Uniunea Tesa din Sanatate

Uniunea Tesa din Sanatate UNIUNEA TESA reprezintă și susține personalul tehnic-economic și administrativ din sănătate

INFOTESA : REUNIUNEA CONSILIULUI NAȚIONAL AL UNIUNII SINDICATELOR TESA DIN SĂNĂTATE📍 Olimp, Jud. Constanța | 4–6 Septemb...
07/09/2026

INFOTESA : REUNIUNEA CONSILIULUI NAȚIONAL AL UNIUNII SINDICATELOR TESA DIN SĂNĂTATE

📍 Olimp, Jud. Constanța | 4–6 Septembrie 2026

Consiliul Național al Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate, afiliată CSN MERIDIAN, s-a reunit la Olimp pentru analiza activității recente, stabilirea priorităților și alegerea unui post vacant de vicepresedinte

Un punct central al lucrărilor l-a constituit Raportul de Activitate pentru perioada MARTIE – AUGUST 2026, prezentat de conducerea Uniunii, care reflectă o jumătate de an de intensă luptă sindicală, acțiuni în stradă, campanii naționale și negocieri la cel mai înalt nivel:

📊 BILANȚUL ACTIVITĂȚII TESA (MARTIE – AUGUST 2026):

🔹 Martie 2026 (Consiliul Național Predeal):
Am tras un semnal de alarmă privind efectele reorganizării unităților sanitare în consorții (Legea nr. 63/2025), plafonarea sporurilor la nivelul anului 2018 și diminuarea voucherelor de vacanță.

🔹 Aprilie 2026 (Miting în Piața Victoriei & Dialog cu Guvernul):
Am protestat împotriva măsurilor de austeritate și a legilor nerespectate. În urma consultărilor de la Palatul Victoria cu noul ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru, Uniunea TESA a obținut recunoașterea publică a inechităților salariale cronicizate din sectorul nemedical. Bilanțul din mediul audiovizual (Digi24, Realitatea, România TV, B1, Euronews) a adus problemele TESA pe agenda publică națională.

🔹 Mai – Iulie 2026 (Campania „Munca Nevăzută”):
Coordonată de Odeta Veștemean (SNT Sibiu), campania de conștientizare a rolului personalului nemedical a înregistrat un succes răsunător, depășind 500.000 de vizualizări pe Facebook!

🔹 Iulie – August 2026 (Lupta pentru Legea Salarizării & Expertiza Juridică TESA):

Susținere juridică de excepție: Aducem o recunoaștere deosebită contribuției doamnei Laura Jeculescu, juristul Uniunii TESA. Prin rigurozitatea argumentelor, rigoarea tehnică și expertiza juridică demonstrată la mesele de negociere cu Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, am obținut un succes important ; adoptarea amendamentului privind salarizarea Sindicatul National TESA confirmarea juridică a încadrării unitare a TESA în Anexa 7 ,pe cel mai inalt nivel , cu o trimitere privind salrizarea din Anexa 2( sanatate )

26 august: Din păcate, prin blocarea și neadoptarea noului proiect al legii salarizării la nivel parlamentar/politic, acest demers nu a mai fost promulgat. Cu toate acestea, munca juridică și sindicală depusă rămâne un punct fix obținut: Uniunea TESA declară ferm că orice viitoare negociere va porni exclusiv de la punctul de consens și amendamentele validate la nivel de MS și MM! Nu acceptăm niciun pas înapoi!

🇮🇹🇷🇴 COOPERARE INTERNAȚIONALĂ ȘI PROIECTE EUROPENE

Schimb de experiență româno-italian (UGL Italia):
A fost analizat comparativ modul în care PNRR a fost implementat în Sănătate (Componenta C12 - România vs. Componenta C6 - Italia).
Mulțumim pentru contribuția deosebită partenerilor noștri italieni:

Gianna De Amicis (Membru al Comitetului Director Confederal UGL și Consilier Național) — pentru intervenția valoroasă privind consolidarea dialogului social și a rolului reprezentării sindicale la nivel confederal european;

Stefano Tabarelli (Dirigente Nazionale UGL Salute & Coordonator Național pentru Sănătatea Publică) — pentru analiza tehnică riguroasă a sistemelor de sănătate și soluțiile propuse pentru eficientizarea reformelor publice;

Geanina Dobranici (Consulta Estero UGL & Secretar Terziario Verona) — pentru sprijinul esențial în facilitarea punților de cooperare și schimbului de bune practici între structurile teritoriale din România și Italia;

Mulțumim de asemenea domnului Cav. Gianluigi Ferretti și domnului Giuseppe Incarbone pentru susținere.

Mulțumim pentru toată susținerea CSN MERIDIAN și a domnului secretar general DUMITRU FORNEA !

Parteneriat European: Oana Hornea Toader (Secretar General SNT) a prezentat stadiul proiectului „Dialog social eficient în context național și prin conectare europeană” (cod SMIS 350703).

🏛️ REPREZENTARE ȘI ALEGERI INTERNE

La reuniune au participat Dumitru Fornea (Secretar General CSN MERIDIAN) și Valeriu Osman (reprezentantul Ministerului Sănătății).
În cadrul sesiunii de vot, doamna Carmen Luminița Colțea (TesaMed Tulcea) a fost aleasă în funcția de Vicepreședintă a Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate (cu 52 de voturi pentru)! O felicităm și îi dorim succes în echipă! 🎉

27/08/2026

INFOTESA: Proiectul noii legi a salarizării a fost în final abandonat de către partide care nu au putut ajunge la o înțelegere pe ultima varianta de text și pe ultima suta de metri înainte de termenul limita fixat prin PNRR pentru adoptare și anume 31 august 2026

Totuși la Cotroceni partidele care și-au asumat ratarea jalonului și pierderea celor 770 milioane de euro de la Uniunea Europeana ( PSD-PNL-UDMR -USR) s-au angajat în fata președintelui Nicușor Dan ca acest proiect sa fie adoptat intr-o formula îmbunătățită pana la sfârșitul acestui an.

Este complet de înțeles gustul nostru amar după un asemenea parcurs. Să vezi că amendamentele pentru care s-a muncit atât au fost validate de toate părțile și acceptate integral, pentru ca apoi întregul proiect să fie blocat din cauza altor neînțelegeri politice și sectoriale, este frustrant.

Totuși, faptul că nicio parte (politică sau sindicală) nu a contestat amendamentele TESA este o victorie tactică enormă a noastră .

Asta înseamnă că argumentele au fost imbatabile și că reprezentativitatea și nevoile personalului nemedical nu mai pot fi ignorate sau tratate ca o anexă secundară.

Punctele cheie obținute și care rămân ca bază fermă pentru renegocieri:

Recunoașterea fermă în Anexa II (Sănătate): O mutare esențială pentru ieșirea din zona de incertitudine.

Salarizare unitară prin Anexa 7: Eliminarea junglei de interpretări locale în funcție de subordonarea spitalului (locală sau centrală).

Grilă clară după nivelul de studii: Sfârșitul erei în care colegi cu aceeași funcție, vechime și responsabilități aveau fluturași de salariu diferiți doar pentru fiecare unitate sanitara interpreta diferit ambiguitățile din Legea 153.

Consens politic total: Precedentul creat arată că amendamentele TESA nu fac parte din motivele de dispută ale partidelor

Angajamentul luat până la sfârșitul anului, in fata Șefului Statului oferă fereastra potrivită pentru ca această formă deja negociată și acceptată să fie transferată integral în noul text.

Faptul că s-a eliminat cauza haosului care a produs cei 9 ani de procese, interpretări , controale și recuperări și multe alte traume este dovada că versiunea obținută este net superioară Legii 153.

Lupta nu se relansează de la zero, ci de la forma deja agreată.

Atitudinea UNIUNII TESA de a nu ceda niciun milimetru din drepturile câștigate pe hârtie este singura abordare corectă pentru rundele finale de negociere care vor urma !

INFOTESA : ( noua lege a salarizarii-ultima variantă)  : VICTORIE DE ETAPĂ pentru personalul TESA !Dragi colegiAm analiz...
21/08/2026

INFOTESA : ( noua lege a salarizarii-ultima variantă) : VICTORIE DE ETAPĂ pentru personalul TESA !

Dragi colegi

Am analizat forma actuală a proiectului noii Legi a salarizării și putem spune că, în ceea ce privește personalul TESA din unitățile sanitare, reglementarea merge în direcția pe care U.TESA a susținut-o în cadrul grupurilor de lucru și al dialogului purtat în această perioadă cu reprezentanții Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii.

CLARITATE SI REGULI UNITARE .Ce aduc noile prevederi ?

Pentru noi, cel mai important lucru este că textul actual (ultima varianta ) aduce claritatea pe care am solicitat-o: personalul din unitățile sanitare care nu ocupă funcții prevăzute în Anexa II este reglementat chiar în Anexa II-Sănătate, cu trimitere expresă pentru salarizare la Anexa VII, cap. I, pct. 1, indiferent de subordonarea unității sanitare și diferențiat pe niveluri de studii.

Este o formulare importantă pentru că poate pune capăt diferențelor de interpretare care, în aplicarea Legii nr. 153/2017, au generat timp de ani de zile inechități și litigii pentru personalul TESA.

Această soluție este importantă pentru noi.

Am susținut constant că specificul activității TESA impune reguli unitare de salarizare pentru aceeași pregătire și același nivel profesional.

RECUNOAȘTEREA EFORTURILOR ȘI PARTNERIATUL INSITUTIONAL

Ne bucurăm să constatăm că amendamentele și argumentele formulate de U.TESA în această perioadă se regăsesc în direcția actuală a proiectului și apreciem deschiderea de care au dat dovadă reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Muncii în dialogul purtat cu organizațiile sindicale.

SOLIDARI CU ÎNTREAGA ECHIPA DIN SĂNĂTATE

FOARTE IMPORTANT: Faptul că, în forma actuală a proiectului, reglementarea referitoare la personalul TESA răspunde în mare măsură solicitărilor pe care le-am formulat, nu înseamnă însă că privim această lege exclusiv prin prisma propriei categorii profesionale. Suntem parte a aceluiași sistem sanitar și suntem pe deplin conștienți că o lege a salarizării în Sănătate trebuie să fie echitabilă pentru întreaga echipă care asigură funcționarea acestuia, și anume personalul medico -sanitar, auxiliar sanitar și nemedical.
Înțelegem unele nemulțumiri exprimate de colegii și organizațiile sindicale care reprezintă cu prioritate celelalte categorii de personal din sănătate și rămânem solidari cu toate demersurile sindicale legitime pentru corectarea prevederilor care ar putea genera pierderi, inechități sau lipsă de predictibilitate.

Faptul că o problemă importantă pentru TESA pare să-și fi găsit, în sfârșit, o rezolvare ,după ani de luptă surdă cu discriminarea , nu înseamnă că putem considera misiunea încheiată câtă vreme alte categorii de colegi din Sănătate semnalează probleme reale în proiect.

VIGILENȚĂ PÂNĂ LA VOTUL FINAL

În același timp, în eventualele modificări și negocieri care vor urma, U.TESA va susține FERM menținerea soluției prevăzute în forma actuală pentru personalul TESA !

Proiectul nu este încă lege, motiv pentru care vom continua să urmărim cu atenție fiecare modificare până la forma finală și să susținem păstrarea acestor prevederi.

După aproape nouă ani de interpretări, diferențe și litigii, sperăm că suntem, în sfârșit, foarte aproape de momentul în care putem spune: aceleași reguli pentru toți colegii TESA din spitalele publice din România.

U.TESA rămâne la masa dialogului și va continua să reprezinte interesele personalului TESA până la ultima formă a legii.

INFOTESA: - NOUA LEGE A SALARIZĂRII -  poziția U. TESADragi colegi, intr un mediu politic foarte turbulent și intr o sit...
19/08/2026

INFOTESA: - NOUA LEGE A SALARIZĂRII - poziția U. TESA

Dragi colegi, intr un mediu politic foarte turbulent și intr o situație confuză privind forma finală a legii salarizării ,
Uniunea TESA din Sănătate urmărește îndeaproape, în aceste zile, fiecare modificare care privește salarizarea personalului TESA

Una dintre principalele solicitări pe care U.TESA le-a susținut în cadrul grupurilor de lucru și al discuțiilor purtate cu reprezentanții Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii a fost eliminarea diferențelor de salarizare dintre personalul TESA din unitățile sanitare și încadrarea unitară a acestuia pe Anexa VII, la nivelul prevăzut la cap. I, pct. 1, indiferent de subordonarea unitatii sanitare.
În același timp, am solicitat ca personalul TESA din unitățile sanitare să fie menționat expres și în Anexa II-Sănătate și Asistență Socială, chiar dacă salarizarea acestuia se realizează prin raportare la coeficienții prevăzuți în Anexa VII. Nu este o chestiune de formă și nici de orgoliu. Considerăm firesc ca personalul care își desfășoară activitatea exclusiv în sistemul sanitar să fie recunoscut ca parte a acestuia, astfel încât, atunci când legiuitorul adoptă măsuri, derogări sau drepturi specifice personalului din sănătate, TESA să nu mai fie omis doar pentru că nu se regăsește formal în Anexa Sănătate.

Experiența anilor trecuți ne-a demonstrat că o asemenea omisiune poate produce efecte concrete.
Este un amendament pe care l-am formulat, argumentat și susținut, pornind inclusiv de la experiența ultimilor ani, în care interpretările diferite ale Legii nr. 153/2017 au generat inechități și numeroase litigii între salariați care desfășoară aceeași activitate.

Din informațiile și documentele analizate în această etapă, această soluție se regăsește în propunerile aflate în discuție, ceea ce reprezintă un pas important pentru personalul TESA.

Dar demersul nostru nu se oprește aici.
U.TESA susține ca și modalitatea de stabilire a coeficientului între limita minimă și limita maximă să fie reglementată printr-un criteriu obiectiv, predictibil și aplicabil unitar în toate spitalele din România.

Propunerea noastră este clară: gradul/treapta profesională, criteriul firesc pentru personalul TESA și cel care corespunde modului în care această categorie profesională este organizată și salarizată. Un jurist, economist, specialist RUNOS, achiziții, IT, personal administrativ sau muncitor își desfășoară activitatea potrivit acelorași reguli și responsabilități profesionale.

De aceea, vom continua să susținem ca aceeași funcție, același grad/treaptă profesională și aceleași responsabilități să conducă la aceeași încadrare salarială, fără apariția unor noi diferențe între spitale.

După aproape nouă ani în care personalul TESA a suportat efectele unor reglementări interpretabile, noua lege trebuie să închidă definitiv această problemă, nu să înlocuiască o inechitate cu alta.

U.TESA va continua dialogul cu toate instituțiile și organizațiile implicate și va susține până la forma finală a legii amendamentele formulate pentru personalul TESA.

Suntem atenți la fiecare articol, la fiecare formulare și, mai ales, la efectele concrete pe care acestea le vor avea asupra salariilor colegilor noștri.

30/07/2026
❗️COMUNICAT DE PRESĂ 🟦GUVERNUL DISCRIMINEAZĂ DIN NOU PERSONALUL NEMEDICAL DIN SĂNĂTATE!❗️🟦Uniunea Sindicatelor TESA din ...
29/07/2026

❗️COMUNICAT DE PRESĂ
🟦GUVERNUL DISCRIMINEAZĂ DIN NOU PERSONALUL NEMEDICAL DIN SĂNĂTATE!❗️

🟦Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate condamnă ferm decizia Guvernului României de a aproba un nou Memorandum privind deblocarea posturilor din sistemul sanitar, prin care, încă o dată, personalul nemedical este tratat ca și cm nu ar exista.

🔷În timp ce Guvernul anunță cu satisfacție deblocarea a 6.850 de posturi pentru medici, asistenți medicali și alte categorii de personal medical, mii de posturi vacante din structurile TESA și din serviciile suport ale spitalelor rămân în continuare blocate.
Această decizie demonstrează o lipsă totală de înțelegere a modului în care funcționează un spital și reprezintă o nouă dovadă că autoritățile tratează personalul nemedical ca pe o categorie profesională lipsită de importanță.

🟦Îi întrebăm public pe decidenții guvernamentali:
Cine organizează achizițiile publice? Cine gestionează contractele și investițiile? Cine întocmește statele de plată și bugetele? Cine răspunde de resursele umane, contabilitate, juridic, statistică medicală, managementul calității, IT, arhivă, administrativ, patrimoniu și activitatea tehnică? Cine asigură funcționarea aparatului administrativ fără de care niciun medic și niciun asistent medical nu și-ar putea desfășura activitatea?

🔷Realitatea din spitalele României este dramatică. În numeroase unități sanitare, personalul TESA lucrează cu scheme de personal reduse la limită, un singur angajat îndeplinind atribuțiile a două sau chiar trei posturi vacante. În loc să corecteze această situație, Guvernul alege să ignore complet această categorie profesională.
Nu putem vorbi despre un sistem sanitar funcțional atunci când administrația spitalelor este lăsată fără specialiști. Nu putem vorbi despre investiții, digitalizare, absorbție de fonduri europene, acreditare ANMCS sau respectarea obligațiilor legale dacă posturile din serviciile suport rămân blocate pe termen nelimitat.

❗️Este inacceptabil ca, de fiecare dată când se discută despre deficitul de personal din sănătate, Guvernul să reducă sistemul sanitar exclusiv la personalul medical și să elimine complet din ecuație personalul nemedical.

🟦Personalul TESA nu solicită privilegii. Solicită respect, tratament egal și posibilitatea ca spitalele să ocupe posturile vacante absolut necesare funcționării acestora.

Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate solicită Guvernului României și Ministerului Sănătății:
• modificarea de urgență a Memorandumului prin includerea posturilor vacante aferente personalului nemedical din unitățile sanitare publice;
• deblocarea imediată a concursurilor pentru toate funcțiile TESA din sistemul sanitar;
• elaborarea unei politici predictibile privind ocuparea posturilor vacante, fără discriminări între categoriile profesionale din sănătate.
Atragem atenția că personalul TESA reprezintă infrastructura administrativă fără de care sistemul sanitar nu poate funcționa. Ignorarea continuă a acestei categorii profesionale afectează direct activitatea spitalelor și, implicit, calitatea serviciilor oferite pacienților.

🔷Dacă Guvernul va continua să ignore revendicările legitime ale personalului nemedical, Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate își rezervă dreptul de a declanșa toate formele legale de acțiune sindicală, inclusiv proteste la nivel național.
Nu există sistem sanitar funcțional fără personalul TESA. Cine ignoră această realitate își asumă responsabilitatea pentru blocajele administrative care afectează spitalele din România.

Valentin Liviu Chifor
Președinte
Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate

COMUNICAT DE PRESĂUniunea TESA își exprimă solidaritatea fermă cu protestele Federației SANITAS și reclamă ignorarea ame...
20/07/2026

COMUNICAT DE PRESĂ
Uniunea TESA își exprimă solidaritatea fermă cu protestele Federației SANITAS și reclamă ignorarea amendamentelor sale de către guvernul provizoriu

București, 20 iulie 2026 U. TESA își declară solidaritatea deplină cu acțiunile de protest și greva de avertisment organizate astăzi de Federația SANITAS. În acest context, Uniunea TESA recomandă ferm tuturor membrilor săi adoptarea unei forme de solidaritate activă prin grevă japoneză, purtând astazi o banderolă albă pe mână pe parcursul grevei de avertisment .

Această acțiune vine ca reacție directă nu doar la nemulțumirile generale din sistem, ci și la disprețul manifestat de autorități față de personalul tehnic, economic, socio-administrativ. Noul proiect al legii salarizării, redactat în disperare de cauză de un guvern demis și provizoriu, a ignorat complet amendamentele vitale depuse de Uniunea TESA. Această atitudine vulnerabilizează suplimentar o categorie profesională esențială pentru funcționarea spitalelor.
Sănătatea nu este un mecanism fragmentat. Când noul proiect de lege este redactat pe genunchi și în disperare de un guvern demis, cu interimat expirat si atributii foarte limitate, fără a include nici măcar unul dintre amendamentele Uniunii TESA, este clar că avem de-a face cu o lipsă de responsabilitate pentru ca este vorba de o lege care nu va mai putea fi modificata timp de 5 ani , conform normei impuse de UE

Uniunea TESA avertizează că ignorarea amendamentelor sale și refuzul unui dialog real riscă să adâncească blocajul din sistemul sanitar. Solicităm responsabilitate și corectarea de urgență a acestui proiect legislativ discriminatoriu.
Suntem alături de colegii noștri în această luptă pentru demnitate și echitate!

Contact whatsapp 0726759824, [email protected]

🔶Campania „Munca nevăzută. TESA – Personalul invizibil din spitale” în cifre. 🟩Peste o jumătate de milion de vizualizări...
15/07/2026

🔶Campania „Munca nevăzută. TESA – Personalul invizibil din spitale” în cifre. 🟩Peste o jumătate de milion de vizualizări. O campanie care a făcut vizibilă munca celor invizibili.

🔷Timp de două luni, Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate a derulat campania națională „Munca nevăzută. TESA – Personalul invizibil din spitale”, un demers prin care am adus în atenția opiniei publice profesiile fără de care niciun spital din România nu poate funcționa.

🟩Campania a fost lansată într-un moment esențial, în contextul elaborării noii Legi a salarizării, cu un obiectiv clar: recunoașterea, valorizarea și includerea echitabilă a personalului TESA și a personalului nemedical în viitoarea lege, în acord cu responsabilitatea și contribuția lor la funcționarea sistemului sanitar.

🔶În fiecare săptămână, am prezentat oamenii care, deși rareori ajung în lumina reflectoarelor, susțin zi de zi activitatea spitalelor din România.
Au fost prezentate profesiile nemedicale din spitale:
⚖️ Jurist
💼 Personal Financiar-Contabilitate
📊 Personal din Managementul Calității
👷 Muncitori de întreținere și mentenanță
📋 Personal RUNOS (Resurse Umane)
⚙️ Ingineri
👩‍🍳 Bucătărese
☎️ Centraliste/Telefoniste
💻 Personal IT
📁 Arhivari
🧺 Lenjerese
🧥 Garderobiere
🫧 Personal din spălătorii
🛗 Liftieri
🚪 Portari și paznici
📦 Magazinieri
🚑 Șoferi
🛒 Personal din Achiziții Publice

🔷Însă această campanie nu a fost despre funcții, ci despre oameni. Despre oameni reali, care își desfășoară activitatea în spitalele din România și care, pentru prima dată, au fost aduși în prim-plan. Fiecare profesie prezentată a fost însoțită de fotografii autentice cu angajați din spitale, oameni care și-au asumat cu mândrie rolul de ambasadori ai muncii nevăzute. De la Vișeu de Sus, Oravița, Petroșani, Deva, Sibiu, Aiud și Arad, până la Moinești, Galați, Zalău, Medgidia, Tulcea, București și multe alte orașe ale țării, campania a unit într-un singur mesaj personalul nemedical din întreaga Românie. În total, peste 250 de angajați din spitale au ales să își spună povestea prin imagine, demonstrând că în spatele fiecărei profesii există un om, iar în spatele fiecărui spital există o echipă care muncește cu profesionalism, departe de ochii publicului. Tocmai această autenticitate a transformat «Munca nevăzută» într-o campanie despre respect, solidaritate și recunoașterea oamenilor care țin sistemul sanitar în picioare în fiecare zi.

🟩Campania a fost completată de interviurile și mesajele transmise constant de președintele Uniunii Naționale a Sindicatelor TESA din Sănătate, Valentin Chifor, și de secretarul general, Ioan Ludoșean, privind necesitatea recunoașterii muncii personalului nemedical și eliminarea discriminărilor din sistemul de salarizare.
📈 Campania în cifre
📌 Durata campaniei: 2 luni
📌 Peste 500.000 de vizualizări ale materialelor publicate pe pagina Uniunii Naționale a Sindicatelor TESA din Sănătate.
🏆 Top 5 cele mai vizualizate profesii

🥇 Bucătărese – peste 65.500 de vizualizări
🥈 Muncitori – aproape 42.000 de vizualizări
🥉 Personal Financiar-Contabilitate – 38.300 de vizualizări
🏅 Personal RUNOS – 36.200 de vizualizări
🏅 Ingineri – 33.300 de vizualizări

🟩Aceste cifre demonstrează că publicul a înțeles mesajul campaniei: în spatele fiecărui act medical există o întreagă echipă de profesioniști fără de care spitalele nu ar putea funcționa.
Campania „Munca nevăzută. TESA – Personalul invizibil din spitale” nu a fost doar o serie de postări în mediul online. A fost o campanie despre respect, demnitate profesională și recunoaștere. Despre oameni care, deși nu poartă halat alb și nu sunt în prim-plan, fac posibilă funcționarea fiecărui spital din România.

🎯 Misiunea campaniei nu se încheie aici.
Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate va continua să susțină drepturile personalului TESA și ale întregului personal nemedical, astfel încât viitoarea Lege a salarizării să reflecte în mod corect importanța, responsabilitatea și contribuția acestor profesii în sistemul public de sănătate.

💙 Mulțumim tuturor celor care au urmărit, distribuit, comentat și susținut această campanie!
Peste 500.000 de vizualizări înseamnă mai mult decât o performanță în mediul online. Înseamnă peste o jumătate de milion de ocazii în care România a văzut chipurile oamenilor care, de obicei, rămân în culisele spitalelor. Iar acesta este cel mai important câștig al campaniei: personalul invizibil a devenit, în sfârșit, vizibil.
Pentru că, în sănătate, nu există personal invizibil. Există doar oameni indispensabili, care merită respect, recunoaștere și o salarizare echitabilă.

🔴Campania „Munca Nevăzută – TESA, personalul invizibil din sănătate” se încheie. Următorul pas: recunoașterea muncii per...
09/07/2026

🔴Campania „Munca Nevăzută – TESA, personalul invizibil din sănătate” se încheie. Următorul pas: recunoașterea muncii personalului nemedical în viitoarea Lege a Salarizării❗️

🔷Uniunea TESA din Sănătate anunță încheierea campaniei naționale „Munca Nevăzută – TESA, personalul invizibil din sănătate”, o inițiativă prin care a fost adusă în atenția opiniei publice contribuția esențială a personalului nemedical la funcționarea sistemului sanitar din România.

🟩Desfășurată pe parcursul mai multor luni, campania a avut ca obiectiv principal recunoașterea și valorizarea tuturor categoriilor de personal TESA și a personalului nemedical care, prin profesionalism, responsabilitate și implicare, asigură funcționarea de zi cu zi a spitalelor din România.

🔶Mesajul campaniei a fost unul clar: într-un spital nu există muncă invizibilă, ci profesioniști a căror contribuție este indispensabilă.
Dincolo de actul medical, fiecare unitate sanitară funcționează datorită activității desfășurate de specialiștii din domeniile economic, financiar-contabil, resurse umane, juridic, achiziții publice, statistică medicală, IT, administrativ, tehnic, mentenanță, arhivă și din toate celelalte structuri de suport. Fără acești profesioniști, niciun spital nu și-ar putea îndeplini misiunea de a oferi servicii medicale sigure și de calitate.

🔴La finalul campaniei, Valentin Chifor, președintele Uniunii TESA din Sănătate, a transmis următorul mesaj:
„Prin această campanie ne-am propus să redăm vizibilitatea unor oameni care, prea mult timp, au rămas în umbra sistemului sanitar. Am vrut să demonstrăm ceea ce noi știm de ani de zile: în fiecare spital există o echipă de profesioniști fără de care actul medical nu ar putea avea loc. Personalul TESA și toate categoriile de personal nemedical nu reprezintă un serviciu auxiliar, ci un pilon esențial al sistemului de sănătate. Fiecare contract încheiat, fiecare procedură de achiziție, fiecare stat de plată, fiecare raport statistic, fiecare sistem informatic funcțional și fiecare activitate administrativă contribuie direct la buna funcționare a spitalului și la siguranța pacientului.
Dacă astăzi vorbim mai des despre acești profesioniști, înseamnă că această campanie și-a atins unul dintre obiective: acela de a face vizibilă o muncă indispensabilă. Însă recunoașterea publică trebuie să fie urmată de recunoașterea instituțională. În perioada următoare, odată cu elaborarea noii Legi a salarizării, este momentul ca această contribuție esențială să fie reflectată în mod echitabil și în grila de salarizare. Nu solicităm privilegii, ci o evaluare corectă a muncii, a responsabilităților și a rolului pe care personalul TESA îl îndeplinește în funcționarea sistemului sanitar. O lege modernă a salarizării trebuie să recunoască toate profesiile care fac posibil actul medical, nu doar pe cele aflate în prima linie.
Totodată, această campanie ne-a arătat că există mii de colegi care își doresc să fie reprezentați și să aibă o voce puternică în dialogul social. Le transmit un mesaj simplu: drepturile nu se câștigă individual, ci prin solidaritate. Îi invit pe toți colegii din categoriile TESA și din personalul nemedical să se alăture Uniunii TESA din Sănătate. Cu cât suntem mai mulți, cu atât vom avea o voce mai puternică în negocierile privind noua Lege a salarizării, condițiile de muncă și statutul profesional al personalului nemedical. Campania «Munca Nevăzută» se încheie astăzi, dar demersul nostru continuă până când niciun angajat din sistemul sanitar nu va mai fi tratat ca invizibil, iar munca fiecăruia va fi respectată, recunoscută și remunerată în mod echitabil.”

🟩Campania „Munca Nevăzută – TESA, personalul invizibil din sănătate” a demonstrat că recunoașterea profesională începe prin vizibilitate, dar trebuie să continue prin măsuri concrete. Pentru Uniunea TESA din Sănătate, următorul obiectiv este ca această recunoaștere să se reflecte în politicile publice și în viitoarea Lege a salarizării, astfel încât personalul nemedical să beneficieze de un tratament echitabil, proporțional cu responsabilitatea și contribuția sa la funcționarea sistemului sanitar.

🔷Uniunea TESA din Sănătate va continua să promoveze interesele profesionale, economice și sociale ale personalului pe care îl reprezintă și să susțină un dialog social autentic, în care toate categoriile de salariați din sănătate să fie ascultate și respectate.

🔶În același timp, organizația face un apel către toți salariații din categoriile TESA și personalul nemedical care nu sunt încă membri ai unei organizații sindicale să se alăture acestui demers. Numai prin solidaritate și reprezentare sindicală pot fi obținute schimbările de care aceste categorii profesionale au nevoie și pe care le merită.

🔴Campania se încheie. Misiunea continuă. Pentru că adevărul pe care această campanie l-a făcut vizibil nu mai poate fi ignorat: Fără personalul TESA și fără personalul nemedical, niciun spital din România nu își poate îndeplini misiunea. Iar această contribuție trebuie recunoscută nu doar prin apreciere publică, ci și prin drepturi, reprezentare și o salarizare echitabilă.

🤝 Invităm toți angajații TESA din sistemul sanitar din România să se alăture și să se organizeze sindical sub cupola Uniunii Naționale a Sindicatelor TESA din Sănătate. Doar împreună putem obține respect, recunoaștere și salarizare echitabilă pentru munca esențială pe care o facem în fiecare zi. Puteți deveni membru în Sindicatul Național TESA sau puteți constitui un sindicat TESA afiliat Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate. Pentru informații suplimentare, contactati Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate – tel/whatsapp 0726 759 824, mail: [email protected]

📌CAMPANIA „MUNCA NEVĂZUTĂ” - TESA – PERSONALUL INVIZIBIL DIN SPITALE 🔹 Astăzi vorbim despre RESPONSABILII IT DIN SPITALE...
07/07/2026

📌CAMPANIA „MUNCA NEVĂZUTĂ” - TESA – PERSONALUL INVIZIBIL DIN SPITALE 🔹 Astăzi vorbim despre RESPONSABILII IT DIN SPITALE

🔶RESPONSABILII IT - POMPIERII DIGITALI AI SPITALULUI
Când liniile de cod țin spitalul în viață

🔷În spital, viețile se salvează cu mâini, cu decizii rapide și cu inimi puternice. Dar, dincolo de saloane și de sălile de operație, există un alt front de luptă — unul tăcut, invizibil, format din cabluri, servere și ecrane care nu au voie să se stingă. Acolo lucrează oamenii din IT.
Ei veghează ca sistemul informatic al spitalului să fie mereu funcțional. Pentru ca fiecare serviciu medical să fie validat, fiecare internare înregistrată, fiecare tratament decontat de Casa de Asigurări de Sănătate. O simplă eroare, o cădere de sistem, poate însemna bani pierduți, salarii întârziate, un spital blocat.

🟧În spitale aflate în plin proces de digitalizare, munca lor este uriașă. Rețele informatice construite din mers, calculatoare vechi care trebuie să funcționeze cu programe noi, sisteme care trebuie să vorbească între ele fără să se înțeleagă pe deplin. Totul sub presiune. Totul „urgent”.

🔴Departamentele IT sunt aproape mereu în deficit de personal. Salariile nu pot concura cu piața privată, dar responsabilitatea este enormă. Un IT-ist de spital ajunge să fie administrator de rețea, tehnician hardware, specialist software, suport tehnic și pompier digital — toate în același timp. Zi și noapte.

🔷Nimeni nu îi vede când rămân după program să repare o bază de date coruptă. Nimeni nu știe câte nopți au petrecut monitorizând servere, asigurându-se că datele pacienților sunt în siguranță. Când totul funcționează, e normal. Când ceva nu merge, IT-ul e primul chemat.

🟩Este o muncă nevăzută, rar apreciată, dar fără de care actul medical nu s-ar putea derula. Pentru că medicina modernă nu mai există fără sisteme informatice, fără validări, fără raportări. Fără IT, spitalul ar rămâne fără resurse, fără continuitate, fără stabilitate.

🔶Oamenii din IT nu poartă halate, dar poartă pe umeri infrastructura invizibilă a spitalului. Ei nu intră în saloane, dar sunt prezenți în fiecare consultație, în fiecare externare, în fiecare decontare.
Când sistemele merg, ei sunt invizibili. Dar când funcționează spitalul, este și datorită lor.

📍 Această postare face parte din campania națională „Munca nevăzută” – TESA, personalul invizibil din spitale, derulată de Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate. Prin această campanie, aducem în atenția publicului personalul TESA – oamenii din spatele actului medical, cei care țin sistemul în viață prin muncă, responsabilitate și sacrificiu.

🤝 Invităm toți angajații TESA din sistemul sanitar din România să se alăture și să se organizeze sindical sub cupola Uniunii Naționale a Sindicatelor TESA din Sănătate. Doar împreună putem obține respect, recunoaștere și salarizare echitabilă pentru munca esențială pe care o facem în fiecare zi. Puteți deveni membru în Sindicatul Național TESA sau puteți constitui un sindicat TESA afiliat Uniunii Sindicatelor TESA din Sănătate. Pentru informații suplimentare, contactati Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate – tel/whatsapp 0726 759 824, mail: [email protected]

Address

Bulevardul Iuliu Maniu, 16, Sector 6
Bucharest
061105

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Uniunea Tesa din Sanatate posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Uniunea Tesa din Sanatate:

Shortcuts

Share