09/09/2026
𝐂𝐞 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐜𝐞 𝐬𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐒̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐬𝐜𝐮?
Rămân, desigur, roboți, senzori, mini-sere, sisteme hidroponice, echipamente, hărți, fotografii și materiale educaționale.
Dar ediția 5.0 ne arată că rămâne mult mai mult de atât.
La Berca și Pătârlagele, rămân două hub-uri și două echipe de robotică pe care copiii le pot duce mai departe.
La Chiojdu, mini-serele, sistemele hidroponice, stațiile meteo și grădina de lavandă vor continua să fie folosite ca resurse de învățare, iar elevii mai mari vor putea deveni mentori pentru cei mai mici.
În Valea Salciei, rămâne Mini Muzeul RoboFosil, construit în jurul unei experiențe în care copiii au descoperit că paleontologia, geologia, robotica și AI-ul pot încăpea în aceeași aventură.
Iar după Aripi pentru viitor rămân date despre biodiversitatea locală, fotografii, un poster științific, experiența cercetării în teren și, poate cel mai important, copii care privesc natura din jurul lor cu alți ochi.
Asta ne-am dorit și anul acesta de la Științescu: nu activități care se termină odată cu finanțarea, ci experiențe care deschid drumuri. 🌱
În patru dintre cele cinci proiecte ale ediției 2026, finanțarea s-a încheiat. Dar robotica merge mai departe. Plantele cresc. Copiii continuă să observe. Echipamentele rămân în comunități. Echipele continuă să lucreze.
Și curiozitatea, odată pornită, e tare greu de oprit. 🚀🔬💚
Mulțumim echipelor care au transformat ideile în experiențe și tuturor celor care fac posibil Fondul Științescu Buzău. Urmează să vă povestim, pe rând, despre fiecare dintre ele..........
Fondul Științescu Buzău 2026 este gestionat de Fundatia Comunitara Buzau și finanțat de Romanian American Foundation și partenerii sponsori locali: ROMOiL 2003, Sly Nutritia, Multiprod Energo, SNICK Ambalaje și Consumabile, Constructii Feroviare Drumuri Poduri SRL, ARC Developments International, Voestalpine Railway Systems Romania, Unimec, Enviro Green, Vopsinel.ro - magazin online de vopsele