22/07/2026
Ce rămâne după un atelier de psihodramă?
O nouă mărturie, de la sensibila prietenă a psihodramei 🌷 𝐊𝐥𝐚𝐫𝐚 𝐓𝐨𝐭𝐡
(Photo credits: Ioan Pan)
Scena Clujului / Ediția a patra
„Rădăcini și resurse interioare” – așa s-a întitulat al patrulea atelier gratuit de psihodramă pentru adulți din cadrul proiectului „Scena Clujului” organizat de Societatea de Psihodramă J. L. Moreno. Coliderul lui Sergiu Maxim în această seară a fost Valentina Bota. Unii au observat imediat și prezența doamnei Izabella Okos Rigó Kasza, foarte probabil coliderul următorului atelier. Căutarea „rădăcinilor” a avut loc pe 22 aprilie 2026 într-o sală de la Hexagon Offices.
Offices, evident clădire de birouri. Dar nu una oarecare, ci parcă ruptă din viitor (unul nu foarte îndepărtat), ca un sol al acelei perioade. Probabil pentru cei care lucrează acolo este deja firesc că pe lângă birourile și sălile de conferințe se găsește în clădire sală de fitness, cafenea, restaurant, zonă comercială, îmbinând utilul cu frumosul și plăcutul. Participanții la atelier nu au mers la fitness, dar au putut face o mică incursiune în viitor cu ajutorul lifturilor de ultimă generație, căci liftul, ba chiar întrerupătorul... comunicau cu noi prin voce umană. AI, ce altceva, futuristic, totodată amuzant. Design-ul interior modern, minimalist, neutru al sălii și al întregii clădiri au făcut contrast cu vremurile trecute pe care le-am evocat povestind despre părinți, bunici, rude, strămoși de prin toată țara.
Societate de Psihodramă fiind foarte implicată în mișcarea internațională de psihodramă, membrii ei se află în formare continuă participând la conferințe în țară și peste granițe, conectându-se la noile idei și curente profesionale. Astfel acest atelier s-a înscris în rândul celor cu tema integrării transgeneraționale, temă îmbrățișată și dezvoltată de regretata psihodramaticiană franceză Anne Ancelin Schützenberger. În societate, în cadrul familiilor se transmit nu doar cunoștințele și experiențele, nu doar în scris sau oral, ci și valori, resurse, forțe, întregi moduri, filosofii de viață, respectiv traume variate trăite de părinți, bunici, etc. Toate acestea se petrec adesea la modul neconștientizat din partea celor care predau, și poate, cu atât mai mult din partea celor care primesc „ștafeta”. Specialistul a adus în centrul atenției importanța trecutului familiei, a modului în care acest trecut poate trăi mai departe în membrii familiei de-a lungul mai multor generații atât la modul negativ, cât și la cel pozitiv, urmărindu-i pe membrii, influențându-i deciziile, relațiile. De aceea este foarte importantă conștientizarea trecutului familiei și integrarea lui în viața fiecăruia.
Atelierul a început cu nelipsitele sociometrii. Criteriile poziționării pe axă erau dacă suntem din Cluj sau nu, știm multe despre istoria familiei noastre sau mai puține, poate chiar nimic, ne simțim confortabil ori inconfortabil în grupuri noi.
După aceste conștientizări rapide ne-am împărțit în două grupe pe baza întrebării dacă ne simțim comfortabil să vorbim despre familia noastră ori nu, apoi ne-am regrupat puțin reflectând la ideea dacă suntem conectați sau nu cu membrii familiei noastre. Am observat cu mirare: cât timp noi, cei „confortabili” vorbeam serios, pe un ton scăzut, dinspre grupul celălalt, al celor care ar prefera să nu povestească prea multe despre ai lor, s-au auzit de mai multe ori râsete. Ne-au făcut curioși oare ce au împărtășit între ei. Din păcate nu am putut afla, însă în grupul nostru deja la acest exercițiu s-au ivit fragmente de povești despre familii mai mari sau mai restrânse, au fost schițate generații, am amintit frați, surori, obiceiuri, întâlniri, umbre, tensiuni...
Exercițiul următor s-a bazat pe întrebarea pe cât de simplă, pe atât de cuprinzătoare: de unde venim. Ca să ne putem deplasa cu încredere de sine prin lume, trebuie să fim conștienți de unde pornim, ce alegem să păstrăm, să ducem cu noi și să dăm mai departe din toată moștenirea sufletească și spirituală primită de la strămoșii noștri și plaiul natal. Așadar ne-am poziționat pe harta imaginară a României după regiunea din care provenim, apoi am primit de la lideri sarcina să căutăm valorile de care sunt mândri locuitorii acelei zone și să cuprindem toate ideile într-un tablou, o statuie sau o mică scenetă.
Clujul a fost grupul cel mai numeros. Am împărtășit câteva idei, ce anume vedem ca fiind specific orașului, apoi am format un cerc. Ținându-ne de mână am prins și câte-un batic colorat între noi, și astfel am dansat un fel de horă a Clujului simbolizând varietatea, bogăția culturală, atmosfera lejeră și puțin boemă a orașului. Au urmat mărturiile foarte sincere, intime ale câtorva grupe mai mici, respectiv ale unor participanți individual. Două colege au prezentat ce le atrage, respectiv le îndepărtează de orașul lor natal comun.
Scopul următoarei activități a fost să ajute activarea resurselor noastre. În timpul plimbării ne-am gândit la familia părinților, adică la bunicii noștri, am revizitat casele lor, case care poate nu mai există sau nu mai aparțin familiei. Am luat în mâini câte un obiect real sau simbolic care ne-a amintit de bunicii din partea mamei, respectiv a tatălui. Obiectul ales trebuia să reprezinte o calitate, o valoare sau o strategie de supraviețuire a bunicilor. Când le-am găsit, ne-am oprit, iar când ne-am oprit cu toții, am primit coli de hârtie și creioane colorate ca să le desenăm. După aceea am format perechi și fiecare a prezentat partenerului obiectele, simbolurile sale. Întâmplare neîntâmplătoare: am descoperit surprinși în perechea noastră că părinții partenerei și bunicii mei din partea mamei au fost consăteni, poate s-au și cunoscut.
La cercul de împărtășire am putut cunoaște rând pe rând comorile colegilor: dulceaţa de cireşe amare și ceasul din bucătărie, trandafirul – mama care a decedat în copilăria colegei și steaua – tatăl, depărtarea, dorul. Icoana și altarul din cameră, mama ca icoană pentru copiii ei. Bujori, muzică și dans, rudele petrecăreţe din familia unei alte mame și lanul de grâu din partea tatălui, căci se muncea foarte mult în acea familie. Păpuşa negresă foarte prețuită, cărțile, natura, întâlnirile din copilărie, munceau până și copiii, dar se și jucau, o viață bogată, plină.
Trecutul s-a trezit la viață și din lucrurile găsite în şură, obiecte legate de muncă care poartă în ele implicit respectul pentru munca bunicilor, a părinților. Amintirile altora au apărut ca texturi, senzaţii, tristeţe, o ţigară evocând tatăl care fuma tot timpul, ridicând întrebarea dacă dependenţele pot fi strategii de supravieţuire. Alte două ramuri de familie s-au dovedit a fi foarte diferite – pe de o parte multe bunătăţi, pe cealaltă tot timpul trudă, muncă, avarie.
Cineva s-a bucurat de conştientizarea că obiectele bunicilor mai există. Altcineva, evocând figura bunicilor a regretat că nu a putut povesti destul de mult cu ei. Unii au resimțit acolo și atunci distanţa faţă de amintiri. Unui participant rădăcinile au însemnat piloni pe care se poate baza, altcuiva i-a căzut mai bine să lase departe rădăcinile şi să se concentreze pe nevoile proprii.
Bagajele aduse, duse cu noi au greutatea lor. Le purtăm fiecare cu câtă putere și perseverență avem. Mai pierdem din ele, le mai uităm, apoi le căutăm și le ridicăm din nou, căci fără ele viața ar părea prea ușoară, iar noi – dezrădăcinați...
La cercul de împărtășire au ieșit la suprafață rădăcinile. Sau poate că noi am dobândit o vedere pătrunzătoare până în adincimile lor? Oricum, am exprimat esența simbolurilor alese în câte-o frază precum „Acul de cusut al bunicii brodează bunătate, răbdare, iubire, oricâte greutăți ar fi pe talerul celălalt al cântarului.”
În cadrul exercitiului de după pauză am încercat să ne exprimăm recunoștința către un strămoș iubit de-al nostru. Cele câteva minute de meditație ne-au ajutat în alegerea strămoșului. După aceea am lucrat din nou în perechi, fiecare cu acel coleg care părea să reprezinte cel mai bine strămoșul dintre cei prezenți. Alegerile de acest fel au întotdeauna o notă de inexplicabil, palpitant: alegerea spontană aduce coincidențe surprinzătoare. Subsemnta am rămas cu aceeași pereche ca la exercițiul anterior. Am intrat în roluri, apoi le-am schimbat. Partenera a evocat o mătușă foarte dragă ei, mereu veselă, deschisă la fire, care nu avea copii, dar le iubea mult pe fiicele colegei. Ea a mulțumit mătușii, modelul, aproape mentorul ei, pentru sprijinul dintotdeauna. Bunica mea mi-a spus că ne-ar fi putut iubi și pe noi, nepoții de la Cluj la fel de mult ca pe cei care au locuit în același sat cu ea. I-am răspuns că știu. Am știut mereu – cu sufletul, dar de acum încolo știu și mai bine – și cu mintea.
Apoi sharing-ul exercitiului... Acasă înseamnă blândeţe, lanţul e povestea familiei dusă mai departe, puterea primită de la Dumnezeu ne susține întotdeauna, pe de altă parte suntem mai puternici în familie, o bunică poate ţine laolaltă familia cu calm și echilibru, ca o agrafă de păr. Dansul libertăţii dedicat bunicii, recunoştinţă transmisă strămoşilor pentru tot. Altă părere, aprobată cred că de mulți dintre noi în sinele nostru: împăcarea și calea de mijloc sunt foarte importante. Mai apoi cineva spune că rădăcinile noastre pot fi mai adânci decât le simțim, nu se poate să nu fii de acord cu asta, albinele fac miere de salcâm, mai bine să lăsăm ce a fost şi să ne bucurăm de ce este, să avem încredere că dragostea este eternă și depăşeşte orice graniță, chiar și timpul și spaţiul...
Și încă câte și câte... Nu toate rădăcinile noastre, ale fiecăruia – relații, obiecte și semnificații, senzații, sentimente – au putut fi inventariate, aduse la lumină, luate în mâini, cercetate, admirate în cadrul acestui atelier. Totuși, dacă participanții au reușit să priceapă mesajul poveștilor personale revizitate azi, să privească din altă perspectivă imaginile din trecutul familiei lor, dacă li s-au clarificat unele roluri și dinamici, aceste întâlniri cu trecutul au mobilizat resurse interioare nebănuite și au facilitat cu siguranță dezvoltarea lor personală. Totodată le-au oferit un alt mod de interpretare a tot ceea ce înseamnă strămoși, familie, rădăcini, resure – aplicabil și în afara atelierului de psihodramă.
Gata atelierul, încă puțin cu sufletul în trecut, revenirea în prezent forțată de circumstanțe, fizic pe coridoarele moderne, afară zgomotul circulației.
Cine a mâncat prune culese de sub pom încălzite de razele soarelui, a băut apă foarte rece de la fântână, a ascultat greierii în amurg, a simțit mirosul fânului proaspăt de pe dealuri, cine a admirat construcția complicată a războiului de țesut și iscusința bunicii care lucrează la el, știe: psihodrama e ca îmbrățișarea bunicii. Caldă, moale și cu miros de cozonac.
