ARTileria

ARTileria ARTileria este o asociaţie culturală înfiinţată în luna mai, 2010, care se ocupă în special

ARTileria a luat fiinţă pentru că există o mulţime de proiecte culturale prea pretenţioase sau fără substanţă. Membrii acestei asociaţii propun o abordare într-o manieră cât mai accesibilă a oricărei activităţi care are un potenţial cultural şi social educativ. Concret, scopul Asociaţiei Culturale „ARTileria” este organizarea de manifestări cultural-artistice în vederea promovării imaginii comunit

ăţii locale, regionale şi naţionale. În aceeaşi măsură ne preocupă educarea şi formarea tinerei generaţii pentru promovarea creaţiei originale. Denumirea asociaţiei spune despre ARTileria că este reponsabilă cu găsirea de soluţii pentru a schimba anumite situaţii şi contexte sociale prin intermediul artei. Mai exact acestă organizaţie foloseşte mediul vizual pentru a transmite mesajul său. Până în acest moment ARTileria a demonstrat că arta şi activităţile de creaţie nu sunt rezervate unei categorii restrânse a comunităţii, în speţă artiştii vizuali. Arta este o formă de comunicare şi de relaţionare între oameni ce fac parte din categorii sociale foarte diferite care pot lua parte la procesul creaţional fiind o sursă de inspiraţie sau chiar o resursă de creativitate. Segmentul de text „ART” este scris cu majuscule tocmai pentru a lamuri o potenţială problemă de întelegere a obiectivelor acestei asociaţii și pentru a nu duce la o falsă asociere. Motto-ul „Atragem cu idei” este, la fel ca „ARTileria” , un joc de cuvinte, putând fi descompus ca „tragem şi atragem cu idei”. Asociaţia Culturală „ARTileria” atrage din ce în ce mai multe persoane în rândurile sale prin promovarea unor alte forme de comunicare artistică, unor contexte care se află în acest moment în afara sferelor de exprimare ale celorlalte asociaţii culturale naţionale sau locale.

Address

Cluj-Napoca

Telephone

+40747205496

Website

http://www.facebook.com/ARTileria, http://www.facebook.com/ARTileria.Romania, http://www.faceb

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ARTileria posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share