10/01/2026
Pe 8 ianuarie s-au împlinit 153 de la naşterea lui Iuliu Maniu. Iuliu Maniu, cel care s-a sacrificat pentru salvarea şi reîntregirea României, deşi ştia că urma să ajungem pe mâna sovieticilor. Un Charles de Gaulle al României, pe care ocupantul rus şi acoliţii locali au încercat, tocmai de aceea, să îl arunce în uitare. Mormântul lui este în continuare necunoscut.
Dan Pavel descrie astfel rolul lui Maniu în timpul celui de al doilea război mondial: «Pentru şeful celui de-al Treilea Reich, Maniu era potenţialul şef de stat inamic, premierul „guvernului din umbră” al opoziţiei româneşti, care acţiona în propria sa ţară, aliată cu Germania – nu din exil la Londra –, iar nu un simplu „agent britanic”», cm a fost acuzat de comunişti. «Opoziţia română condusă de Iuliu Maniu şi guvernul britanic condus de Churchill reprezentau rezistenţa europeană împotriva lui Adolf Hi**er şi a agresiunii naziste.» Din cauza stării de război apărute între România şi Regatul Unit, legăturile nu mai putea fi păstrate decât indirect, prin «membrii SOE», care «erau colaboratorii lui Maniu». «„toate aceste grupuri sunt puse sub conducerea lui Maniu”./.../ el administra şi fondurile alocate prin buget de guvernul britanic pentru mişcarea de rezistenţă, el făcea deconturile pentru cei care făceau cheltuieli pe teren, iar la sfârşitul misiunii avea să le înapoieze britanicilor fondurile necheltuite (spre surprinderea unora), ceea ce contrazice flagrant supoziţia că era „agent plătit”».
Pe 29 noiembrie 1942, Maniu primeşte, prin trei emisari ai guvernului englez paraşutaţi (operaţiunea Autonomous) «un mesaj (unul de o gravitate extremă, care dovedea că britanicii şi americanii îşi încălcau obligaţiile care decurgeau din The Atlantic Charter, semnată de Churchill şi Roosevelt, în august 1941, la Newfoundland/.../)». Conform lui Ivor Porter, scopul misiunii era să îl «„informeze pe Iuliu Maniu, liderul opoziţiei române, că România devenise o chestiune de resortul sovieticilor şi că singura cale ce-i mai rămăsese era capitularea necondiţionată în faţa Armatei roşii. Cu toate acestea, Maniu, anglofil îndârjit, a ignorat mesajul şi a continuat pregătirile pentru lovitura antigermană ce avea să grăbească victoria noastră asupra Reichului. Nici măcar progermanul mareşal Antonescu nu credea că Occidentul a abandonat România/.../”». Maniu, de altfel, a refuzat să părăsească România şi nu a dat curs invitaţiei lui Winston Churchill de a forma un guvern în exil la Londra.
Acelaşi Ivor Porter, diplomat şi ofiţer britanic, îşi formează părerea despre Maniu «după ce îl întâlneşte şi vorbeşte cu el, la 24 august. Când, în cursul conversaţiei, Maniu l-a întrebat dacă ar fi fost posibil să fie aduşi două mii de paraşutişti în România, Porter îşi aminteşte că „s-a auzit o explozie. Ferestrele s-au zguduit. Am fost împins cu scaun cu tot. Ministrul [Grigore Niculescu-Buzeşti] şi cu mine ne-am aplecat capetele pe masă(…) Numai Maniu a rămas nemişcat; când am ridicat capul, aştepta să-mi continui fraza… Mă întrebam dacă s-ar găsi atâţia pentru tot Orientul Mijlociu. M-a întrerupt ca să-mi spună că înţelesese. Mi-a mulţumit şi când mi-a zâmbit mi-am dat seama de ce omul acesta se bucura de sprijin atât de larg. De asemenea, părea că înţelesese pe loc punctul meu de vedere. Am realizat în acel moment că, dacă am fi reuşit să luăm legătura în decembrie trecut, dacă Chas [Lt. Col. A. G. de Chastelaine] ar fi stat în preajma sa, în toate aceste opt luni, lovitura de stat ar fi putut avea loc mult mai devreme.”» (Mihaela Bărbuş, în ILD)
Pentru citatele din Dan Pavel, «Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei», Bucureşti: Academia Civică, 2023, pp. 268-269; 306-307 şi 309-310.
Sursa foto: arhiva personală (Tyne Cot Cemetery – Tyne Cot Memorial; Ieper, Belgium; Sighet, Cimitirul Săracilor)
