Asociația ”Misionarii lui Padre Pio” - Centrul Social-Comunitar Pietrelcina

Call Directions Website Contact the organization

Asociația ”Misionarii lui Padre Pio” - Centrul Social-Comunitar Pietrelcina ASOCIATIA "MISIONARII LUI PADRE PIO"

Banca Transilvania IBAN: RO54BTRLRONCRT0306715401
(1)

În spiritul doctrinei sociale a Bisericii Catolice, Asociația „Misionarii lui Padre Pio” este o posibilă opțiune de marturie crestina in mijlocul celor in nevoi. Statutul și Regulamentul ei vin ca rezultat al căutărilor și experiențelor trăite până acum în activitatea cu laicii, după modelul Sfântului Pius de Pietralcina (1887-1968), care a pus în centrul vieții și a activității sale de apostolat, Crucea Domnului, ca tăria, înțelepciunea și gloria Sa. La nivelul carității sociale, el s-a angajat în ușurarea durerii și a suferinței multor familii, în primul rând fondând „Casa Sollievo della Sofferenza” (Casa pentru Alinarea Suferinței), deschisă la 5 mai 1956. El și-a demonstrat iubirea deplină pentru aproapele primind, timp de mai bine de 50 de ani, nenumărate persoane care au recurs la ministerul și la confesionalul său, la sfatul și mângâierea lui.

🍞 PÂINEA SFÂNTULUI ANTON – Bunătatea care se întoarce, săptămână de săptămână :📖 „Să vorbească faptele, căci de cuvinte ...
13/10/2026

🍞 PÂINEA SFÂNTULUI ANTON – Bunătatea care se întoarce, săptămână de săptămână :

📖 „Să vorbească faptele, căci de cuvinte suntem plini.”— Sfântul Anton de Padova

În fiecare marți, la Căsuța Sollievo , tradiția Pâinii Sfântului Anton ne aduce împreună în jurul unui gest simplu, dar atât de important: împărțirea pâinii cu cei care au nevoie de ea.

Și astăzi, gândul nostru se îndreaptă cu recunoștință către toți cei care aleg să transforme credința și iubirea față de aproapele în fapte concrete.

🥖O pâine oferită poate părea un dar neînsemnat. Dar pentru un om care trăiește în lipsuri, ea înseamnă hrană, o grijă mai puțin și, poate cel mai important, sentimentul că cineva s-a gândit la el.

Dincolo de pâinea adunată și împărțită, această tradiție ne învață ceva esențial: caritatea nu înseamnă doar să oferim din ceea ce avem, ci să învățăm să vedem omul din fața noastră, cu demnitatea, nevoile și povestea sa.

❤️ Mulțumim tuturor celor care ne susțin prin donații de pâine și produse de panificație, fie că vin personal la centru, fie că ne sunt alături prin sprijinul oferit cu regularitate : Panemar , Iris Délice , Parohia "Coborârea Spiritului Sfânt" din Cluj-Napoca și alți donatori și binefăcători.

Datorită vouă, pâinea ajunge pe mesele copiilor de la Căsuța Sollievo, ale beneficiarilor Centrului Pietrelcina și ale persoanelor aflate în dificultate pe care le sprijinim.

🫂 Pentru că nevoia de hrană nu se încheie odată cu ziua de marți, vă invităm să rămâneți alături de noi și în săptămânile următoare.

🤎GÂNDUL ZILEI – 13 OCTOMBRIE...de la Padre Pio📖 „Sunt mistuit de iubirea pentru Dumnezeu și de iubirea pentru aproapele....
13/10/2026

🤎GÂNDUL ZILEI – 13 OCTOMBRIE...de la Padre Pio

📖 „Sunt mistuit de iubirea pentru Dumnezeu și de iubirea pentru aproapele.”— Sfântul Padre Pio (Epistole I, pag. 1246, scrisoare către părintele Benedetto, 20 noiembrie 1921)

❤️ Meditația zilei

Pentru Padre Pio, iubirea de Dumnezeu și iubirea față de aproapele erau de nedespărțit. Credința adevărată nu rămâne doar în cuvinte și rugăciuni, ci se transformă în bunătate, compasiune și slujire.

Fiecare gest de iubire, oricât de mic, poate deveni o mărturie a prezenței lui Dumnezeu. Atunci când ne apropiem cu sinceritate de cel aflat în nevoie, iubirea noastră devine o rugăciune trăită.

🙏Doamne, aprinde în inimile noastre iubirea pentru Tine și pentru aproapele. Învață-ne să Te recunoaștem în fiecare om și să transformăm credința noastră în fapte de bunătate și milostivire. Amin.

😇 Sfinte Padre Pio, roagă-te pentru noi!

🥖🥨🙏 PÂINEA SFÂNTULUI ANTON – O BUCATĂ DE PÂINE, O FĂRÂMĂ DE IUBIRE, O BINECUVÂNTARE! ❤️🌷 Uneori, Dumnezeu își face simți...
13/10/2026

🥖🥨🙏 PÂINEA SFÂNTULUI ANTON – O BUCATĂ DE PÂINE, O FĂRÂMĂ DE IUBIRE, O BINECUVÂNTARE! ❤️

🌷 Uneori, Dumnezeu își face simțită iubirea prin cele mai simple gesturi… Printr-o mână întinsă, printr-un zâmbet cald, printr-o pâine dăruită din inimă. 🥹❤️

🍞 O pâine poate părea un dar atât de mic… Dar pentru un suflet încercat de greutăți, ea poate însemna grijă, speranță, mângâiere și certitudinea că nu este singur și nici uitat.

😇 În fiecare marți, la Căsuța Sollievo, ducem mai departe, cu credință și recunoștință, frumoasa tradiție a „Pâinii Sfântului Anton”.

❤️ Este o tradiție a inimilor bune, a oamenilor care știu că iubirea adevărată nu se măsoară în cât oferim, ci în cât suflet punem în ceea ce dăruim.

🥖🥐🍞 O pâine, un corn, câteva produse de patiserie sau alte alimente oferite cu dragoste pot aduce lumină într-o zi apăsătoare și bucurie într-o inimă care poate a uitat de mult cm este să primească un dar.

🙏 Pentru că, acolo unde pâinea se împarte cu iubire, Dumnezeu este prezent. Iar acolo unde cineva dăruiește din puținul său, se naște o bogăție pe care nicio avere nu o poate cumpăra: bunătatea.

🌿 Ne dorim ca fiecare om care primește să simtă, dincolo de darul așezat în mâinile sale, o îmbrățișare nevăzută, o rugăciune tăcută și șoapta blândă a lui Dumnezeu: „Nu ești singur. Eu am grijă de tine!” ❤️

📍 Căsuța Sollievo – Centrul Socio-Educațional de Zi pentru Copii
Str. Vasile Lupu nr. 2
🕘 În fiecare marți, între orele 09:00 și 17:00

🤲 Îi așteptăm cu drag pe toți cei care doresc să se alăture acestei lucrări de iubire. Nu trebuie să dăruim mult pentru a face mult bine. Uneori, o singură pâine oferită cu inimă curată poate aduce mai multă speranță decât ne putem imagina.

✨ O pâine dăruită poate deveni o rugăciune.
✨ O mână întinsă poate deveni o binecuvântare.
✨ Un gest mic de iubire poate aprinde o lumină mare într-un suflet.

🥹❤️ Mulțumim din inimă tuturor celor care, marți de marți, aleg să fie mâinile prin care Dumnezeu mângâie, hrănește și aduce speranță!

🌹 Sfântul Anton de Padova, ocrotitor al celor sărmani și mângâietor al sufletelor încercate, învață-ne să dăruim cu bucurie, să iubim fără măsură și să nu trecem niciodată nepăsători pe lângă suferința aproapelui nostru.

🙏 Sfinte Antoane, roagă-te pentru noi și binecuvântează toate inimile care dăruiesc și toate sufletele care primesc!

❤️ Pentru că pâinea hrănește trupul, dar iubirea cu care este dăruită hrănește sufletul. 🥖🙏

12/10/2026

🌈 În cadrul atelierelor de ART-TERAPIE, desenul și culorile i-au ajutat să își exprime emoțiile, să își dezvolte imaginația și să dobândească mai multă încredere în ei înșiși.

🎨 CĂSUȚA SOLLIEVO – Mâini creative, inimi deschise și bucuria de a învăța :📖 „Fiecare dintre voi să pună în slujba celor...
12/10/2026

🎨 CĂSUȚA SOLLIEVO – Mâini creative, inimi deschise și bucuria de a învăța :

📖 „Fiecare dintre voi să pună în slujba celorlalți darul pe care l-a primit.”— 1 Petru 4,10

🏡La Căsuța Sollievo, educația înseamnă mai mult decât lecții și teme. Înseamnă și descoperirea propriilor talente, dezvoltarea creativității, exprimarea emoțiilor și bucuria de a realiza ceva frumos cu propriile mâini.

În cadrul atelierelor practice din această perioadă, copiii noștri au avut ocazia să exploreze lumea artei prin pictură, art-terapie și activități hand-made, fiecare dintre acestea contribuind la dezvoltarea lor personală, emoțională și spirituală.

🎨 PICTURĂ – Culorile credinței

Am continuat lucrarea începută împreună cu drd. Vlad-Nicolaie Bulgăr: o interpretare în stil de vitraliu a chipului Sfântului Padre Pio.

Îndrumați de profesorul de pictură, copiii și-au finalizat creațiile folosind culori de apă pe carton pânzat. Au exersat atenția, răbdarea, concentrarea și încrederea în propriile capacități.

🌈 ART-TERAPIE – Emoțiile prind culoare

Prin activitățile de art-terapie, copiii au descoperit că desenul, culoarea și creația pot deveni modalități de a exprima ceea ce uneori este greu de spus în cuvinte.

Au învățat să își manifeste emoțiile, să își dezvolte imaginația și să capete curajul de a se exprima liber, într-un mediu în care fiecare copil este încurajat și valorizat.

📿 HAND-MADE – Rozarii-brățări, lucrate cu răbdare și credință

În cadrul atelierului de lucru manual, copiii au confecționat rozarii-brățări, îmbinând îndemânarea și creativitatea cu dimensiunea spirituală a educației noastre.

Fiecare mărgea așezată cu grijă a devenit un mic exercițiu de răbdare, atenție și perseverență, dar și o ocazie de a descoperi frumusețea rugăciunii și semnificația Rozariului, în această lună octombrie dedicată Maicii Domnului.

❤️ Dincolo de lucrările realizate, aceste ateliere ne arată cât de important este să oferim fiecărui copil posibilitatea de a descoperi ceea ce poate face, de a învăța din încercări și de a se bucura de propriile reușite.

Pentru că un copil care învață să creeze învață, în același timp, să aibă răbdare, să persevereze și să creadă în propriile daruri.

🙏 Mulțumim coordonatorilor, Mirela Ungureanu, Liliana Radu si Vlad-Nicolaie Bulgăr care îi însoțesc pe copii în aceste experiențe de învățare și descoperire!

🤲 AJUTAȚI-NE SĂ ȚINEM DESCHISĂ CĂSUȚA SOLLIEVO!

Pentru ca aceste ateliere și activități educative să continue, avem nevoie de sprijin constant pentru cheltuielile de funcționare ale centrului.

❤️ Prin programul „100 de Îngeri”, căutăm 100 de oameni care să contribuie cu 100 de lei lunar.

🏡 100 × 100 lei = 10.000 lei lunar pentru chirie, utilități și cheltuielile esențiale.

🙏 Devino și tu un Înger! Scrie-ne în privat pentru a te alătura programului sau susține-ne printr-o donație unică.

🫂La  CĂSUȚA SOLLIEVO – Învățăm să ne cunoaștem emoțiile! 💥 „Fiecare emoție are ceva să ne spună. Important este să învăț...
12/10/2026

🫂La CĂSUȚA SOLLIEVO – Învățăm să ne cunoaștem emoțiile!

💥 „Fiecare emoție are ceva să ne spună. Important este să învățăm să o ascultăm.”

La Căsuța Sollievo, educația nu înseamnă doar teme, lecții și cunoștințe noi. Înseamnă și să îi ajutăm pe copii să se descopere, să își înțeleagă trăirile și să construiască relații sănătoase cu cei din jur.

Săptămâna trecută, în cadrul atelierelor de dezvoltare emoțională, desfășurate împreună cu psihologul școlar, am continuat să explorăm universul emoțiilor, prin activități adaptate vârstei copiilor.

🌈 La grupa preșcolarilor, am revenit asupra celor patru emoții de bază: BUCURIE, TRISTEȚE, FURIE și FRICĂ.

Cei mici au învățat să le recunoască, să vorbească despre situațiile în care le trăiesc și să își exprime propriile sentimente. Prin activitatea creativă „Cum mă simt acum?”, fiecare copil a colorat o inimioară de hârtie în funcție de emoția pe care o simțea în acel moment.

❤️ La grupa de after-school, copiii mai mari au aprofundat discuțiile despre emoții și despre felul în care putem gestiona momentele dificile.

Am descoperit împreună că furia, tristețea sau frica nu sunt emoții de care trebuie să ne rușinăm. Ele fac parte din viața noastră, iar ceea ce contează este felul în care învățăm să le exprimăm.

🌸 Am exersat tehnica respirației „Mirosim floarea imaginară”, un exercițiu simplu prin care copiii pot învăța să se liniștească atunci când emoțiile devin prea intense.

Prin jocuri de exprimare emoțională, fiecare copil a avut ocazia să spună cm se simte și de ce, într-un spațiu în care ascultarea, respectul și încrederea sunt esențiale.

🤍 Dincolo de activități, mesajul acestor întâlniri este unul profund:

Nu există emoții de care trebuie să fugim. Există emoții pe care avem nevoie să le recunoaștem, să le înțelegem și să învățăm să le gestionăm cu blândețe.

Un copil care învață să spună „sunt trist”, „mi-e frică” sau „sunt furios” face un pas important spre înțelegerea propriei persoane. Iar atunci când învață să își exprime emoțiile fără să îi rănească pe ceilalți, face un pas spre empatie, respect și pace.

🙏 Mulțumim mult psihologului școlar Bianca Iacobescu pentru grija, răbdarea și profesionalismul cu care îi însoțește pe copiii noștri în această călătorie a descoperirii de sine.

🏡 La Căsuța Sollievo credem că educația adevărată înseamnă să formăm nu doar minți curioase, ci și inimi capabile să înțeleagă, să iubească și să construiască relații frumoase, pentru că fiecare copil are nevoie nu doar să fie învățat, ci și să fie ascultat, înțeles și încurajat să fie el însuși.

😇GÂNDUL ZILEI de 12 OCTOMBRIE...de la Padre Pio : 📖 „Continuă cu curaj și statornicie [...] și așteaptă ca Dumnezeu să-ț...
12/10/2026

😇GÂNDUL ZILEI de 12 OCTOMBRIE...de la Padre Pio :

📖 „Continuă cu curaj și statornicie [...] și așteaptă ca Dumnezeu să-ți vorbească, pentru că într-o zi îți va spune cuvinte de pace și mângâiere.”(Epistole III, pag. 765)

🤎 Meditația zilei

Tăcerea lui Dumnezeu nu înseamnă absența Sa. Chiar și în cele mai grele încercări, El lucrează în sufletele noastre. Să mergem înainte cu răbdare și credință, convinși că, la timpul potrivit, Dumnezeu va aduce lumină și mângâiere în inimile noastre.

🙏Doamne, dă-ne răbdare în încercări, curaj în slăbiciuni și statornicie în credință. Învață-ne să așteptăm cu încredere împlinirea voinței Tale. Amin.

Sfinte Padre Pio, roagă-te pentru noi!

🍂 Toamna ne oferă una dintre cele mai frumoase lecții despre viață: nu există două frunze la fel, și totuși, fiecare își...
12/10/2026

🍂 Toamna ne oferă una dintre cele mai frumoase lecții despre viață: nu există două frunze la fel, și totuși, fiecare își are locul ei în frumusețea aceluiași copac.

🍁 Unele frunze sunt mici, altele mari. Unele strălucesc în nuanțe de auriu, altele îmbracă roșul curajului sau verdele speranței. Fiecare are propria formă, propria poveste și propriul drum. Și niciuna nu trebuie să semene cu alta pentru a fi frumoasă.

La fel suntem și noi. ❤️

🏡 Săptămâna aceasta, la Căsuța Sollievo, ne lăsăm inspirați de înțelepciunea blândă a naturii pentru a descoperi frumusețea de a fi noi înșine și bucuria de a-i primi pe ceilalți exact așa cm sunt.

😇 Vom învăța că fiecare suflet poartă în el o lumină aparte, că sensibilitatea nu este o slăbiciune, că diferențele nu ne despart, ci ne îmbogățesc, și că adevărata frumusețe începe atunci când privim cu inima, nu cu judecata.

😊 Ne dorim ca fiecare copil să simtă că nu trebuie să fie mai bun, mai rapid, mai curajos sau mai talentat decât altcineva pentru a merita iubire, respect și apreciere.

Este suficient să fie el însuși. Să crească în ritmul lui. Să înflorească în felul lui. Să aibă curajul de a-și păstra culorile. 🌿

Pentru că, așa cm o pădure este frumoasă prin diversitatea frunzelor sale, și lumea devine mai luminoasă atunci când fiecare om își găsește locul și îi lasă și pe ceilalți să strălucească.

La Sollievo, credem că rădăcinile unui adult bun, empatic și împăcat cu sine cresc dintr-o copilărie în care s-a simțit văzut, ascultat, acceptat și iubit.

🍂 Fiecare frunză contează. Fiecare poveste merită ascultată. Fiecare suflet are locul lui.

❤️ Iar împreună, în toate culorile noastre, suntem mai frumoși.

✝️ DUMINICA A XXVIII-A DIN TIMPUL DE PESTE AN ( ritul latin )📖Evanghelia după Sfântul Matei 22,1-14 :„Mulți sunt chemați...
11/10/2026

✝️ DUMINICA A XXVIII-A DIN TIMPUL DE PESTE AN ( ritul latin )

📖Evanghelia după Sfântul Matei 22,1-14 :

„Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși."

Evanghelia acestei duminici ne vorbește despre un rege care pregătește ospățul de nuntă al fiului său și trimite slujitorii să-i cheme pe cei invitați. Dar aceștia refuză, preocupați de propriile interese. Atunci regele poruncește: „Mergeți la răspântiile drumurilor și chemați la nuntă pe toți cei pe care îi veți găsi.” Iar sala ospățului se umple de oameni, buni și răi deopotrivă.

Această parabolă ne descoperă generozitatea lui Dumnezeu, care nu încetează să cheme omul la comuniune cu El. Invitația Sa nu este rezervată celor bogați, puternici sau considerați vrednici de societate. Dumnezeu îi caută și pe cei uitați, marginalizați, singuri și lipsiți de speranță. În inima Sa există loc pentru fiecare, iar nimeni nu este exclus de la chemarea iubirii Sale.

❤️ Asemenea slujitorilor trimiși la răspântii, suntem chemați să ieșim în întâmpinarea oamenilor, mai ales a celor pe care lumea îi trece cu vederea. Să nu așteptăm ca omul sărac să bată la ușa noastră, ci să avem curajul să mergem spre el, să-l ascultăm, să-l primim și să-i redăm sentimentul că aparține unei comunități.

🥣🥖O masă caldă oferită celui flămând poate deveni mai mult decât hrană. Poate fi un loc al întâlnirii, al respectului și al fraternității. O pâine împărțită, un copil ocrotit sau un om singur primit cu bunătate sunt gesturi prin care ospățul iubirii lui Dumnezeu continuă să se pregătească în mijlocul lumii.

🫂Dar Evanghelia ne vorbește și despre haina de nuntă. Nu este suficient să răspundem chemării doar prin prezență sau prin cuvinte. Suntem invitați să ne îmbrăcăm viața în iubire, milostivire și fapte bune. Haina adevăratului creștin este o viață transformată de har, o credință care devine caritate.

Să ne întrebăm astăzi: câți oameni așteaptă încă la răspântiile vieții să fie invitați, primiți și iubiți? Și cât de dispuși suntem noi să le deschidem ușa?

Împărăția lui Dumnezeu este un ospăț al iubirii. Iar fiecare gest de caritate poate deveni o invitație adresată unui om care credea că nu mai este loc și pentru el.🤍

🙏 Doamne Isuse,
Îți mulțumim că ne chemi neîncetat la ospățul iubirii Tale. Deschide-ne inimile pentru cei săraci, singuri și marginalizați și învață-ne să nu excludem pe nimeni de la bunătatea noastră.

Ajută-ne să răspundem chemării Tale printr-o credință vie, îmbrăcată în fapte de caritate, și să devenim oameni care primesc, hrănesc, mângâie și aduc speranță.

Fă ca fiecare om care ne întâlnește să descopere, prin iubirea noastră, că la masa Ta există întotdeauna un loc pregătit pentru el.

Amin.

😇 Gândul zilei de 11 octombrie...de la Padre Pio :📖 „Pacea este simplitatea spiritului, seninătatea minții, liniștea suf...
11/10/2026

😇 Gândul zilei de 11 octombrie...de la Padre Pio :

📖 „Pacea este simplitatea spiritului, seninătatea minții, liniștea sufletului, legătura iubirii.”— Sfântul Padre Pio
(EpistoIe, pag. 607, scrisoare către părintele Agostino, 10 iulie 1915 )

🕊 Meditația zilei

Pacea despre care vorbește Padre Pio nu este doar absența tulburărilor, ci prezența vie a lui Dumnezeu în inima omului. Ea se naște dintr-o conștiință curată, din iubirea sinceră și din încrederea că fiecare zi poate fi trăită sub privirea Sa.

Într-o lume în care neliniștea ne însoțește adesea, suntem chemați să devenim purtători de pace. Printr-un cuvânt blând, prin iertare și prin grija față de aproapele, putem aduce liniște acolo unde există suferință. Pacea pe care o primim de la Dumnezeu devine un dar atunci când o împărtășim celorlalți.

🙏Doamne, dăruiește-ne pacea Ta! Liniștește-ne gândurile, curățește-ne inimile și învață-ne să fim aducători de iubire și împăcare. Fă ca prezența noastră să fie pentru ceilalți un semn al bunătății Tale. Amin.

🤎 Sfinte Padre Pio, roagă-te pentru noi!

Address

Strada Anatole France, Nr. 39
Cluj-Napoca
400463

Opening Hours

Monday 10:00 - 17:00
Tuesday 10:00 - 17:00
Wednesday 10:00 - 17:00
Thursday 10:00 - 17:00
Friday 10:00 - 17:00

Telephone

+40756097086

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația ”Misionarii lui Padre Pio” - Centrul Social-Comunitar Pietrelcina posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociația ”Misionarii lui Padre Pio” - Centrul Social-Comunitar Pietrelcina:

Shortcuts

Share