05/10/2026
„Am transformat mișcarea în joc, zâmbete, provocări pentru memorie și motricitate, lucru în echipă și, mai ales, multă bucurie”, spune Andreea Mezdrea despre atelierele de kinetoterapie pe care le-a făcut săptămâna trecută cu senioarele în tabăra de la Frații Jderi. „Cred cu toată inima că mișcarea nu are vârstă, iar aceste doamne ne demonstrează de fiecare dată cât de frumos este să rămâi activ, curios și cu poftă de viață.”
Ne-au demonstrat-o doamnele noastre din plin și în drumeția la Cascada Lotrișor, la care, fie că au ales un ritm alert de mers, fie un ritm mai molcom, toată lumea a ajuns. Toată lumea. 💪 S-au mai oprit ici-colo, s-au regrupat, au mai spus o poveste și au pornit din nou, amintindu-ne că oboseala nu înseamnă automat abandon.
Ba chiar câteva dintre ele s-au aventurat în altă zi și pe un traseu ceva mai dificil, până la o căbănuță cocoțată sus, pe munte. Drumul era șerpuit, îngust și bolovănos și, recunoaștem, nu a fost tocmai o plimbărică. 😄
Dar nici senioarele noastre nu sunt tocmai niște începătoare. Și-au demonstrat de atâtea ori în viață că pot. Știu foarte bine ce important e să ai încredere în forțele tale în momentele dificile. Iar când mai ai alături și oameni care te așteaptă, te susțin, te fac să râzi, bucuria de a ajunge nu mai este doar a ta. Este a tuturor.
Și despre bucurie, doamnele chiar au multe de zis. Și de cântat! Poate ne spun în comentarii melodiile lor preferate de ascultat în excursii. ❤️
Un proiect susținut de și