29/08/2026
Salutări dragilor!
Mulți mi-ați cerut să vorbesc despre comportamentul disruptiv. Vă invit să citiți și să dați un share dacă vi se pare utilă informația. Iar pentru a vedea ceea ce postez, vă ajută să dați urmărire paginii.
Comportamentul dificil: ce e în spatele lui și ce faci?
Când un copil țipă, lovește, se aruncă pe jos, fuge, refuză o activitate sau începe să se auto-stimuleze intens, primul nostru impuls este să ne gândim cm să facem să oprim comportamentul. Dar comportamentul este de multe ori doar partea vizibilă a problemei. Înainte să încercăm să-l oprim, avem nevoie să înțelegem ce s-a întâmplat înainte, ce dificultate întâmpină copilul și ce se întâmplă în jurul lui după acel comportament. Cu alte cuvinte, în loc să reacționăm la comportament, încercăm mai întâi să ,,citim" situația.
🔎 Privește comportamentul în context, nu separat
Atunci când apare un comportament dificil, încearcă să urmărești trei lucruri simple:
🔹️Ce s-a întâmplat înainte?
🔹️Ce a făcut concret copilul?
🔹️Ce s-a întâmplat după?
De exemplu:
Îi spui copilului: „Hai să strângem jucăriile.”
Copilul începe să țipe, aruncă jucăriile și se trântește pe podea.
Tu spui: „Bine, lasă. Le strângem mai târziu.”
Ce observăm?
Înainte: copilului i s-a cerut să încheie joaca și să strângă.
Comportamentul copilului: a țipat, a aruncat jucăriile și s-a trântit pe podea.
După: activitatea pe care nu voia să o facă a fost amânată.
Dacă această situație se repetă suficient de des, copilul poate descoperi ceva foarte simplu: „Atunci când reacționez așa, lucrul pe care nu vreau să-l fac dispare.”
Copilul nu este rău și nici nu ne manipulează. Copilul a învățat din acest tip de experiențe repetate că, această reacție a lui a avut un rezultat. Și rezultatul a fost unul pozitiv pentru el.
🧠 Ce încearcă să ne transmită comportamentul?
Același comportament poate apărea din motive complet diferite. De exemplu, patru copii pot țipa.
🔹️Unul poate țipa atunci când o activitate este prea dificilă și nu știe cm să ceară ajutor.
🔹️Altul poate țipa atunci când adultul este ocupat și își dorește interacțiune.
🔹️Alt copil poate țipa atunci când nu primește ceea ce dorește.
🔹️Iar altul poate face același lucru pentru că vrea să încheie o activitate.
De aceea, nu există o regulă simplă de tipul: „Dacă țipă copilul, ai de facut X.” Nimeni nu poate să îți ofere o soluție pentru țipat dacă nu știe tot contextul și nu cunoaște copilul.
Trebuie să înțelegem de ce apare comportamentul în acel context.
Uneori copilul încearcă:
🔹️să evite ceva prea dificil sau neplăcut.
🔹️să obțină un obiect sau o activitate dorită.
🔹️să obțină apropierea sau atenția unei persoane.
🔹️să se regleze senzorial sau emoțional.
🔹️să comunice o nevoie pe care încă nu știe să o exprime altfel.
🔹️să facă față unei schimbări, frustrări sau situații pe care nu o înțelege suficient.
Tocmai de aceea intervenția trebuie aleasă în funcție de copil și de situație, nu doar după cm arată comportamentul.
⭐️Un lucru important despre autostimulare: nu orice autostimulare trebuie oprită.
Un copil care își mișcă mâinile, se leagănă, repetă anumite sunete sau caută anumite senzații nu are automat un „comportament problemă”. Uneori acestea sunt modalități prin care copilul se reglează. Și aici vin cu un exemplu din așa zisa ,,lume a tipicilor", pe care mulți îl vor înțelege: țigara și fumatorul. Ești nervos, stresat, nu îți iese ceva la job, nu ai idei, e trafic și tu ești în criză de timp și nu mai ai rabdare. Ce faci? Aprinzi o țigară și zici în barbă niște cuvinte de duh la adresa problemei. Te reglezi. Așa și copilul, se reglează.
Întrebările importante pe care trebuie să ni le punem în legătură cu autostimularea sunt altele:
🔹️Îl împiedică autostimularea să participe la activități?
🔹️Îl împiedică autostimularea să învețe sau să comunice?
🔹️Îl rănește pe copil acea autostimulare?
🔹️Îi rănește pe ceilalți autostimularea?
🔹️Îi limitează/afectează semnificativ autonomia sau viața de zi cu zi?
Dacă raspunsurile sunt ,,NU", atunci simplul fapt că un comportament pare neobișnuit pentru noi nu este suficient pentru a transforma acel comportament într-o țintă pentru intervenție.
❌ Ce nu ajută în cazul unui comportament problematic?
Una dintre cele mai frecvente greșeli este să intervenim doar asupra a ceea ce vedem.
🔹️Copilul țipă ---> îl certăm.
🔹️Copilul refuză ---> insistăm și mai tare.
🔹️Copilul plânge ---> retragem imediat cerința.
🔹️Copilul lovește ---> îi oferim repede ceea ce vrea pentru a se liniști.
În toate aceste situații încercăm să ,,stingem incendiul", dar nu ne întrebăm de ce a izbucnit.
⭐️Pedeapsa, certatul, amenințarea pot opri uneori comportamentul dar pe moment. Oprirea lui nu înseamnă că am rezolvat dificultatea copilului. Dacă un copil lovește pentru că nu știe să spună „ajută-mă”, pedeapsa nu îl învață să ceară ajutor. Dacă refuză pentru că sarcina este mult peste nivelul lui, pedeapsa nu face sarcina mai ușor de înțeles. Avem nevoie să lucrăm și asupra cauzei și abilităților care îi lipsesc copilului, nu doar asupra reacției pe care o vedem noi.
⭐️Nici regula „ignoră-l și îi trece” nu poate fi aplicată orbește. Dacă un copil plânge pentru că o sarcină este prea dificilă, ignorarea nu îl învață cm să o rezolve. Dacă este copleșit senzorial, ignorarea nu elimină suprasolicitarea. Dacă nu știe să comunice, ignorarea nu îi oferă cuvintele, gestul sau suportul vizual de care are nevoie.
⭐️Dacă vorbim despre comportamente prin care copilul se poate răni sau îi poate răni pe ceilalți, siguranța este întotdeauna prioritară.
❗️Cedarea
Aici lucrurile devin și mai complicate. Vă dau un exemplu: ,,Copilul cere telefonul." Tu spui „nu”. Copilul începe să plângă. Apoi să țipe. Apoi se aruncă pe jos. După 15 minute, adultul este epuizat: ,,Bine, ia telefonul, numai calmează-te o dată!"
Este o reacție foarte omenească a ta, ca adult. Problema este ceea ce poate învăța copilul din această succesiune de comportamente disruptive: „Dacă insist suficient, un NU se poate transforma în DA.” Iar sata viitoare sunt șanse mari să insiste și mai mult. Nu pentru că este mai „obraznic”, ci pentru că experiența anterioară i-a arătat că merită să depună efort.
🔥 Ați auzit propoziția: „De când nu mai cedez, parcă face și mai rău!”???
Da, așa este. Uneori se întâmplă.
Atunci când copilul era obișnuit ca o anumită reacție să îi aducă un rezultat, iar acel rezultat nu mai apare, este posibil ca pentru o perioadă să încerce mai intens aceeași strategie.
🔹️Poate țipa mai tare.
🔹️Poate plânge mai mult.
🔹️Poate insista mai mult.
🔹️Uneori pot apărea chiar reacții noi.
În literatura de specialitate fenomenul este descris prin termenul „extinction burst”, dar pentru tine, părinte, este mai important să înțelegi mecanismul decât să memorezi denumirea.
⭐️Imaginează-ți un automat de cafea. Până ieri apăsai butonul și primeai cafeaua. Astăzi apeși. Nimic. Ce faci? Mai apeși o dată. Poate de două ori. Mai tare. Te uiți la aparat. Mai încerci. Pentru că până acum a funcționat.
La fel se întâmplă și în cazul copilului. Iar una dintre cele mai mari capcane este aceasta: dacă de obicei copilul obținea ceea ce voia după 5 minute de țipat, iar astăzi adultul rezistă 20 de minute și apoi cedează, copilul poate învăța: „Trebuie doar să insist mai mult și primesc.”
🌱 Nu este suficient să elimini un comportament. Trebuie să găsești o alternativă pe care să o dai copilului.
🔹️Dacă un copil țipă pentru că o activitate este prea dificilă, îl învăț să ceară: „Ajută-mă.”
🔹️Dacă are nevoie de o pauză, îl învăț să ceară: „Pauză.”
🔹️Dacă nu poate vorbi, folosesc un gest, o imagine, un cartonaș sau sistemul de comunicare potrivit nivelului lui.
🔹️Dacă nu tolerează așteptarea, nu îi cer dintr-odată să aștepte 20 de minute. Construiesc treptat această abilitate.
🔹️Dacă schimbările îl destabilizează, lucrez pe predictibilitate, pregătirea tranzițiilor și suport/orar vizual.
🔹️Dacă sarcina este prea dificilă, mă întreb dacă problema este într-adevăr „refuzul” sau dacă cerința depășește abilitățile actuale ale copilului.
Aceasta este diferența dintre a încerca să controlezi și să oprești un comportament și a încerca să dezvolți copilul.
Vă las și un exercițiu de făcut:
📝 Tema pentru acasă: jurnal de observație timp de 5 zile
Alege un singur comportament care apare frecvent. Dar definește-l concret. Nu scrii: „Face urât.” Ci vei scrie: „Țipă, lovește adultul cu palma, aruncă obiectele pe podea, se trântește pe podea atunci când i se cere să încheie o activitate.”, etc. Timp de 5 zile, notează fiecare situație în care apare comportamentul.
1. Ce se întâmpla înainte?
Ce făcea copilul? Ce i-ai cerut? I-ai spus „nu”? Trebuia să aștepte? S-a schimbat activitatea? Era obosit? Mediul era foarte zgomotos?
2. Ce a făcut exact?
Descrie ceea ce ai putea vedea, nu interpretarea ta. Nu că „s-a enervat”. Ci: „A țipat, a aruncat creionul și a împins caietul.”
3. Ce s-a întâmplat după?
Ce ai făcut tu? Ce au făcut ceilalți? Activitatea a continuat? S-a oprit? A primit ceea ce a cerut? A primit ajutor? A fost scos din situație?
4. Cât a durat?
5. Cum s-a încheiat situația?
După cinci zile, nu te uita la fiecare episod separat. Caută comportamente/cerințe care se repetă. Poate vei descoperi: „Apare aproape de fiecare dată când trebuie să lase telefonul.” sau „Apare mai ales la activitățile pe care nu știe să le facă singur.” sau „Apare când trebuie să aștepte.” sau „Apare mai frecvent în medii aglomerate și zgomotoase.”
Atunci comportamentul începe să capete un sens. Înainte să ne întrebăm: „Cum îl fac să nu mai facă asta?”, e mai util să ne întrebăm: „De ce apare X comportament?”, „Ce încearcă să rezolve copilul prin această reacție?", „Ce nu poate încă să facă singur?”, „Ce pot să-l învăț în locul țipatului?”, etc.
Un comportament dificil nu este doar ceva ce trebuie oprit. De multe ori este un semnal că există o abilitate care încă trebuie construită, o situație care trebuie adaptată sau o nevoie pe care copilul nu știe încă să o exprime altfel. Înainte să corectezi comportamentul, încearcă să înțelegi ce îți spune.
Sper să vă fie de folos! Un început de weekend minunat vă doresc!
