01/06/2026
Marea Neagră într-o arhitectură de securitate întărită: minilaterale, convergența puterilor mijlocii, rolul critic al puterilor minore
Susținerea lumii bazate pe reguli, în actualele vremuri de turbulențe securitare, reclamă, deopotrivă, elemente consacrate de continuitate și pe cele de adaptare, transformare, evoluție în raport atât cu mediul de securitate, încărcat și saturat de amenințări, riscuri și vulnerabilități, amplificate de războiul cognitiv informațional și mai ales de evoluțiile tehnologice – tehnologii disruptive și elemente de salt tehnologic, îmbrățișate fără a avea studiul de impact al efectelor asupra omului, societății, politicului și relațiilor internaționale.
Și cm incertitudinea a devenit o constantă, iar neprevăzutul și chiar surpriza un cotidian, statele mijlocii și puterile minore sunt obligate să-și adapteze politicile securitare prin crearea de complementarități și proiecte convergente suplimentare față de abordarea consacrată a securității tradiționale, bazată, în cazul României, pe cei trei piloni – Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, apartenența și relevanța greutății strategice în cadrul NATO și statutul de membru al UE, cu un nivel de ambiție de creștere a relevanței la nivelul Uniunii.
Astfel, aranjamentele regionale devin punct cheie, într-o arhitectură întărită cu parteneriate strategice, minilaterale, convergența și solidaritatea puterilor mijlocii și un rol critic tot mai relevant al puterilor minore. Pe această bază, crește relevanța Mării Negre ca punct de interes și de pornire în edificarea formatelor securității europene și a substanței viitoarei relevanțe a Europei ca putere globală, cu caracteristici specifice constructului post-modern, multistratificat și cu geometrie variabilă a elementelor de putere tradițională.Marea Neagră într-o arhitectură de securitate întărită: minilaterale, convergența puterilor mijlocii, rolul critic al puterilor minore
Susținerea lumii bazate pe reguli, în actualele vremuri de turbulențe securitare, reclamă, deopotrivă, elemente consacrate de continuitate și pe cele de adaptare, transformare, evoluție în raport atât cu mediul de securitate, încărcat și saturat de amenințări, riscuri și vulnerabilități, amplificate de războiul cognitiv informațional și mai ales de evoluțiile tehnologice – tehnologii disruptive și elemente de salt tehnologic, îmbrățișate fără a avea studiul de impact al efectelor asupra omului, societății, politicului și relațiilor internaționale.
Și cm incertitudinea a devenit o constantă, iar neprevăzutul și chiar surpriza un cotidian, statele mijlocii și puterile minore sunt obligate să-și adapteze politicile securitare prin crearea de complementarități și proiecte convergente suplimentare față de abordarea consacrată a securității tradiționale, bazată, în cazul României, pe cei trei piloni – Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, apartenența și relevanța greutății strategice în cadrul NATO și statutul de membru al UE, cu un nivel de ambiție de creștere a relevanței la nivelul Uniunii.
Astfel, aranjamentele regionale devin punct cheie, într-o arhitectură întărită cu parteneriate strategice, minilaterale, convergența și solidaritatea puterilor mijlocii și un rol critic tot mai relevant al puterilor minore. Pe această bază, crește relevanța Mării Negre ca punct de interes și de pornire în edificarea formatelor securității europene și a substanței viitoarei relevanțe a Europei ca putere globală, cu caracteristici specifice constructului post-modern, multistratificat și cu geometrie variabilă a elementelor de putere tradițională.
