12/07/2024
Orfanii de țară sau genialii
Într-o țară unde legile sunt făcute la mișto, copiii supradotați devin orfanii națiunii, luptând să-și găsească locul și să schimbe lumea, în timp ce sistemul îi lasă de izbeliște.
Acum doi ani, am fost la un curs în Italia despre cm să ajutăm copiii cu abilități peste medie. Cifrele arată că peste 16% din populație sunt supradotați, adică cei cu un IQ peste 130. Și apoi sunt excepționalii, copiii-minune care depășesc 2% și apar o dată la câteva generații. Așa spune literatura de specialitate.
În fine, n-am înțeles nimic din cursurile lor, că engleza lor era praf. Bre, am bătut drumul până la voi să-mi dați citate din literatura pe care o mestec pe pâine. Hai să discutăm chestii concrete. Nu tu studii de caz, nimic. I-am lăsat să-și bată gura, am prins ceva italiană și spaniolă. Și gata. La lucrarea de final trebuia să prezentăm un proiect. Eu îl aveam deja. Și-am început așa: Klaus Urban spune: "Nicio națiune nu își poate permite să piardă potențialul intelectual al cetățenilor săi cei mai dotați și talentați."
Dar hai să nu lungim vorba despre copiii cu abilități înalte, că îi știți bine. Poate vă gândiți la olimpicii ăia cu medalii internaționale și naționale. Da, ei sunt supradotați academic. Și punct.
Dar avem și alte categorii: liderii, contestatarii, hiperactivii, cei care încalcă regulile și le contestă. Ăia care nu ridică mâna în clasă, dar mereu pocnesc pixul de bancă sau își scutură genunchii, de parcă îi arde vezica. Gândesc cu voce tare, se iau în gură cu profesorii și critică mereu. Unii sunt super competitivi. Acești copii au o energie debordantă și pot avea simptome de ADHD. Sunt activi, creativi și impulsivi. Au nevoie de strategii pentru canalizarea energiei și concentrare.
Pe astfel de copii îi înțeleg perfect, deși eu am fost un copil calm și la locul lui. Supradotații autonomi preferă să lucreze singuri și sunt autodidacți. Își stabilesc propriile scopuri și sunt motivați intern să le atingă. Pot avea probleme în a lucra în echipă sau a urma instrucțiuni rigide. În fine, ăștia ajung savanți, IT-ști sau manageri. Au nevoie de educație emoțională, altfel ajung mici Hitleri.
Profesorii nu știu cm să-i identifice și îi pun în ultima bancă sau îi cheamă pe părinți la ședințe. Mai este clovnul clasei, care încearcă să învioreze atmosfera, un fel de lider de opinie. Și hipersensibilii, care simt mirosuri de la distanță, au o memorie senzorială ieșită din comun, dar nu excelează la școală. Specialiștii încearcă să-i clasifice din anii '85.
Eu am fost un copil special pentru o tânără învățătoare de 25 de ani, căreia i-am scos peri albi, râzând la fiecare consecință aplicată. Încercam să fiu mediator de conflicte și să negociez comportamente proactive. Astfel de copii au inteligență emoțională ridicată, sunt vizionari și pot fi folosiți în situații de criză. Nu mă refer la Arafat, că nu știu ce fel de elev a fost el. Dar e un super specialist! ( haha, sper să nu mă dea în judecată)
Legea educației de acum răspunde doar unei singure categorii de copii supradotați. În rest, Dumnezeu cu mila. Rămân orfanii țării, care încearcă să-și găsească locul, își asumă riscuri de dragul de a face bine și apoi sunt lăsați de izbeliște. În țara noastră, legile sunt făcute la mișto, și peste 500.000 de copii cu abilități înalte vor rămâne orfani de țară, că nu au o lege care să-i protejeze.
Întrebarea rămâne: se pot adapta copiii cu abilități înalte în sistemul tradițional?
