13/08/2026
Astăzi, Alex poate să meargă ținându-și spatele drept.
Scris așa, pare un lucru simplu. Pentru el, înseamnă luni de muncă…. multe luni.
Când am început, mișcările gâtului și ale umerilor erau mult limitate. Acum își poate întoarce capul aproape complet, își ridică și coboară activ umerii și reușește să-și controleze postura în timpul mersului.
În fișa medicală, toate astea ocupă doar câteva rânduri. În spatele lor sunt însă multe exerciții repetate, zile mai bune și zile mai grele, răbdarea lui Alex, munca fizioterapeutului, familia care îl susține și o echipă atentă la fiecare schimbare.
Le spunem părinților încă de la prima întâlnire că nu există minuni și nu există scurtături. Lucrăm cu psihologi și fizioterapeuți cu drept de liberă practică, după programe recunoscute profesional și fundamentate științific. Uneori progresul se vede repede, alteori, pentru un gest care nouă ni se pare firesc, un copil muncește luni întregi.
Alex nu este un diagnostic și nici o cifră pe care o trecem într-un raport. Este un copil care crește aici, printre noi, iar mobilitatea și autonomia pe care le câștigă acum vor conta acasă, la școală și, mai târziu, în viața lui de adult.
Toată această muncă are însă nevoie de continuitate. Hotărârea copiilor și efortul familiilor sunt esențiale, dar de multe ori nu pot acoperi singure costurile terapiei. Pentru ca terapia să nu se oprească, avem nevoie și de sprijinul celor din jur. Doar în 2025, peste 4.000 de ore de terapie au fost oferite fără cost pentru familii, cu ajutorul donațiilor și sponsorizărilor.
Dacă puteți, donați. Iar dacă puteți face o donație lunară, chiar și una mică, ne ajută să știm că și luna viitoare putem continua de unde am rămas.
Ne puteți susține pe site-ul nostru sau pe platforma buy me a coffee, link-urile sunt în comentarii.
Nu vă cerem să credeți în miracole, vă cerem să susțineți o muncă serioasă, care dă rezultate.
Astăzi, unul dintre aceste rezultate este că Alex poate merge ținându-și spatele drept.