09/10/2026
Cum devii navigator de pacienți? Ce trebuie să studiezi și unde te poți forma? Sunt întrebări pe care le primim tot mai des și ne bucură interesul pentru această profesie, aflată în plină dezvoltare în România.
Până pe 18 octombrie 2026 sunt deschise înscrierile pentru cea de-a V-a serie a programului postuniversitar de formare a navigatorilor de pacienți, organizat de Facultatea de Biologie Universitatea Bucuresti, în parteneriat cu UMF „Carol Davila”.
Dar ce presupune, concret, această formare? Cine se poate înscrie? Ce învață viitorii navigatori și cm este organizat programul?
Conf. univ. dr. Bianca Galateanu, coordonatoarea programului, explică toate aceste aspecte într-un interviu despre pregătirea viitorilor navigatori de pacienți.
La Asociația C.O.M.P.A.S., credem că dezvoltarea acestei profesii începe cu o formare solidă. Avem nevoie de mai mulți navigatori de pacienți, dar mai ales de oameni pregătiți să își asume responsabilitatea acestui rol.
Te gândești să devii navigator de pacienți sau cunoști pe cineva interesat?
Citește articolul integral, află ce presupune programul și care sunt pașii pentru înscriere: 👉 https://asociatiacompas.ro/in-noul-an-universitar-2026-2027-incepe-un-nou-curs-postuniversitar-de-formare-a-navigatorilor-de-pacienti/
Iar dacă știi pe cineva căruia i s-ar potrivi această profesie, trimite-i articolul. Poate fi începutul unui nou drum profesional.