02/10/2026
Câteodată se întâmplă să ne aflăm în mijlocul unui conflict. Fie el în legătură cu o altă persoană sau cu o situație în care trebuie să alegem cm să procedăm, nu e mereu evident „cum să facem, ca să fie bine pentru toată lumea”.
Psihologul american Marshall Rosenberg ne propune Comunicare Nonviolentă (prescurtată adesea CNV), o metodă care este menită să fluidizeze modul de comunicare pe care îl avem cu noi înșine, dar și cu cei din jur. Astfel, acțiunile noastre au cele mai mari șanse să ne aducă mai aproape de soluții cu adevărat mulțumitoare.
Metoda Comunicării Nonviolente se bazează pe următorii 4 pași:
1. Observarea faptelor
Primul pas este separarea faptelor concrete de opiniile și impresiile pe care faptele ni le trezesc.
Este important să nu confundam realitatea cu judecăți de valoare (bun, rău, prea vesel, nerespectuos, etc.) pentru că dacă cealaltă persoană nu este de acord cu părerea noastră, comunicarea se poticnește în „cine are dreptate” și nu ajungem la esența conflictului în momentul de față.
Exemplul 1: „Te-am rugat să-mi ții locul și când m-am întors, stătea X deja acolo.”
În loc de: „Văd că nu-ți pasă de mine, dacă ai lăsat-o pe X să-mi ia locul.”
Exemplul 2: „Am lăsat proiectul pe ultima sută și nu am reușit să termin la timp.”
În loc de: „Nu sunt în stare de nimc! Uite, nici măcar proiectul nu l-am putut face cm trebuie.”
👉 Tip: Poți să-ți imaginezi că ești o cameră video care înregistrează ce se întâmplă, ca să nu cazi în capcana interpretărilor.
2. Identificarea emoțiilor
Odată ce am determinat care este realitatea obiectivă, putem trece la pasul următor: emoțiile.
Evenimentele prin care trecem ne trezesc emoții și este important să nu le confundăm cu gândurile pe care le avem.
👉 Gândurile se pot masca drept sentimente și le putem depista foarte ușor: dacă vrem să spunem „simt că”, „mă simt ca și cum”, ”mă simt de parcă”, acestea sunt de fapt gânduri.
Cele 4 emoții de bază sunt frica, tristețea, fericirea și furia și au diverse forme de intensitate. Tristețea se poate manifesta de la dezamăgire, până la mâhnire și disperare, spre exemplu.
-> Ele sunt adesea acompaniate de trăiri fizice care pot diferi de la persoană la persoană, dar care ne pot da indicii clare despre ce se întâmplă în interiorul nostru, chiar și atunci când nu știm exact ce simțim. Frica se poate manifesta prin mâini care transpira, puls accelerat, un nod în gât, etc și merită să acordăm atenție felului în care corpul nostru ne transmite fiecare emoție.
👉 Emoțiile sunt trezite în corpul nostru de către stimuli, nu de către persoane.
Exemplul 1: „Te-am rugat să-mi ții locul și când m-am întors, stătea X deja acolo. Mă simt tristă.”
În loc de: „Văd că nu-ți pasă de mine, dacă ai lăsat-o pe X să-mi ia locul. Din cauza ta sunt tristă.”
Exemplul 2: „Am lăsat proiectul pe ultima sută și sunt dezamăgit că nu am reușit să termin la timp.”
În loc de: „Nu sunt în stare de nimc! Uite, nici măcar proiectul nu l-am putut face cm trebuie. Mă simt ca un ratat.”
3. Identificarea nevoilor
Emoțiile sunt mesagerele corpului despre nevoile pe care le avem, care nu sunt satisfăcute (frică, tristețe, furie) și care sunt satisfăcute (bucurie).
👉 Nevoile sunt universale (toți avem aceleași nevoi) și sunt abstracte. Adică nu am nevoie de ciocolată, am nevoie de alinare. Alinarea poate să fie asigurată de mai multe strategii nu doar de una singură. O îmbrățișare, un film, un apel de la un prieten, toate acestea ar putea să ne satisfacă nevoia de alinare.
Marshall Rosenberg a identificat 9 categorii de nevoi: de afecțiune, de subzistență, de autonomie (libertate), de sens, de empatie (înțelegere), de recreere (distracție), de protecție (fizică și emoțională), de apartenență (comunitate), de auto-exprimare (creativitate).
Tot ce facem se trage dintr-o nevoie pe care încercăm să o satisfacem, adică toate acțiunile au un scop.
Când exprimăm o nevoie nesatisfăcută în legătură cu o observație făcută, nu dăm vina pe cealaltă persoană, ci ne facem înțeleși prin prisma unei experiențe comune. Și cealaltă persoană știe cm e să ai nevoie de empatie sau de autonomie.
Exemplul 1: „Te-am rugat să-mi ții locul și când m-am întors, stătea X deja acolo. Mă simt tristă pentru că am nevoie de grijă.”
În loc de: „Văd că nu-ți pasă de mine, dacă ai lăsat-o pe X să-mi ia locul. Din cauza ta sunt tristă, pentru că nu ai ținut cont de ce te-am rugat.”
Exemplul 2: „Am lăsat proiectul pe ultima sută și sunt dezamăgit că nu am reușit să termin la timp pentru că am nevoie să pot depinde pe mine însumi (autonomie).”
În loc de: „Nu sunt în stare de nimc! Uite, nici măcar proiectul nu l-am putut face cm trebuie. Mă simt ca un ratat pentru că nu știu cm altfel să îmi dovedesc că nu-i adevărat.”
👉 Mai multe emoții pot fi activate de același stimul și pot să ne atragă atenția asupra mai multor nevoi neîmplinite.
4. Formularea cererilor
Dacă mi-e clar ce nevoi nu sunt împlinite în circumstanța de față, pasul următor este să încerc o altă strategie decât ce am încercat deja. Adică voi formula o rugăminte pe care mi-o voi adresa mie însumi sau unei alte persoane.
Această rugăminte este formulata cât mai concret : ce anume exact vrei să fac și când? Cererea este mereu forumlată cu un verb la afirmativ, nu la negativ pentru a fi cât mai clar ce vrem de fapt. „Nu mai da cu pixul în masă” poate la fel de bine să însemne „Dă cu pixul în sticlă”, dar este mult mai eficient să cerem de la început ”Te rog să păstrezi liniștea”.
👉 O cerere nu este o exigență: nimeni nu este obligat să accepte propunerea. „Da”-ul nu poate fi acordat, decât dacă cererea respectiva satisface și nevoile celui care o primește.
Celălalt ne poate spune ce nevoie nu e satisfăcută de rugămintea noastră și putem căuta o alternativă care să funcționeze pentru toată lumea. Dacă nu putem găsi o soluție de comun acord, este responsabilitatea noastră să ne satisfacem nevoia în alt fel : ori căutăm o altă persoană pentru a face acțiunea cerută, ori ne satisfacem singuri acea nevoie dacă se poate, ori căutăm o altă strategie care să ne mulțumească nevoia în cauză.
Exemplul 1: „Te-am rugat să-mi ții locul și când m-am întors, stătea X deja acolo. Mă simt tristă pentru că am nevoie de grijă. Data viitoare, spune-mi, te rog, din start dacă nu dorești să-mi păzești locul.”
În loc de: „Văd că nu-ți pasă de mine, dacă ai lăsat-o pe X să-mi ia locul. Din cauza ta sunt tristă, pentru că nu ai ținut cont de ce te-am rugat. Dacă data viitoare, nu îmi ții locul, nu mai vorbesc cu tine.”
Exemplul 2: „Am lăsat proiectul pe ultima sută și sunt dezamăgit că nu am reușit să termin la timp pentru că am nevoie să mă pot baza pe mine însumi (autonomie). La urmoătorul proiect am să cer ajutor cu cel puțin o săptămână înainte de data limită, dacă văd că din nou las totul pe ultimul moment.”
În loc de: „Nu sunt în stare de nimc! Uite, nici măcar proiectul nu l-am putut face cm trebuie. Mă simt ca un ratat pentru că nu știu cm altfel să îmi dovedesc că nu-i adevărat. La următorul proiect, chiar o să-mi dau silința.”
👉 Comunicarea Nonviolentă este mai degrabă un fel de a aborda o situție, decât un limbaj strict de care trebuie să ne ținem. Chiar dacă nu urmăm cu voce tare cele 4 etape când interacționăm cu cineva, cel mai important este să reușim să auzim nevoile celuilalt și să ne facem auzite nevoie noastre, pentru că odată ce există acestă punte, se vor găsi multiple soluții creative pentru a satisface nevoile tuturor.
Spor la exersat!
Informațiile din acest articol se datorează traningului european Erasmus+ ”ConnectYON Makers” care a avut loc in Polonia în vara lui 2026.
