03/07/2026
În „Madame Bovary”, prostia nu este o simplă slăbiciune de caracter. Este o placă de plumb care acoperă tot, cuprinde tot, înăbușă tot.
E grea, apăsătoare, sufocantă și, în cele din urmă, ucigătoare. Emma se sinucide, Charles moare de inimă rea.
Pe Emma o exasperează prostia mediocră, plicticoasă și credulă a soțului ei. O înțelegem că vrea să evadeze. Numai că evadează prost. Hrănită cu romane siropoase și cu fraze mari despre pasiune, nimerește din lac în puț: Rodolphe Boulanger și Léon Dupuis nu sînt soluții, ci alte forme ale prostiei, mai lucioase și mai seducătoare.
Iar intelectualii locului, abatele Bournisien și Monsieur Homais, întruchipează perfect două prostii rivale: cea clericală și cea „progresistă”, „științifică”, vanitoasă și găunoasă.
Flaubert nu scrie doar despre adulter sau viață provincială. Scrie despre prostia care sufocă, despre clișeele care iau locul gîndirii și despre ideile de-a gata care pot distruge o viață.
Pe 6 iulie voi ține un webinar live despre această formă apăsătoare, lipicioasă și mortală a prostiei.
