24/02/2023
24 februarie
Un an. Plin de lecții de viață, plin de lacrimi și de zâmbete deopotrivă. Tot ceea ce consideram normalitate s-a spulberat peste noapte, un an al poveștilor impresionante, povești care încă se scriu.
Suntem încă aici. Alegem azi să spunem ce a fost frumos în aceste luni. Ducem mai departe povestea lui Ruslan, povestea Vikăi, povestea Anastasiei sau povestea lui Stepan. Copii sau adulți, ei sunt parte din cei aproape 2500 de persoane care au trecut prin centrul de tranzit al Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti - UTCB.
Toate aceste luni au fost despre dedicare din partea tuturor celor care au pornit inconștient pe un drum necunoscut, neștiind cât o să dureze, neștiind dacă sunt pregătiți- viitori ingineri, studenți cu inima largă care s-au dedicat sprijinirii persoanelor ucrainene care au fugit din calea unui război prea dur și prea chinuitor.
Am învățat împreună ce înseamnă o situație de criză, ce înseamnă implicare umanitară, am putut încă puțin de fiecare dată, ne-am luat puterea din fiecare îmbrățișare și din fiecare mulțumire. Ne am jucat, am dansat, am aniversat zile de naștere, a trecut un Paște, a trecut și Crăciunul, ne-am păstrat optimismul și l-am dat mai departe. Am crezut în puterea lui mai bine și am refuzat să ne dăm bătuți, am întocmit rapoarte, am învățat ce înseamnă legislație, ce înseamnă birocrație, am așteptat pe holurile spitalelor. Am cazat zeci de persoane noaptea sau ziua, am învățat ce înseamnă responsabilitatea atâtor sute de vieți și ce înseamnă să asiguri suport permanent.
Cu siguranță niciunii nu am fi fost astăzi aceiași unul fără celălalt. Împreună am învățat aspecte pe care alții omit să le înțeleagă o viață întreagă, poate. Am învățat că binele făcut fără a aștepta ceva în schimb lasă în urmă cele mai frumoase sentimente. Pentru noi, fiecare persoană a însemnat emoție, departe de cifre și statistici. Și au fost atâtea momente în care am spus că renunțăm și nu am făcut-o, oricât de greu ne-a fost, motivul îl poartă fiecare în suflet. Povestea C2 rămâne cu fiecare dintre noi...
Azi suntem aici și promitem să rămânem atât timp cât ceea ce facem rămâne relevant și reușim să ajutăm indiferent de cât de dificil ne este.
EN:
24th of February
One year. Full of life lessons, full of tears and smiles alike. Everything we considered normal was shattered overnight, a year that witnessed many stories that are still being written. We are still here. Today we choose to say what was beautiful these months. We carry on the story of Ruslan, the story of Vika, the story of Anastasia or the story of Stepan. Children or adults, they are part of the nearly 2500 people who have passed through the UTCB-C2 refugee center. All these months were spinning around dedication from everyone who unconsciously got going on an unknown road, unaware of how long it will last, not knowing if they are ready. Future engineers, broad-hearted students who have dedicated themselves to supporting Ukrainian people who have fled a war that is too hard and too tormenting. We learned together what a crisis situation means, what humanitarian work is about, that we could do a little more every time. We took our strength from every hug and from every grateful look. We played, we danced, we celebrated birthdays, Easter passed, then Christmas passed, we kept our optimism and spread it away. We believed in the power of better and we refused to give up, we compiled reports, we learned what legislation means, what bureaucracy means, we waited in the hospitals’ hallways. We have accommodated hundreds of people day or night, we have learned what it means to be responsible for every single person. We have learned what it means to provide constant support.
No one would be the same today without the others. Together we have learned things that perhaps the rest fail to understand for a lifetime. We have learned that helping without expecting anything in return leaves behind the most beautiful feelings. We leave behind the numbers and statistics, for us every person is about emotion. And there were so many moments when we said we would give up and we didn’t. No matter how hard it got, the reason to go on remains hidden in our hearts. The C2 story is taken further with each of us.
Today we are here and we promise to stay as long as what we do remains relevant and as long as we manage to help, no matter how difficult it is.
