21/09/2026
Vă facem cunoștință cu colegii noștri, agent de poliție Găinar Alexandru și agent de poliție Godanca Darius, care au arătat încă o dată că integritatea nu e doar un cuvânt pus în legislație sau în proceduri, ci o alegere concretă, făcută la momentul potrivit. În urma unei opriri în trafic pe raza comunei Fântânele, din județul Mureș, unde a fost depistată o autoutilitară încărcată cu material lemnos fără documente legale de transport, situația a luat rapid o turnură care a pus la încercare profesionalismul și caracterul colegilor noștri.
Când conducătorul auto a încercat să „rezolve” problema oferind suma de 2.000 de lei, colegul nostru a făcut exact ceea ce trebuia, s-a retras, a anunțat lucrătorii DGA, iar lucrurile au intrat pe făgașul legal. Gestul celor doi colegi ai noștri merită apreciat nu doar pentru că respectă legea, ci pentru că transmite un mesaj sănătos societății și anume uniforma se poartă cu demnitate, iar încrederea oamenilor se câștigă prin fapte, nu prin compromisuri.
Pentru cei care încă mai cred că o mită poate șterge o faptă ilegală, acest caz arată foarte clar contrariul. Banii oferiți nu doar că nu au rezolvat nimic, ci au adus un dosar penal, bani ridicați, amendă și confiscarea materialului lemnos.
Alex, Darius ați dovedit tuturor faptul că unul din cele mai importante principii care guvernează activitatea noastră, integritatea, nu se negociază. Noi, Echipa Sindicatului Europol, vă mulțumim pentru profesionalismul de care ați dat dovadă.