Asociatia Impreuna Pentru Achim

Directions Website Contact the organization

Asociatia Impreuna Pentru Achim Toată povestea lui Achim o găsiți în postările regulate de pe pagină.

Asociația Împreună pentru Achim a fost înființată cu scopul de a facilita accesul copilului la intervenții, consultații, investigații, tratamente, aparatură și terapii atât de importante pentru recuperarea sa motorie și psihică. Asociația Împreună pentru Achim este o organizație non-profit, fondată la data de 30.09.2020, la inițiativa părinților micuțului Achim Andrei, Luiza și Adrian Ciodar, care încă de la naștere are mari probleme de sănătate. Această asociație are ca scop strângerea de fonduri pentru ca Achim să poată beneficia de terapii, recuperare, aparatură, controale și investigații amănunțite atât de importante pentru dezvoltarea sa motorie și psihică. De la vârsta de 5 luni, Achim face zilnic terapii neuromotorii de recuperare (kinetoterapie Bobath, stimulare oro-facială, ABM, JKA therapy, Masgutova, Osteopatie, Terapie Ocupațională, Logopedie). În timp ce crește va avea nevoie să facă din ce în ce mai multe terapii, deoarece el este diagnosticat cu Re**rd psihomotor sever, iar vârsta sa de dezvoltare este de 3-4 luni. DIAGNOSTICELE LUI ACHIM:
• Paralizie cerebrală severă
• Hemoragie intraventriculară grad 4
• Hidrocefalie post-hemoragică tetraventriculară grad 4 operată
• Encefalomalacie multichistică
• Encefalopatie epileptică structurală
• Atrofie parțială de nerv optic bilaterală
• Trombofilie
• Re**rd psiho-motor sever
• Uretero-hidronefroză grad 1
• Malnutriție protein calorică grad 1

An de an strângem Formularul 230 de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit de la persoanele fizice. Tu ai obținut ...
18/01/2026

An de an strângem Formularul 230 de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit de la persoanele fizice.

Tu ai obținut venituri în anul fiscal 2025? Dacă DA și TU îl poți ajuta pe micuțul nostru prin completarea formularului care îl va ajuta să continue lupta cu paralizia cerebrală.

Îl poți completa direct accesând link-ul următor:

https://www.impreunapentruachim.ro/declaratia-230/

După completare formularul se trimite automat către noi.

Las un mic rezumat pentru cine nu știe de cazul nostru.

Achim este băiețelul meu în vârstă de 6 anișori care de la naștere se luptă cu numeroase afecțiuni neurologice, printre care paralizie cerebrală, hidrocefalie, epilepsie s.a.

În ciuda tuturor afecțiunilor, Achim este un copil tare vesel și muncitor. Face terapii de recuperare de când se știe și asta doar cu ajutorul oamenilor care ne ajută cu completarea acestor formulare an de an.

Mulțumim pentru susținere!

➡️ Știai că dacă ai obținut venituri în anul 2024 îl poți ajuta pe Achim în mod gratuit❓Prin completarea formularului 23...
20/03/2025

➡️ Știai că dacă ai obținut venituri în anul 2024 îl poți ajuta pe Achim în mod gratuit❓

Prin completarea formularului 230 în link-ul următor: https://www.impreunapentruachim.ro/declaratia-230/ se redirecționează 3,5% din impozitul pe venit care a fost deja plătit la stat către Asociația Împreună pentru Achim, și astfel micuțul nostru poate beneficia de toate terapiile de recuperare neuromotorie de care are atâta nevoie pentru a face progrese.

Achim are 5 anișori si este diagnosticat cu foarte multe afecțiuni neuromotorii: paralizie cerebrală severă, leucomalacie multichistica, epilepsie, hidrocefalie. Doar cu ajutorul terapiilor reușește să aibă achiziții în ciuda afecțiunilor neurologice foarte grave.

Vă rugăm să îi fiți alături prin completarea formularului și anul acesta! 🙏🏻

20/02/2025

Dacă ai obținut venituri în anul fiscal 2024 îl poți ajuta de micuțul nostru luptător complet gratuit.

Completează formularul 230 de redirecționare a impozitului pe venit intrând în link-ul următor: https://www.impreunapentruachim.ro/declaratia-230/

Până acum aceste formulare ne-au ajutat foarte mult. Vă rugam să nu rămâneți indiferenți și să ne ajutați și anul acesta. 🙏🏻

Mulțumim!

2024 a fost un an bun! 🙏🏻 Fără internări, fără intervenții, fără tratament, doar terapie, ceea ce e un lucru extraordina...
31/12/2024

2024 a fost un an bun! 🙏🏻 Fără internări, fără intervenții, fără tratament, doar terapie, ceea ce e un lucru extraordinar. ❤️

2025 sperăm să fie și mai bun, mai prosper și cu progres pe toate planurile. 🥰

Vă mulțumim căci și anul acesta ați fost alături de micuțul nostru și ne-am dori să ne fiți alături și anii care urmează. Achim face achiziții și datorită vouă, deoarece prin susținerea voastră îi putem oferi șansa de a face atât de multă terapie de recuperare. 🙏🏻

Am început deja strângerea formularelor 230 de redirecționare a 3,5 % din impozitul pe venit și vă rugăm să îl completați. Este gratuit și pe noi ne ajută enorm.

Puteți completa formularul în link-ul următor: https://www.impreunapentruachim.ro/declaratia-230/

Vă dorim un An Nou plin de realizări! 💫

Știm ca nu am mai scris de foarte multă vreme. Ne cerem scuze pe această cale! Am avut ceva probleme cu pagina și de abi...
09/12/2024

Știm ca nu am mai scris de foarte multă vreme. Ne cerem scuze pe această cale! Am avut ceva probleme cu pagina și de abia acum am reușit să recuperăm datele și să fie din nou funcțională.

În tot acest timp Achim nu a stat degeaba, a continuat terapiile de recuperare, iar starea lui a este una stabilă și evoluția constantă. Progresele sunt tot micuțe, dar nu ne dăm bătuți.

Pentru a ne permite ca micuțul nostru să beneficieze de toate terapiile de recuperare de care are nevoie pentru o calitate a vieții foarte bună avem nevoie de susținere financiară, terapiile, aparatura și suplimentele fiind foarte costisitoare.

Așadar, anul acesta am început colectarea Formularului 230 mai devreme.

Dacă și tu ai obținut venituri în anul fiscal 2024 îl poți ajuta pe micuțul nostru Achim gratuit. Trebuie doar să completezi Formularul 230 de redirecționare a pana la 3,5% din impozitul pe venit.

🔶 Completarea se face foarte simplu:
- accesezi link-ul următor - https://www.impreunapentruachim.ro/declaratia-230/
- Completezi cu datele personale
- Semnezi
- Trimiti

Formularul 230 ajunge la noi gata completat pe e-mail. Este foarte simplu și cel mai important GRATUIT! 🤍

Aceste formulare ne-au ajutat an de an să îi oferim lui Achim tot ce are nevoie pentru o calitate a vieții cât mai bună. Vă rugăm să ne ajutați și anul acesta!

Ne înclinăm cu recunoștință! 🙏🏻

Am reușit să depunem și ultimele formulare 230. 🙏🏻Dorim să mulțumim pe această cale tuturor celor care au decis ca și în...
24/05/2024

Am reușit să depunem și ultimele formulare 230. 🙏🏻

Dorim să mulțumim pe această cale tuturor celor care au decis ca și în acest an să fie alături de micuțul nostru, Achim. ❤️🙏🏻 Sunteți minunați! 🥰

Deși sunt mai puține formulare strânse decât în anii trecuți, încercăm pe cât posibil să ne descurcăm anul acesta cu terapiile. Poate și pentru că din poze Achim arată bine. Din păcate va avea nevoie de terapii o perioadă foarte lungă deoarece nivelul de afectare al creierului său este foarte mare. Fără voi, Achim nu ar fi putut beneficia de atâtea terapii de recuperare.

Terapiile de recuperare îl ajută zilnic să facă mici achiziții și îi conferă o calitate a vieții bună.

Dacă toți cei de pe această pagină ar dona câte 10 lei, astăzi putem strânge 14.000 lei, echivalentul a aproape 3 luni de terapie. ❤️

❤️Cine renunță azi la “o cafea” și îl ajută pe micuțul luptător?🙏🏻

‼️Vă rugăm distribuiți postarea ca să ajungă la cat mai mulți oameni cu suflet mare.
______________________________________
Modalități prin care îl puteți ajuta pe Achim:

📌Pe site direct cu cardul - Donează - Asociatia Impreuna pentru Andrei Achim

📌Transfer bancar
ING Bank
Titular cont: ASOCIATIA IMPREUNA PENTRU ACHIM
RON: RO32INGB0000999911046210
SWIFT: INGBROBU
BIC: INGB

UniCredit BANK
Titular cont: Claudia Luiza Ciodar
RON: RO92BACX0000001817564000

📌Revolut:
+40 751 810 861 / Claudia Luiza Ciodar /

Address

Chiajna
077040

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociatia Impreuna Pentru Achim posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociatia Impreuna Pentru Achim:

Shortcuts

Share