30/09/2024
La invitația Ambasadei Franței în România, o delegație a Asociației SOS Infertilitatea a participat în data de 25 septembrie 2024 la o întâlnire cu o delegatie a Agenției Franceze pentru Adopții (AFA), condusă de directoarea acestei instituții, doamna Magali Lavie-Badie, alături de doamnele Liliana Mingita, psiholog AFA, și Oksana Podetti, responsabil al Serviciului Internațional al AFA.
Delegația SOS Infertilitatea a fost compusă din:
Nicole-Amélie Brunel, președinta si voluntară a Asociației SOS Infertilitatea, persoană care a fost atestată pentru adopție în perioada 2012-2013 dar nu i s-a prezentat niciun copil și nu a fost niciodată contactată de autorități pe toată durata atestatului, astăzi mamă a unui copil biologic;
Cristina-Oana Borșova, voluntară a SOS Infertilitatea, mamă a unui copil adoptat;
Diana-Mădălina Crăciun, voluntară a SOS Infertilitatea, mamă a doi copii adoptați și a unui copil biologic.
În cadrul întrevederii, care a avut loc la sediul Ambasadei Franței în București, reprezentantele Agenției Franceze pentru Adopții și-au prezentat instituția și au dorit să cunoască și pozițiile părinților adoptatori, alături de celelalte întâlniri cu oficialitățile române pe care le-au avut pe parcursul vizitei în România.
Reprezentantele Asociației au povestit propriile parcursuri, subliniind dificultățile dar și bucuriile cu care te confrunți în provocatorul proces al adopției și al vieții cu copiii adoptați, dar și observații de ordin general, pe care le-au dobândit în interactiunea de mai bine de un deceniu cu numeroși alti părinți adoptatori, voluntari ai Asociației. Am lămurit și am nuanțat numeroase aspecte referitoare la copiii aflați în sistemul de protecție specială din România, prezentând situația în mod realist, fără să o edulcorăm.
Asociația SOS Infertilitatea desfășoară din 2012 campania „Vrem SĂ PUTEM adopta copii!”, propunând modificări ale legislației naționale, întâlnindu-se cu oficialii responsabili din domeniul adopției, participând la toate dezbaterile și evenimentele pe subiect la care a fost invitată, furnizând testimoniale și puncte de vedere presei și oferind un cadru de comunicare și informare despre adopție în cea mai mare comunitate pe acest subiect, grupul Facebook „Adopție copii România”, care în prezent are peste 22.000 de membri activi.