29/05/2026
Joi, 28 mai 2026, Festivalul de Lectură NARATIV s-a desfășurat la Blaj, unde bucuria lecturii a fost descoperita prin activități interactive și întâlniri care au transformat cărțile în experiențe vii.
Cei mai mici participanți – preșcolari și elevii din ciclul primar – s-au bucurat de ateliere de teatru și de scriere creativă, în care imaginația, jocul și poveștile au fost personajele principale.
Pentru elevii de gimnaziu și liceu am pregătit seminarii susținute de pedagogi și invitați speciali, care au adus în atenția tinerilor teme de interes și de actualitate. Energia, curiozitatea și implicarea participanților au umplut sala Palatului Cultural din Blaj și ne-au confirmat, încă o dată, cât de importante sunt întâlnirile dintre cărți și cititori.
În încheierea programului zilei s-a desfășurat conferința cadrelor didactice, dedicată omagierii întemeietorului moștenirii spirituale, culturale și de educație lăsată generațiilor de elevi prin viziunea și voința întemeietorului, cărturarul Inochentie Micu Clain.
Ne bucurăm că am putut contribui la această zi dedicată educației, lecturii și valorilor care continuă să inspire comunitatea din Blaj.
Mulțumim colegiului - elevilor și profesorilor pentru minunata organizare a întregului eveniment si pentru implicarea in reusita festivalului NARATIV. Felicitări, felicitări!
Festivalul de lectura NARATIV se desfăsoara cu sprijinul Fundația Bosch România, prin programul Fondul de lectură Bosch.