Autism Transilvania

Autism Transilvania Organizează evenimente de conștientizare în comunitate.

Asociația AUTISM TRANSILVANIA, centru de zi acreditat și licențiat, oferă servicii de evaluare complexă, terapii specializate și suport familiilor copiilor cu autism și alte întârzieri în dezvoltare. Asociația AUTISM TRANSILVANIA promovează alternativele educaționale, cultura, schimburile culturale în societate, formarea și perfecționarea de specialiști în aceste domenii. De asemenea,asociația ofe

ră consiliere și suport familiilor, precum și oricăror altor persoane care au în îngrijire persoane cu tulburări din spectrul autist.

În perioada 18-20 iunie 2026, Asociația Autism Transilvania a organizat un curs intensiv dedicat aplicării tehnicilor de...
31/07/2026

În perioada 18-20 iunie 2026, Asociația Autism Transilvania a organizat un curs intensiv dedicat aplicării tehnicilor de intervenție senzorială în lucrul cu copiii cu autism, eveniment susținut de Alina Ioana Ciocodan, psiholog, formator certificat și fondator al Asociației SenzoAutism București.

Timp de trei zile, psihologi, psihopedagogi, logopezi și alți specialiști care lucrează cu copii cu autism au aprofundat atât bazele teoretice, cât și modalitățile practice prin care strategiile de intervenție senzorială pot fi integrate în activitatea de zi cu zi. Ne-am bucurat și de prezența echipei organizației partenere din Ungaria, Fundația Szimbiózis, alături de care am împărtășit experiențe și bune practici.

🚙📕🦋 Cursul a fost unul interactiv, cu demonstrații, exerciții aplicate și numeroase discuții valoroase. Entuziasmul participanților și interesul pentru acest domeniu au confirmat cât de importantă este aprofundarea intervenției senzoriale adaptată fiecărui copil, în practica specialiștilor.

⏳ Pentru că cele trei zile nu au fost suficiente pentru a răspunde tuturor întrebărilor – în special celor legate de evaluarea senzorială și elaborarea planului de intervenție senzorială – am organizat o nouă întâlnire de aprofundare și în 24 iulie 2026, dedicată acestor teme esențiale.

❤️ Îi mulțumim Alinei Ioana Ciocodan pentru profesionalism, generozitatea cu care și-a împărtășit experiența și pasiunea cu care a inspirat fiecare participant.

❤️ De asemenea, le mulțumim partenerilor noștri din cadrul Szimbiózis Alapítvány pentru implicare, deschidere și schimbul valoros de experiență. Astfel de colaborări ne ajută să construim servicii tot mai bine adaptate nevoilor copiilor și familiilor pe care le sprijinim.

Proiectul Erasmus+ „Sensory Bridges – Învățare și Cooperare pentru Intervenția Senzorială” este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul ERASMUS+, Proiect nr. 2025-1-RO01-KA210-VET-000365985, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate la scară mică în domeniul VET.

Proiectul e implementat în parteneriat cu Szimbiózis Alapítvány, Ungaria.

În perioada 12-14 iulie 2026, echipa Asociației Autism Transilvania a avut bucuria de a participa la  atelierul de forma...
23/07/2026

În perioada 12-14 iulie 2026, echipa Asociației Autism Transilvania a avut bucuria de a participa la atelierul de formare transnațional -dezvoltarea competențelor în identificarea și gestionarea nevoilor senzoriale ale copiilor cu autism din cadrul proiectului Erasmus+ „Sensory Bridges – Învățare și Cooperare pentru Intervenția Senzorială într-o vizită găzduită de partenerii noștri din Ungaria, Fundația Szimbiózis.

✨ Au fost trei zile pline de învățare, schimb de experiență și inspirație, în care am descoperit modele de intervenție și incluziune care ne-au impresionat profund.

🦙🌿☀️ Am avut ocazia să explorăm activitatea fermei sociale Baráthegyi, grădina senzorială, serviciile de locuire asistată, programele de angajare protejată și terapiile asistate de animale, inclusiv terapia cu alpaca – o experiență deosebită, care ne-a arătat încă o dată cât de valoroasă poate fi relația dintre om și animal în procesul terapeutic.

❤️ Dincolo de metode, tehnici și exemple de bună practică, ceea ce ne-a rămas în suflet este respectul profund pe care l-am văzut față de fiecare beneficiar.

Acolo, fiecare persoană are un rol, o responsabilitate și sentimentul că este cu adevărat importantă. Unii lucrează în bucătărie, pregătind mesele care ajung inclusiv la școala din comunitate. Alții sunt implicați în producerea brânzeturilor sau în prepararea pastelor care sunt livrate unui restaurant local. Fiecare contribuie după propriile abilități, iar munca lor este apreciată și valorizată.

Ne-a impresionat felul în care beneficiarii sunt încurajați să fie independenți: își întrețin camerele, participă la activitățile gospodărești și urmează zilnic un program de lucru bine structurat. Nu e vorba doar despre dezvoltarea unor abilități practice, ci și despre construirea unei vieți cu sens, demnitate și apartenență.

Pe parcursul mobilității am participat la sesiuni teoretice și practice dedicate identificării și gestionării nevoilor senzoriale ale copiilor cu autism, demonstrații practice, ateliere comune cu beneficiarii, întâlniri de proiect și sesiuni de lucru pentru elaborarea viitoarei broșuri realizată în parteneriat.

Ne-am întors acasă cu idei noi, motivație și convingerea că schimbul de experiență dintre organizațiile noastre va contribui la dezvoltarea unor servicii și mai valoroase pentru copiii și familiile pe care le sprijinim.

Mulțumim din suflet întregii echipe Szimbiózis pentru profesionalism, generozitate, deschidere și pentru căldura cu care ne-au primit. Ne-am simțit ca între prieteni, iar această experiență va rămâne una dintre cele mai frumoase și valoroase etape ale proiectului nostru.

Proiectul Erasmus+ „Sensory Bridges – Învățare și Cooperare pentru Intervenția Senzorială” este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul ERASMUS+, Proiect nr. 2025-1-RO01-KA210-VET-000365985, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate la scară mică în domeniul VET.

Proiectul e implementat în parteneriat cu Fundația Szimbiózis Alapítvány, Ungaria.

Ne găsiți astăzi la Simfonia Prieteniei, un eveniment organizat de Gradinita Malteza, la care participăm de fiecare dată...
05/07/2026

Ne găsiți astăzi la Simfonia Prieteniei, un eveniment organizat de Gradinita Malteza, la care participăm de fiecare dată cu mare drag. 💙

Vom fi prezenți cu un stand unde veți găsi produse realizate de copiii și tinerii din cadrul Asociației Autism Transilvania, prin proiectul „Vreau să fiu independent”. Fiecare produs spune o poveste despre implicare, învățare și pași spre autonomie.

Organizatorii au pregătit o zi plină de activități pentru copii, muzică, dans și multă voie bună, așa că vă încurajăm să veniți alături de familie și să vă bucurați de atmosfera frumoasă.

Dacă ajungeți la eveniment, treceți și pe la standul nostru. Ne bucurăm să vă cunoaștem și să vă povestim mai multe despre proiectul „Vreau să fiu independent”! 💛

În perioada 18–20 iunie, echipa noastră va participa la Atelierul de formare pentru specialiști – demonstrații practice ...
17/06/2026

În perioada 18–20 iunie, echipa noastră va participa la Atelierul de formare pentru specialiști – demonstrații practice privind aplicarea tehnicilor de integrare senzorială în intervențiile pentru copiii cu autism, activitate organizată în cadrul proiectului Erasmus+ „Sensory Bridges – Învățare și Cooperare pentru Intervenția Senzorială”.

Atelierul va fi susținut de Alina Ciocodan, formator al Asociația SenzoAutism, iar noi abia așteptăm să aprofundăm cunoștințele și metodele care pot contribui la îmbunătățirea intervențiilor destinate copiilor cu autism.

Vom reveni în curând cu impresii, imagini și informații din cadrul acestor zile de training. Până atunci, vă invităm să descoperiți câteva dintre materialele și echipamentele senzoriale pe care le-am achiziționat și pe care le utilizăm în activitățile terapeutice.

🎨🫟🪇🧸 Activitățile senzoriale îi ajută pe copii să își dezvolte atenția, motricitatea fină, creativitatea și capacitatea de autoreglare emoțională. Prin joacă, învățarea devine mai ușoară, mai naturală și mai plăcută.

În cadrul atelierelor noastre folosim:
🔴 mingi senzoriale
🟠 spumă și slime
🟢 plastilină și nisip kinetic
🔵 brățări senzoriale și pop-it-uri
🟣 pictură cu degetele și pensule speciale

De asemenea, în cadrul proiectului „Sensory Bridges” promovăm importanța utilizării echipamentelor senzoriale pentru sprijinirea concentrării, reglării emoționale și dezvoltării stării de bine a copiilor și tinerilor cu tulburare de spectru autist (TSA) și alte cerințe educaționale speciale (CES).

Printre echipamentele utilizate se numără:
🔴 veste cu greutăți
🟠 covoare senzoriale
🟡 mingi mari cu țepi
🟢 tuburi luminoase
🔵 perii de presiune
🟣 coliere senzoriale pentru mestecat

Aceste materiale și echipamente oferă stimulare tactilă și proprioceptivă, contribuind la conștientizarea propriului corp, a poziției și mișcării acestuia în spațiu. Ele îi ajută pe copii să se relaxeze, să își gestioneze mai bine emoțiile și să se simtă mai în siguranță în mediul educațional și social.

✨ Experiențele senzoriale potrivite pot îmbunătăți atenția, coordonarea și confortul emoțional, contribuind la incluziune și la dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil.

📌 Proiectul „Sensory Bridges – Învățare și Cooperare pentru Intervenția Senzorială” este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+, Proiect nr. 2025-1-RO01-KA210-VET-000365985, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate la scară mică în domeniul VET.

🤝 Proiectul este implementat în parteneriat cu Szimbiózis Alapítvány.

Astăzi este despre copilărie, magie și bucuria lucrurilor simple!Să fie cerul mai albastru, baloanele mai colorate, iar ...
01/06/2026

Astăzi este despre copilărie, magie și bucuria lucrurilor simple!

Să fie cerul mai albastru, baloanele mai colorate, iar râsetele copiilor să aducă mai multă magie în fiecare zi. 🎈☀️

La mulți ani tuturor copiilor! 🌈🎂🎉🎁🍭🎈🎊

💙 Evenimentul din 2 aprilie, dedicat conștientizării și incluziunii persoanelor cu autism, a fost un prilej de conectare...
07/04/2026

💙 Evenimentul din 2 aprilie, dedicat conștientizării și incluziunii persoanelor cu autism, a fost un prilej de conectare, bucurie și implicare pentru întreaga comunitate!

Am trăit împreună momente pline de emoție și bucurie:
🎨 ateliere creative și senzoriale care au adus zâmbete și noi descoperiri,
🎹 recitaluri emoționante ale copiilor și tinerilor noștri talentați
🎭 dans, energie și voie bună alături de invitații noștri speciali,
🏡 o zi a Porților Deschise unde am împărtășit experiențe minunate alături de elevii care ne-au trecut pragul
💙 iluminarea în albastru a Casei de Cultură a Studenților Dumitru Fărcaș, Podul Oașului–Răsăritului și Podul Porțelanului, sediul Consiliului Județean Cluj și BT ARENA, în semn de solidaritate cu persoanele cu autism.

Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără sprijinul extraordinar al Primăria Cluj-Napoca, Instituția Prefectului - Județul Cluj, Casino Centrul de Cultura Urbana, TVR Cluj, Mister Nicu, Ansamblul de dansuri populare Mugurii Mințiului - Gherla, clasa a IV-a de la Școala Gimnazială Alexandru Vaida Voievod, care ne-au fost alături cu inima deschisă!
Vă mulțumim tuturor și fiecăruia în parte!🙏

Mulțumiri speciale se îndreaptă către părinți, copii, voluntari și întreaga comunitate care au fost alături de noi cu entuziasm și dedicare. Împreună, am demonstrat încă o dată că schimbarea începe cu fiecare dintre noi.

💙 Continuăm să construim, pas cu pas, o societate mai incluzivă și mai empatică!

04/04/2026

Încă o dată alături de noi și contribuind la vizibilitatea inițiativelor noastre în comunitate! 💙
🙏Multumim, TVR Cluj!

04/04/2026

Multumim, TVR Cluj, pentru sprijinul constant și implicarea în promovarea proiectelor și activităților noastre💙

💙Cu ocazia Zilei Mondiale a Conștientizării Autismului, marcată pe 2 aprilie, Autism Transilvania alături de Federația p...
04/04/2026

💙Cu ocazia Zilei Mondiale a Conștientizării Autismului, marcată pe 2 aprilie, Autism Transilvania alături de Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist (FEDRA), al cărui membru fondator suntem, la inițiativa Autism Europe (AE), desfășurăm Campania „Nu suntem INVIZIBILI”, menită să evidențieze faptul că nevoile persoanelor cu autism sunt adesea ignorate în diverse aspecte ale vieții cotidiene.

Scopul nostru este de a crește gradul de conștientizare cu privire la barierele și discriminarea cu care se confruntă persoanele cu autism, precum și de a promova soluții pentru depășirea acestora. Astfel, cu ocazia zilei de 2 aprilie, am organizat o serie de evenimente dedicate conștientizării și incluziunii persoanelor cu autism, ca o adevărată sărbătoare a bucuriei, empatiei, creativității și solidarității!

💙 Începem prin a vă împărtăși câteva imagini din cadrul activității „Harta simțurilor”, desfășurată la Casino Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central, în 2 Aprilie.

Sub deviza „Cunoaște-ți mai bine corpul, emoțiile și lumea din jur!”, copiii cu vârste între 4 și 12 ani au fost chemați într-o aventură a simțurilor, unde să exploreze atelierele senzoriale, să descopere lucruri noi și să construiască harta cu stickere.

🎨🏵️🧩 Ne-am bucurat alături și pentru fiecare dintre ei! Cu această ocazie, mulțumim familiilor, terapeuților și voluntarilor, partenerilor și invitaților noștri!

Activitatea „Harta simțurilor” a fost susținută prin Programul Erasmus+ „Sensory Bridges – Învățare și Cooperare pentru Intervenția Senzorială”, proiect nr. 2025-1-RO01-KA210-VET-000365985, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate la scară mică în domeniul VET.

🤗 Rămâneți aproape de noi, pentru următoarele fotografii de la evenimente!

03/04/2026

Minunat! Mulțumim din suflet Filarmonica de Stat Transilvania!!!

Address

Strada Profesor Gheorghe Marinescu Nr. 86
Cluj-Napoca
400337

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Autism Transilvania posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Autism Transilvania:

Shortcuts

Share