08/10/2026
Într-o zi simbolică pentru Educație, pe data de 5 Octombrie, în cadrul „GALEI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR CLUJEAN”, Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” i-a fost acordată DIPLOMA DE EXCELENȚĂ pentru performanțele manageriale obținute în anul școlar 2025-2026.
Este o apreciere a muncii depuse de către echipa managerială formată din cei doi directori ai anului școlar trecut, Dacian Cesa-Goje și Mara Pop, și a celor două directoare adjuncte, Filip Antonella Margó și Nyárádi Emőke susținută de întregul corp profesoral și administrativ al Colegiului de Muzică "Sigismund Toduță".
Mulțumim Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca si întregii comunități a colegiului pentru încrederea acordată și susținerea excelenței în domeniul artistic.
Rezultatele remarcabile obținute de elevii Colegiului la examenele naționale, la olimpiadele și concursurile de profil, atât la nivel național, cât și internațional, constituie o confirmare a calității educaționale promovate în cadrul acestei instituții.
Atmosfera zilei de luni a fost foarte frumos împlinită prin momentele artistice susținute și de Ansamblul folcoric și Corul Colegiului de Muzică Sigismund Toduță, conduse de către profesorii Cristina și Traian Covrig, Zanu Zenc, Cesa Goje-Dacian, Fabian Apolka și Andrei Dunca.
Calde mulțumiri și felicitări tuturor!