ICDE-România Europeană

ICDE-România Europeană Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) - proiect România Europeană

14/06/2026

O desemnare care sfidează spiritul Constituției și autonomia partidelor

Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) își exprimă profunda surprindere și dezamăgire față de modul în care președintele României a procedat în desemnarea domnului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.

Considerăm că această decizie a fost luată în afara unui dialog politic autentic cu forțele parlamentare și fără respectarea practicilor de consultare care dau substanță democrației constituționale. Prin caracterul său unilateral, demersul reprezintă o încălcare gravă a spiritului Constituției și a cutumelor democratice care au guvernat până acum procesul desemnării unui prim-ministru.

Cu atât mai problematic este faptul că desemnarea vizează un membru al Partidului Național Liberal fără o consultare prealabilă a structurilor de conducere ale formațiunii. O asemenea decizie poate fi interpretată drept o ingerință directă în viața internă a unui partid politic și creează impresia periculoasă că Președintele României își poate aroga dreptul de a selecta și promova lideri politici din interiorul unor organizații autonome, independent de mecanismele lor statutare și de voința membrilor acestora. Într-o democrație funcțională, partidele își desemnează reprezentanții prin propriile proceduri, iar instituția prezidențială are obligația de a respecta această autonomie.
Această decizie nu este un derapaj izolat. Ea continuă logica desemnării lui Eugen Tomac, lider al unui partid fără reprezentare parlamentară, prezentată atunci drept un gest necesar pentru apărarea direcției pro-occidentale a României. Numai că această pretinsă rigoare principială s-a transformat rapid în improvizație politică: premierul desemnat a căutat sprijin tocmai la formațiuni pe care președintele le declarase anterior nefrecventabile. Când criteriile se schimbă de la o zi la alta, nu mai avem leadership constituțional, ci o situație de arbitrar politic. În egală măsură, trebuie dezavuat discursul peiorativ la adresa partidelor politice, intensificat în ultima perioadă. Într-o democrație pluralistă, legitimitatea politică derivă din votul cetățenilor si din respectarea cadrului constituțional. Ideea că problemel țării pot fi gestionate în afara partidelor politice ignoră rolul esențial pe care acestea îl au în reprezentarea intereselor cetățenilor și în funcționarea democrației. Diferențele de viziune trebuie gestionate prin competiție politică, negociere și compromis democratic, nu prin cultivarea retorici antipartide sau prin promovarea unor formule de guvernare care eludează reprezentarea politică.

ICDE a propus și a susținut candidatura lui Nicușor Dan la Președinția României din convingerea că acesta reprezintă un model de respect pentru instituții, reguli și bună guvernare. Tocmai de aceea, dezamăgirea noastră este astăzi profundă. Sprijinul acordat unui candidat nu presupune suspendarea spiritului critic și nici acceptarea unor decizii care contravin principiilor în numele cărora acel sprijin a fost oferit. Ne-am asumat, atunci când l-am propus și susținut, riscul oricărui proiect civic: acela ca exercițiul puterii să modifice comportamente, priorități și raportarea la reguli. Istoria politică arată că nimeni nu este imun la această tentație. Tocmai de aceea, respectul față de Constituție, față de voința exprimată prin vot și față de regulile scrise și nescrise ale democrației trebuie să rămână deasupra calculelor de moment, a preferințelor personale și a intereselor politice conjuncturale.
Inițiativa de astăzi a președintelui nu este doar o desemnare controversată. Este un amestec direct în ordinea politică democratică și în autonomia unui partid parlamentar. ICDE rămâne ferm atașată direcției pro-europene și pro-atlantice a României, dar consideră că această direcție nu poate fi apărată prin slăbirea regulilor democratice, ci numai prin respectarea lor.

12/06/2026

Declarația CSM reprezintă o întoarcere la justiția represivă din timpul regimului comunist. Nominalizarea unor persoane și organizații drept dușmani ai justiției pune sub un mare semn de întrebare posibilitatea ca acestea să mai poată avea parte de un provces corect pe teritoriul României. Este unul dintre cele mai grave derapaje democratice de după revoluție. Suntem consternați de lipsa de reacție a președintelui Nicușor Dan.

Vă aducem la cunoștință studiul „ROBOR și IRCC: mecanisme, percepții și realități economice”, lansat astăzi de CFA Socie...
20/05/2026

Vă aducem la cunoștință studiul „ROBOR și IRCC: mecanisme, percepții și realități economice”, lansat astăzi de CFA Society Romania.

Găsiți linkul spre studiul complet în comentarii 👇

𝙎𝙘𝙧𝙞𝙨𝙤𝙖𝙧𝙚 𝙙𝙚𝙨𝙘𝙝𝙞𝙨𝙖̆ 𝙘𝙖̆𝙩𝙧𝙚 𝙋𝙧𝙚𝙨̦𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩𝙚𝙡𝙚 𝙍𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙞𝙚𝙞, 𝙉𝙞𝙘𝙪𝙨̦𝙤𝙧 𝘿𝙖𝙣Domnule Președinte,Organizațiile și grupurile civice sem...
17/04/2026

𝙎𝙘𝙧𝙞𝙨𝙤𝙖𝙧𝙚 𝙙𝙚𝙨𝙘𝙝𝙞𝙨𝙖̆ 𝙘𝙖̆𝙩𝙧𝙚 𝙋𝙧𝙚𝙨̦𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩𝙚𝙡𝙚 𝙍𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙞𝙚𝙞, 𝙉𝙞𝙘𝙪𝙨̦𝙤𝙧 𝘿𝙖𝙣

Domnule Președinte,
Organizațiile și grupurile civice semnatare vă adresează această scrisoare deschisă, profund îngrijorate de direcția în care ați ales să vă exercitați mandatul – un mandat câștigat pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic deja puternic radicalizat.
Într-o democrație funcțională, relația dintre votant și politician se întemeiază pe un veritabil contract social. Este o relație mutuală, în care cetățenii aleg să susțină un candidat în baza unor clauze explicite – promisiunile publice. Acestea nu sunt simple declarații de campanie, ci obligații morale și politice.
Solicitările noastre, la care ați făcut referire cu ironie, nu sunt revendicări arbitrare, ci vizează exclusiv propriile dumneavoastră angajamente. Ați fost ales pe un val de speranță: promisiunea unui stat funcțional, și fără ingerințe politice, a unei justiții independente și a unor reforme administrative și electorale autentice. Astăzi, la aproape un an de la preluarea mandatului, suntem obligați să constatăm nu doar că aceste obiective nu au fost atinse, ci că acțiunile dumneavoastră susțin în continuare 𝙨𝙩𝙖𝙩𝙪𝙨 𝙦𝙪𝙤-𝙪𝙡.
Ați ales să răspundeți criticilor nu cu argumente, ci cu aroganță. Nu cu responsabilitate, ci printr-o mimare a cinismului specific celor pe care ați promis că îi veți combate. Mai grav, ați tratat cu superioritate oameni care au susținut activ schimbarea în bine, care și-au asumat costuri reale pentru a vă susține și care v-au acordat încredere în baza programului pe care dumneavoastră vi l-ați asumat.
Deciziile adoptate până în prezent indică, în mod îngrijorător, o continuitate a practicilor din mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, un mandat care a contribuit la erodarea încrederii publice, la tolerarea corupției și la amplificarea tensiunilor sociale și politice.
Numirea Liei Savonea – percepută public drept unul dintre simbolurile justiției capturate – a reprezentat un semnal devastator pentru încrederea în independența sistemului judiciar. Nu este doar o decizie controversată, ci o declarație politică în sine, care contrazice frontal promisiunile asumate.
Mai mult, numirea șefilor de parchete a fost însoțită de o pledoarie amplă în favoarea unor magistrați a căror activitate în trecut nu este doar lipsită de rezultate și profesionalism, ci care au sabotat însuși actul de justiție.
În schimb, am observat o tăcere asurzitoare în contextul în care mai mulți magistrați au semnalat public, recent, disfuncționalități grave din sistemul judiciar, susținute de dovezi și informații din interior. Aceștia și-au asumat riscuri reale, expunându-se în fața unui sistem judiciar represiv față de vocile critice, în speranța unei implicări din partea dumneavoastră în sprijinul unei justiții funcționale, echitabile și reformate.
În paralel, asistăm la o intensificare a fenomenului de dezincriminare de facto a marilor corupți, prin eliberări succesive și anulări de pedepse. Lipsa unei reacții ferme din partea instituției prezidențiale nu poate fi interpretată decât ca o abdicare de la rolul constituțional de garant al statului de drept.
Eșecul serviciilor în gestionarea amenințărilor de tip război hibrid și rolul supradimensionat în societate ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea de coordonare la nivelul cel mai înalt al statului. În loc de claritate și fermitate, am asistat la ezitare și reacții întârziate.
În plan extern, poziționarea României a devenit oscilantă și lipsită de coerență strategică, fiind prea des aliniată unor oportunități de moment, în detrimentul interesului național pe termen lung.
Numirile recente în fruntea parchetelor generale – persoane asupra cărora planează suspiciuni serioase de incompetență sau conexiuni cu rețele de interese – consolidează această direcție. Ele nu pot fi justificate nici prin criterii de profesionalism, nici prin cele de integritate.
𝘿𝙤𝙢𝙣𝙪𝙡𝙚 𝙋𝙧𝙚𝙨̦𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩𝙚 Nicușor Dan,
Prin deciziile și atitudinea dumneavoastră recentă, ați demonstrat nu doar o abatere de la promisiuni, 𝙘𝙞 𝙤 𝙙𝙚𝙘𝙪𝙥𝙡𝙖𝙧𝙚 𝙥𝙧𝙤𝙛𝙪𝙣𝙙𝙖̆ 𝙙𝙚 𝙡𝙖 𝙚𝙡𝙚𝙘𝙩𝙤𝙧𝙖𝙩𝙪𝙡 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙫-𝙖 𝙨𝙪𝙨𝙩̦𝙞𝙣𝙪𝙩. Ați ales să minimalizați această ruptură, în loc să o corectați.
Votul primit nu a fost unul de încredere oarbă, ci un mandat condiționat de reforme reale și de respectarea angajamentelor asumate. Astăzi, acest mandat este grav compromis.
La fel ca predecesorul dumneavoastră, riscați să rămâneți în istorie nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care ați promis că îl veți destructura.
𝙎𝙤𝙘𝙞𝙚𝙩𝙖𝙩𝙚𝙖 𝙘𝙞𝙫𝙞𝙡𝙖̆ 𝙣𝙪 𝙫𝙖 𝙧𝙖̆𝙢𝙖̂𝙣𝙚 𝙨𝙥𝙚𝙘𝙩𝙖𝙩𝙤𝙧. 𝙑𝙤𝙢 𝙖𝙘𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖, 𝙫𝙤𝙢 𝙙𝙤𝙘𝙪𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖 𝙨̦𝙞 𝙫𝙤𝙢 𝙨𝙖𝙣𝙘𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖 𝙥𝙪𝙗𝙡𝙞𝙘 𝙛𝙞𝙚𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙙𝙚𝙘𝙞𝙯𝙞𝙚 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙩𝙧𝙖̆𝙙𝙚𝙖𝙯𝙖̆ 𝙖𝙘𝙚𝙨𝙩 𝙢𝙖𝙣𝙙𝙖𝙩. 𝙉𝙪 𝙫𝙤𝙢 𝙢𝙖𝙞 𝙖𝙘𝙘𝙚𝙥𝙩𝙖 𝙨𝙖̆ 𝙛𝙞𝙢 𝙥𝙖̆𝙘𝙖̆𝙡𝙞𝙩̦𝙞 𝙨̦𝙞 𝙙𝙞𝙨𝙥𝙧𝙚𝙩̦𝙪𝙞𝙩̦𝙞 𝙥𝙧𝙞𝙣 𝙥𝙧𝙤𝙢𝙞𝙨𝙞𝙪𝙣𝙞 𝙛𝙖̆𝙘𝙪𝙩𝙚 𝙙𝙤𝙖𝙧 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙖 𝙛𝙞 𝙞̂𝙣𝙘𝙖̆𝙡𝙘𝙖𝙩𝙚.
Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui.
1. Federația Intiativa Timisoara
2. Valea Jiului Society
3. Corupția ucide
4. Agent Green
5. Reset
6. Codrii Iașilor
7. Grupul de Inițiativă Civică „În Stradă”
8. Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara
9. Societatea Timișoara
10. Freedom House România
11. Pitești
12. Asociația Împreună pentru A8
13. Activism Civic Craiova
14. Braşov Community
15. Rezistența Civică Galați
16. VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie
17. Inițiativa România
18. Asociația Civica
19. Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
20. Centrul pentru Inovare Publică
21. Asociația Respiro Human Rights Research Centre
22. Declic
23. Miliția Spirituală
24. Bankwatch România
25. Asociația dexonline

Address

Str. Clinicilor Nr. 2
Cluj-Napoca
400006

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ICDE-România Europeană posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to ICDE-România Europeană:

Share