să facă mai mult bine în lume. Norocul face, că ei, Cornel și Anișoara Fuiorea, sunt părinții mei.
În urmă cu mai mult de două decenii ei au înființat Fundația Umanitară Ancor – de la AN-ișoara și COR-nel, de unde vine și numele Fundației. Au oferit ani la rând sprijin și alinare copiilor din centrele de plasament din Codlea și Brașov, bătrânilor din azile și altor familii nevoiașe. La numai câțiva ani de la înființarea Ancor, au început o frumoasă și de lungă durată colaborare cu domnul Wim Rijentes, președinte al Fundației – Helendorn Help Codlea din Olanda, iar împreună au ajutat familii cu probleme din Codlea și împrejurimi cu haine, detergenți, încălțăminte, alimente, jucării și produse de igienă. Inițiativa părinților mei a trezit în mine, încă de la început, un puternic sentiment că Ancor va deveni foarte curând parte din Sensul vieții mele, parte din Misiunea mea personală. Văzând interesul meu pentru Fundație, i-a determinat pe părinții mei să-mi predea ștafeta și în urmă cu 18 ani am preluat ceea ce ei au început și am demarat proiecte și inițiative în această direcție de atunci și până în prezent. An de an, mii de copii au beneficiat de evenimentele pe care le-am organizat pentru ei, iar ariile în care am lucrat s-au extins către domenii noi: ajutor acordat bătrânilor, târguri de joburi pentru elevii de școală profesională, crearea de locuri de joacă pentru copiii din centrele de plasament, plantare de copaci și multe altele. Tot an de an mi-au venit alături oameni cu suflete nobile care m-au susținut și sprijinit în tot ceea ce mi-am propus.
Și povestea continuă 🙂
A voastră, Anca