23/08/2026
Dacă e august, Coroana ține România de partea bună a istoriei!
Există în istoria României două zile de august, despărțite de 28 de ani și de două războaie mondiale, care au așezat Coroana în fața unor decizii fundamentale pentru destinul țării: 27 august 1916 și 23 august 1944. În ambele momente, România se afla la o răscruce istorică, iar Regii săi au pus interesul național, datoria față de țară și viitorul românilor mai presus de legăturile personale, de presiunile externe și de riscurile pe care și le asumau.
La 27 august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial împotriva Austro Ungariei, alături de Antantă, într-un moment în care idealul unirii românilor din Transilvania și Bucovina cu Regatul României devenise obiectivul major al politicii naționale.
Pentru Regele Ferdinand I, hotărârea a avut și dimensiunea unui sacrificiu personal extraordinar. Născut în familia de Hohenzollern Sigmaringen, la 24 august 1865, și format într-un mediu german, Ferdinand a ales România, țara căreia îi jurase credință și pe care o conducea ca Rege, chiar dacă această alegere îl așeza în tabăra adversă Germaniei și propriei sale familii.
Alegerea din august 1916 a devenit una dintre marile probe ale domniei lui Ferdinand și, în același timp, una dintre marile demonstrații ale sensului pe care Monarhia Română îl dădea datoriei față de stat și națiune. Regele a rămas alături de țară în anii cumpliți care au urmat, când Bucureștiul a fost ocupat, autoritățile statului și Familia Regală s-au retras la Iași, iar existența României ajunsese să depindă de rezistența din Moldova.
Ferdinand a susținut Armata Română în marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, precum și rezistența de pe linia Focșani, Nămoloasa, Galați. În 1918, Regele a refuzat să ratifice și să promulge Tratatul de pace de la București, impus României de Puterile Centrale, păstrând astfel deschisă poziția juridică a statului român în perspectiva încheierii războiului și a viitoarelor negocieri de pace.
La capătul acestor sacrificii a venit anul 1918, când Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu România, iar Ferdinand a intrat în istorie drept Regele Întregitor. La 1 Decembrie 1918, Regele Ferdinand și Regina Maria reveneau în București în chiar ziua în care, la Alba Iulia, se împlinea marele ideal al unității naționale. Patru ani mai târziu, la 15 octombrie 1922, Ferdinand și Maria erau încoronați la Alba Iulia ca suverani ai României Mari.
Peste 28 de ani, într-un alt august dramatic, nepotul Regelui Ferdinand avea să se confrunte cu una dintre cele mai grele decizii luate vreodată de un suveran român.
La 23 august 1944, România se afla într un război devenit catastrofal, alături de Germania nazistă și de puterile Axei, în timp ce frontul ajunsese pe teritoriul țării, iar continuarea conflictului amenința existența statului român. Basarabia și nordul Bucovinei fuseseră din nou ocupate de Armata Roșie, frontul din Moldova se prăbușea, iar Bucureștiul risca să devină teatrul confruntării dintre trupele germane și cele sovietice.
În acest context, Regele Mihai I, la numai 22 de ani, și-a asumat o decizie de care depindeau viețile a sute de mii de români, existența statului și poziția României la sfârșitul războiului.
În după-amiaza zilei de 23 august, Regele i-a cerut mareșalului Ion Antonescu asumarea imediată a ieșirii României din războiul purtat împotriva Națiunilor Unite. Refuzul mareșalului de a acționa imediat a determinat punerea în aplicare a celei de a doua variante pregătite de Rege, de liderii opoziției democratice și de militarii implicați în acțiune. Regele Mihai a dispus arestarea lui Ion Antonescu, a numit un nou Guvern condus de generalul Constantin Sănătescu și-a adresat țării proclamația care anunța schimbarea fundamentală a politicii României.
Armata Română a răspuns chemării Regelui și a început lupta împotriva trupelor germane. În zilele următoare, militarii români au participat la eliberarea teritoriului național, iar campania a continuat pentru recuperarea Transilvaniei de Nord și apoi pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la încheierea războiului în Europa.
Rolul Regelui Mihai în actul de la 23 august a fost recunoscut inclusiv de Statele Unite ale Americii. Președintele Harry S. Truman i-a conferit Regelui Mihai Legiunea de Merit în grad de Chief Commander, una dintre cele mai importante distincții militare americane acordate unui conducător străin.
Citația Casei Albe consemna că Regele Mihai, acționând „din propria lui inițiativă” și asumându-și riscuri personale uriașe, a dat semnalul acțiunii de la 23 august și, prin hotărârea sa, a adus „o contribuție extraordinară la cauza libertății și democrației”.
Mărturia lui Corneliu Coposu, participant la evenimente și colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu, completează imaginea acelui moment. Seniorul explica faptul că, până în după amiaza zilei de 23 august, existau două variante pentru scoaterea României din război: armistițiul realizat de Antonescu, cu sprijinul Regelui, al opoziției și al Armatei, sau asumarea acestei responsabilități de către Rege, opoziție și Armată, prin îndepărtarea mareșalului în cazul refuzului său.
Concluzia lui Corneliu Coposu a rămas una dintre cele mai puternice caracterizări ale momentului: „Actul de la 23 august 1944 va rămâne în istorie ca un act indispensabil, util şi salvator pentru existenţa şi viitorul României.”
Privite împreună, cele două momente istorice exprimă aceeași concepție despre rostul Coroanei. În august 1916, Ferdinand a așezat datoria față de România deasupra originii sale germane și a susținut intrarea țării în război alături de Antantă, deschizând drumul care avea să ducă, prin sacrificii uriașe, la România Mare. În august 1944, Mihai și-a asumat responsabilitatea scoaterii țării din alianța cu Germania lui Hi**er și trecerea Armatei Române în lupta împotriva trupelor germane, deschizând drumul spre eliberarea Transilvaniei de Nord și participarea României la înfrângerea Germaniei naziste.
Ferdinand a rămas în istorie drept Întregitorul, iar Mihai avea să plătească alegerea și rezistența sa față de comunizare câțiva ani mai târziu, când presiunea sovietică și instaurarea regimului comunist au dus la abdicarea sa forțată din 30 decembrie 1947 și la plecarea în exil.
Coroana Română rămâne astfel legată de două dintre marile răscruci ale secolului XX, iar luna august poartă memoria unor hotărâri prin care doi Regi ai României au înțeles exercitarea puterii ca serviciu, datorie și sacrificiu pentru Națiune.
Regele Ferdinand a ales România în august 1916, iar Regele Mihai a ales salvarea României în august 1944, fiecare asumându-și, în împrejurările dramatice ale timpului său, răspunderea unei hotărâri care avea să schimbe cursul istoriei naționale.
De aceea, pentru România, memoria zilelor de 27 august 1916 și 23 august 1944 vorbește despre sensul profund al Coroanei Române: continuitatea statului, responsabilitatea Suveranului și datoria față de Țară.
Dacă e august, Coroana ține România de partea bună a istoriei!
27 august 1916, Regele Ferdinand I.
23 august 1944, Regele Mihai I.
Două generații ale Dinastiei Române, două răscruci ale istoriei și aceeași datorie supremă față de România.
Trăiască Coroana Română!
